Ce lucruri trăsnite trec în CV cei care ţintesc un post de manager
„Am făcut mulţi ani de voluntariat pentru părinţii mei. Am mers la cumpărături, am săpat în grădină, am gătit din când în când, toate acestea fără să primesc niciun ban”. Aceste acţiuni dovedesc că sunt capabil să îmi asum responsabilităţi şi că nu sunt condus în viaţa de partea financiară”, „din punct de vedere tehnic sunt sigur că îndeplinesc cerinţele dumneavostră, dar cu limba franceză sunt «bâtă»", „peste cinci ani mă văd în Caraibe, la plajă, cu un cocktail delicios în mână, departe de această lume oribilă, „cum te-ar caracteriza fostul tău şef? Mai bine să nu-l întrebăm!”, acestea sunt doar câteva dintre perlele trecute în CV de către candidaţi care ţintesc poziţii de manageri, conform site-urilor de recrutare.
Batman nu poate obţine jobul dorit!
Nu mai vorbim de aplicanţii care în loc de imaginea lor pun poze cu animalul lor de companie ori dacă utilizează fotografii în care apar ei, ipostazele nu sunt tocmai cele mai profesioniste: în costum de baie, de la bungee-jumping, de pe pârtie, din club dansând pe masă sau de la o întrecere de băuturi, de pe terenul de fotbal ori în cazul domnişoarelor apariţii în ţinute provocatoare. Cu toate acestea, cea mai frecventă greşeală din prezentare rămâne adresa de e-mail pe care o pune candidatul la dispoziţia angajatorului precum [email protected], [email protected], [email protected] ori [email protected].
Speciliştii în recrutare susţin că acest tip de candidaţi nu au nicio şansă să fie chemaţi la un interviu de angajare. „De foarte puţine ori un angajator ia ceva pozitiv din aceste perle şi cheamă candidatul la o discuţie. Şi asta pentru că deşi aceste perle comunică o onestitate totală precum cea în care candidatul se visa în Caraibe, transmit numeroase mesaje negative serioase precum lipsa de interes real pentru o activitate profesională constantă. Iar cea cu voluntariatul comunică disperarare. Alte perle comunică că aplicanţii nu iau în considerare procesul de angajare, nu ştiu să se vândă ori să se promoveze personal ori sunt extrem de slab pregătiţi”, afirmă consilierul în carieră Eduard Ezeanu, care mai adaugă că aceştia nu înţeleg dinamica pieţei locurilor de muncă aplicând la un post de manager.
„Nu realizează că nu sunt pregătiţi pentru această poziţie”
„Există multe asociaţii pozitive cu jobul de manager, deşi nu toate sunt reale. Cei care au trecut aceste perle în prezentare nu realizează că nu sunt deloc pregătiţi pentru această poziţie, ei dorindu-şi leafa unui manager, statutul, îşi închipuiesc că muncesc puţin spre deloc. Nu realizează că un manager trebuie să deţină mai multe informaţii decât angajaţii lui, iar dacă nu este bun în ceea ce face în loc să fie respectat devine ridiculizat de către toată lumea”, adaugă Ezeanu.
Consilierul în carieră îi sfătuieşte pe toţi candidaţii la un loc de muncă să citească articole despre cum se face un CV pentru a evita o astfel de situaţie, fiind convins că oricine poate învăţa să-şi facă o prezentare dacă se documentează şi fac o mică investiţie. „Iar dacă doresc ca CV-ul să fie excepţional pot apela la un specialist care să-i ajute în construirea acestuia. Hibe grave precum poză în costum de baie pot fi remediate uşor citind câteva articole de specialitate. Acest demers va duce de la un articol slab, respins din start de recrutori la unul decent, însă serviciile personalizate de creare a unui CV fac trecerea la un CV cu adevărat profesionist”, conchide Ezeanu.
Idioţenii făcute de persoane care nu-şi doresc o slujbă cu adevărat
Head-hunterul George Butunoiu spune despre aceste perle că sunt idioţenii făcute de către persone care nu-şi doresc cu adevărat să obţină o slujbă. „E clar că orice explicaţie ai căuta, nu ai cum să-ţi dai seama că acestea sunt nişte tâmpenii şi nu le poţi trece în CV decât dacă nu cumva ţi se pare cool să iei totul la mişto. Şi e clar că nu ai cum să pui mâna pe un job cu o astfel de prezentare. Aceste persoane vor să aibă o justificare pentru familie sau chiar pentru ei, că au depus CV-ul, dar nu au fost chemați la interviu. Dar în niciun caz nu vor să se angajeze”, mai spune Butunoiu, care crede că sunt şi angajatori care îşi imaginează că sunt mai originali dacă le dau şanse şi candidaţilor cu astfel de gafe. „Însă numărul acestora este mic, undeva la 5%. Dacă eşti antreprenor şi cauţi să angajezi pentru compania ta nu o să faci această greşeală, însă dacă eşti director, manager şi oricum îți iei aceiaşi bani indiferent de persoanele pe care le recrutezi, atunci sunt şi cei care fac asta. Aceştia sunt de aceeaşi teapă cu aplicanţii de acest gen”, conchide Butunoiu.