Ce reprezinta pentru un manager revenirea intr-o companie?
Pentru imaginea personala, rechemarea intr-o anumita companie este, mai degraba, un semn de apreciere. De obicei, organizatiile evita sa-i angajeze din nou pe cei care au plecat odata, indiferent din ce motiv, chiar si dupa perioade foarte lungi.
Potrivit lui George Butunoiu, Director General al firmei de Executive Search George Butunoiu ltd, foarte multe companii au chiar o politica explicita in aceasta privinta. „In mare parte, este vorba despre orgoliu, nu despre altceva. Cum lumea stie bine ca asta e o practica curenta pe piata, o incalcare a regulii iese cu atat mai mult in evidenta si il pune si mai mult in valoare pe personajul respectiv”, spune headhunterul.
Pentru companie, avantajele si dezavantajele reintoarcerii unui manager trebuie evaluate individual. Se poate ca angajatul respectiv sa fi avut rezultate exceptionale in firma si sa fi plecat pentru o oferta mai buna, din motive personale, care nu mai sunt valabile in momentul revenirii, sau din cu totul alte motive. „Revenirea lui, in acest caz, va fi, probabil, un castig pentru firma, asa ca va fi mai degraba un motiv de bucurie. Oricum, decidentii trebuie sa cantareasca bine, punctual si la rece (fara orgolii si prejudecati), care sunt avantajele si care sunt dezavantajele revenirii managerului respectiv”, subliniaza Butunoiu.
Ce i se intampla cotei de piata a managerului?
In ceea ce priveste impactul absentei de pe piata asupra carierei unui manager, George Butunoiu este de parere ca o astfel de miscare nu-i creste cota de piata, dimpotriva.
Pe aceeasi lungime de unda se afla si Mihai Ghyka, Director General la StarBev, care sustine ca odata iesit din circuit, esti uitat de mediul de afaceri. Realizarile sunt importante atata timp cat esti manager. „Esential este ce reusesti sa lasi in urma ta: oameni (de fapt, lideri) si branduri”.
Top managerul de la StarBev a identificat pe parcursul timpului trei categorii de manageri buni: cei care isi fac treaba bine, cei care traiesc pentru ceea ce fac si cei care isi gasesc menirea in ceea ce fac. „Eu cred ca mi-am gasit-o in a creste branduri si in oameni. Am incredere in cei cu care lucrez si ii respect. Daca nu te dedici lor, daca nu esti aproape de echipa ta, nu cred ca poti avea succes ca manager”.
Un punct de vedere asemanator are si Veronica Mircea, Director General al Draftfcb, care considera ca plecarea dintr-o firma poate sa iti confirme sau infirme valoarea, in functie de cum se resimte afacerea ulterior. „Cred ca pentru a primi o functie de conducere este importanta nu atat absenta sau prezenta in piata, cat experienta profesionala, maturitatea emotionala si dorinta de a face lucrurile sa se intample”.
Impactul psihologic
Trairea succesului si sentimentul de satisfactie, confortul apartenentei si identificarea cu un anume loc, cu o anume echipa/organizare, cu o anume putere/autoritate pe care au exercitat-o candva asupra celorlalti sunt motivele pentru care un manager alege sa se intoarca in compania din care a plecat cu ceva timp in urma. Intr-o astfel de situatie, trebuie luata in calcul si dificultatea managerului de a se acomoda intr-o alta companie. „Dupa ce a lucrat si a experimentat un traseu de succes intr-o companie, cerintele si asteptarile noilor colegi pot fi egale sau mai mari decat cele pe care le-a satisfacut initial, desi conditiile sale de munca actuale sunt diferite (si asta schimba datele problemei). Acest lucru nu inseamna, bineinteles, ca plecarea unui manager dintr-o companie echivaleaza cu esecul lui in noua companie, ci ca, uneori, datele problemei nu pot fi cunoscute sau anticipate in totalitate (conditiile de lucru concrete, echipa, contextul pietei care afecteaza in mod direct rezultatele companiei, relatia cu sefii/colegii etc)”, spune Lector. Dr. Violeta Rotarescu de la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei – Universitatea din Bucuresti.
Ar fi interesant de aflat in ce masura recesiunea economica influenteaza dinamica miscarilor din piata muncii. Intrebarea nu e daca, ci cat. Independent de criza, insa, observam ca lumea businessului da semne de maturizare. Pentru ca a rechema in functie inseamna si recunoasterea unei nevoi de competente greu de gasit, dar si a directiei si intereselor comune.
