Firmele nu se grăbesc să angajeze până la toamnă, investitorii se tem de valul 4 Covid
Relaxarea restricțiilor din pandemie, pe fondul vaccinării și scăderii semnificative a numărului cazurilor de îmbolnăvire, a adus un optimism rezervat în sectorul economic. Potrivit unui barometru realizat de Frames la comanda Best Smart Consulting, piața muncii nu se va deschide cel puțin până la toamnă, mare majoritate a investitorilor așteptând ca veștile bune privind evoluția pandemiei să se confirme.
57% dintre managerii chestionați în cadrul Barometrului privind piața muncii în contextul crizei COVID afirmă că vor relua angajările la toamnă, iar 32% abia în 2022. Numai 9% spun că vor face angajări în următoarele 3-5 luni.
Întrebați care sunt provocările care influențează piața muncii, în prezent, cei mai mulți dintre investitori (61%) au indicat incertitudinea provocată de dinamica pandemiei COVID, mare parte indicând efectele negative ale unui eventual val IV de infectări.
21% spun că nu sunt încă pregătiți să facă angajări pentru că activitatea firmei este încă afectată de criză, 16% afirmă că nu găsesc angajații potriviți, iar 7% spun că și-au restructurat activitatea în așa fel încât nu mai au nevoie de personal suplimentar.
,,Optimismul rezervat al managerilor indică faptul că au invățat lecțiile crizei. Mulți dintre ei și-au restructurat afacerile, și-au optimizat costurile, schemele de personal, iar proiectele de dezvoltare sunt construite în pași mult mai prevăzători decât în trecut’’, afirmă Ligia Neacșu, managerul Best Smart Consulting.
,,Reluarea business-ului la capacitate maximă va interveni treptat, în funcție de dinamica crizei sanitare, de semnalele privind reluarea consumului și de evoluția generală economică, de la dezghețarea relațiilor de afaceri la dinamica inflației și a cursului valutar’’, a mai declarat specialistul.
Planurile managerilor din punct de vedere salarial în 2021
Barometrul Frames & Best Smart Consulting a mai atins un punct sensibil – cel al dinamicii salariale în contextul crizei.
Întrebați dacă vor crește salariile în 2021, 68% dintre cei chestionați au indicat răspunsul ,,NU’’ și numai 12% au răspuns afirmativ. Restul au evitat să răspundă.
Dintre cei care vor să crească salariile, cei mai mulți (54%) au indicat o majorare între 3-10%.
,,Salariile au crescut și vor crește, cel mai probabil, în sectoarele care au înregistrat performanțe optime în pandemie, de la business-urile care au legătură cu sectorul medical, IT, retailul alimentar și construcții & materiale de profil. În rest, angajații vor trebui să se mulțumească cel mult cu prime ocazionale sau cu creșteri punctuale, în funcție de inflație și de performanța înregistrată în următoarele trimestre’’, a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.
Potrivit estimărilor specialiștilor, nu este exclus să existe și tăieri de salarii în domeniile grav afectate de pandemie și a căror revenire nu este așteptată decât cel mai probabil în T2 2022.
Cine are șanse să își găsească de muncă în 2021-2022?
Care vor fi criterii pe baza cărora companiile vor face angajări în S2 2021 și mai ales în 2022? O întrebare la care răspunsurile managerilor vin să confirme o tendință tot mai accentuată în piața de resurse umane – pregătirea este esențială.
47% dintre managerii chestionați au indicat pregătirea profesională drept principal criteriu de angajare. 39% au bifat experiența candidaților, 27% sunt interesați de salariul cerut, restul răspunsurilor fiind cu referire la diverse alte aspecte, de la disponibilitatea la program prelungit, munca de acasă, transport etc.
,,Tot mai multe companii caută oameni cu experiență și sunt dispuse să plătească salarii pe măsură pentru a-și asigura angajați cu o pregătire profesională solidă. Vremea celor școliți la locul de muncă a trecut, iar firmele, confruntate cu provocări economice tot mai puternice, caută să-și asigure o forță de muncă capabilă să gestioneze orice situație’’, arată concluziile barometrului.
În aceste condiții, pentru cei care vor să se angajeze în perioada următoare, devine esențial să se specializeze, să urmeze cursuri de pregătire, să își extindă expertiza.
,,Tot mai multe companii sunt dispuse să lucreze remote, să își optimizeze schemele de personal astfel încât cursa pentru un loc de muncă bine plătit va fi din ce în ce mai strânsă. Vestea bună este că, în pachetele de angajare au reînceput să apară și cursurile de specializare continuă’’, a declarat Ligia Neacșu.
Barometrul efectuat de compania de consultanță Frames, la comanda Best Smart Consulting, a fost realizat în perioada 27-30 mai 2021, prin chestionare online, telefonic şi email, pe un eşantion reprezentativ de 300 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc. La barometru au răspuns, în total, 1763 de persoane.
Profilul respondenților a fost reprezentat de antreprenori, manageri de companii, middle si top management, cu studii superioare, 58% bărbați și 42% femei, cu o vârstă medie de 47 de ani.