Cum să le ceri să facă lucruri oamenilor din echipa ta?
Nu cere, explică!
Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să îl faci este nu să ceri lucruri, ci să explici care este obiectivul pe care îl urmăreşti, scrie capital.fr. Este o abordare folosită din ce în ce mai mult de managerii care lucrează cu tineri din generaţia Y, care acceptă cu greu să facă lucruri care nu au justificare. Când ceri un lucru, motivează oamenii explicându-le care este contextul şi de ce trebuie să facă aşa.
Când le ceri oamenilor, de exemplu, să treacă în statistici datele clienţilor lor explică-le că acest lucru face parte dintr-un proiect mai larg al companiei de a targeta mai bine profilurile, iar la acest efort trebuie să participe toată lumea.
Arată că eşti sigur de tine!
Dacă ai fost numit de curând în fruntea unei echipe, doar faptul că ai o funcţie nu înseamnă că oamenii ţi se vor supune fără comentarii. Şi nu este recomandat să faci din prima zi o listă cu lucruri de făcut fără nicio amânare.
Ca şi manager, ai încrederea conducerii, dar dacă te limitezi la a da ordine, rişti să îţi strici rapid cu echipa. Un manger care intră în biroul colaboratorilor săi doar ca să le ceară lucruri, nu va fi respectat pe termen lung. Ai nevoie de timp pentru a stabili o relaţie sinceră cu fiecare membru al echipei, depunând eforturi ca să îi cunoşti pe fiecare în parte, să ştii care le sunt atribuţiile, aşteptările ş modul de lucru.
Arată, de asemenea, că meriţi funcţia pe care ai primit-o, mai ales dacă ai fost promovat pe linie internă. Dă dovadă că eşti sigur pe tine, altfel oamenii îţi vor specula rapid slăbiciunile şi nu te vor mai asculta. Lucrează în primul rând la tine şi convinge-te că postul pe care îl ocupi este meritat. Specialiştii spun că acest lucru va aduce cu sine mai multă fermitate în managementul echipei tale.
Fixează reguli clare
Atunci când cadrul este clar, este mai puţină nevoie să dai ordine, pentru că oamenii cunosc modul de funcţionare al managerului, ce vrea şi ce nu vrea de la ei, care îi sunt aşteptările.
Asta implică şi sancţioarea celor care nu îşi respectă îndatoririle. Dacă un membru al echipei nu îşi face treaba, poate trage întreg departamentul înapoi. Şi asta nu mai este doar problema ta, ci şi a celorlaţi membri ai echipei, care pot deveni frustraţi.
Dacă simţi nevoia unui cadru foarte oficial, care ar putea să îi aducă cu picoarele pe pământ pe cei care nu îşi fac treaba, dublează fiecare cerinţă pe care o ai verbal de un e-mail. Nu îţi va mai putea apoi reproşa nimic.
Adaptează-ţi mesajul interlocutorului
Fiecare manager îşi alege propriul mod de a gestiona echipa: directiv, participativ sau persuasiv. Un bun manger însă ştie să jongleze cu aceste stiluri, să se adapteze situaţiei sau interlocutorului. Poate, de exemplu, să fie directiv cu un tânăr fără experineţă, să delege, atunci când lucrează cu un colaborator de încredere sau să dea dovadă de persuasiune atunci când are de trasat o sarcină mai puţin plăcută. Pentru că da, în fiecare companie există şi sarcinile "moartea pasiunii", care trebuie făcute de cineva.
La fel de important este să te exprimi clar şi interlocutorul tău să te simtă implicat, să vadă că este important pentru tine ceea ce îi spui. Acest lucru îl va face pe cel căruia îi trasezi sarcina să simtă că are ceva valoros de făcut şi că nu poate trata lucrurile superficial.
Cere o "confirmare de primire"
Dacă ai trasat o sarcină, nu înseamnă că treaba ta s-a terminat. Asigură-te că ai fost bine înţeles şi nu ezita să le ceri membrilor echipei tale o "confirmare de primire". Întreabă-i cum au de gând să ducă la îndeplinire o anumită sarcină, ca să fii sigur că nu merg într-o direcţie greşită. Ai grijă însă să nu cazi în capcana micromanagementului, dând indicaţii în exces.
Lasă oamenii să facă lucrurile în felul lor, controlând în mod regulat dacă îşi fac treaba. E posibil să ai şi oameni fără experienţă, care au nevoie de mai mult sprijin. Fii alături de ei şi spune-le care sunt etapele pe care trebuie să le urmeze şi care sunt problemele pe care trebuie să le rezolve. Pe măsura trecerii timpului, vor fi şi ei mai autonomi.
Mai ţine cont de un aspect. În loc să dai instrucţiuni detaliate, setează obiectivul final clar la care trebuie să ajungă oamenii. Vor găsi singuri soluţii, ceea ce îi va motiva şi responsabiliza şi, mai mult, le va crea competenţe în plus, benefice întregii echipe.