Giving back
Veronica Mircea a fost numita Director General al agentiei de publicitate Draftfcb la inceputul acestui an. Ea si-a inceput cariera in advertising chiar in cadrul acestei agentii, in urma cu aproximativ zece ani. A plecat de pe pozitia de Account Director. Dupa despartirea de agentie, si-a consolidat experienta ca Marketing Manager in cadrul companiei SC Johnson, pana in 2007, cand a fost promovata Marketing Director Toyota Romania.
Din punctul sau de vedere, un manager este (sau ar trebui sa fie) manager in orice context. Indiferent ca a mai lucrat sau nu in companie, trebuie sa asculte si sa vada cu atentie ce se intampla in prezent. „Businessul se schimba; la fel si oamenii. Important este ce se intampla acum, cum s-a ajuns aici si ce planuri avem pentru viitor. Personal, imi place ideea revenirii, pentru ca atunci am invatat, iar acum este momentul de giving back”.
In ceea ce priveste provocarile la inceput de mandat, spera sa nu fie tentata sa se concentreze doar pe Client Service, ci sa poata acorda managementului atentia cuvenita. „People managementul este esential intr-o agentie de publicitate, care exista prin oamenii pe care ii are si prin calitatea lor”.
Dinamica
La sfarsitul anului trecut, Dragos Damian a revenit la conducerea companiei Terapia Ranbaxy, pe care a mai condus-o in intervalul 2006-2008. In perioada de absenta, Damian a ocupat pentru perioade scurte de timp pozitia de Director General Zentiva si in cadrul Actavis. El si-a inceput cariera in sectorul pharma in 1994, in cadrul companiei Roche. In perioada 1999-2004, a condus reprezentanta locala a Menarini/Berlin Chemie. La revenirea in cadrul Terapia Ranbaxy, unul dintre proiectele nominalizate de catre Damian ca prioritar este noul depozit de produse finite, situat la 10 kilometri de sediul central al companiei din Cluj-Napoca. Investitia are ca obiectiv optimizarea lantului propriu de aprovizionare in acord cu standardele de depozitare si distributie a produselor farmaceutice, dupa cum declara Damian.
Inapoi, in sistem
In ianuarie 2006, Mihai Ghyka a fost numit Director General al InBev Romania. Dupa doi ani la conducere, a decis sa se retraga o perioada din mediul corporatist. La sfarsitul anului 2008, s-a alaturat companiei de consultanta The Network, fondata de Eusediu Margasoiu – fost director de marketing la Pepsi – si Cristina Gheorghe – ex-manager la P&G. Tot in acest interval, Ghyka a fost Eisenhower Fellow, ca beneficiar al unei burse de studii pentru formarea liderilor. Dar timpul dedicat proiectelor personale nu a putut dura prea mult. La capatul unei perioade in care a fost asaltat permanent cu oferte, in luna ianuarie a acestui an, Mihai Ghyka a acceptat propunerea reprezentantilor StarBev si a preluat conducerea filialei locale. (n.red: CVC Capital Partners a realizat tranzactia pentru achizitionarea operatiunilor din Europa Centrala si de Est a Anheuser-Busch InBev, compania locala luand numele de StarBev). „StarBev cauta o persoana care sa cunoasca brandurile, oamenii, industria si piata; o persoana care sa devina foarte repede operationala si care sa reporneasca motoarele businessului cat mai curand”, explica Ghyka.
In perioada de pauza, a privit brandurile la care a lucrat „cu ochii consumatorului”. Cu avantajul distantei si al obiectivitatii, a urmarit schimbarile din mediul economic, scaderea pietei, noile obiceiuri de consum. In baza acestor observatii, si-a cristalizat opinia ca realitatile economice impun intoarcerea la fundamente, la strategia de brand si la construirea unei identitati de brand. „Esential este nu numai sa cresti vanzarile, ci si sa consolidezi marci puternice si sa dezvolti strategii sustenabile”. In plus, general managerul de la StarBev mai sustine ca, in special in conditiile economice de astazi, este nevoie de leadership, iar un manager de succes se dovedeste in vremuri de restriste. La capitolul oportunitati, el face referire la inovatii, care in astfel de perioade devin mult mai vizibile, atrag atentia si interesul consumatorului. O alta oportunitate pe care criza o aduce in mediul de afaceri romanesc este crearea unor baze de business sanatoase. „Gandirea investitorului roman ar trebui sa se schimbe dintr-o viziune oportunistica, speculativa intr-una de afacere pe termen mediu si lung, cu o profitabilitate mai mica, dar previzibila”.
La inceputul lunii ianuarie a.c, la un an de la despartirea de grupul ABInBev (ABI), a fost anuntata si revenirea lui Mihai Albu la StarBev, pe pozitia de presedinte regional. Legatura dintre Ghyka si Albu este veche. Ghyka a preluat functia de Director General al InBev in 2006, ca urmare a promovarii lui Albu pe o pozitie de management in cadrul grupului.