Ce faci când şeful munceşte prea mult?
Managerii care muncesc prea mult şi care se aşteaptă ca şi ceilalţi să facă la fel pot fi o frână în calea dezvoltării oamenilor din jurul lor, crede Rodica Obancea, Executive & Team Coach. Ea îi îndeamnă însă pe cei confruntaţi cu o asemenea situaţie să vadă partea plină a paharului să privească acest lucru drept un mijloc de a creşte personal.
Cum să creşti, te vei întreba, doar prin muncă fără încetare şi stres? Ei bine, o asemenea situţie poate crea un bun teren de antrenament pentru a seta acorduri de colaborare clare şi a le respecta întocmai, creşterea nivelului de exigenţă şi măiestrie profesională, dezvoltarea răbdării şi a disciplinei de a livra tot ceea ce ai promis. Am putea traduce asta prin faptul că pentru orice îţi dă şeful de făcut spune-i clar care sunt limitele tale şi stabiliţi de comun acord un dead-line.
Îţi vei dezvolta astfel răbdarea şi disciplina de a livra tot ceea ce ai promis, exact aşa cum ai promis, dar şi capacitatea de a putea să îţi canalizezi energia, atenţia, motivaţia către partea pozitivă a lucrurilor, de a avea încredere în tine şi în competenţele tale, indiferent ce trăieşti în relaţia cu şeful tău.
Există şi situaţia în care, pentru că managerul munceşte prea mult şi are prea multe proiecte, nu poate fi suficient de implicat în munca echipei, pe care o trage în jos sau o împiedică să se dezvolte aşa cum ar trebui. Rodica Obancea ne-a dat şi un exemplu concret al unei situaţii cu care s-a confruntat şi care a avut un deznodământ fericit. Sau aproape fericit.
Ca şi coach, am antrenat un manager al filialei din România a unei companii multinaţionale, din zona de producţie. Managerul pe care l-am antrenat era un om foarte competent, vizionar, ambiţios, cu obiective foarte mari pentru filiala locală. Şeful său, managerul regional, la nivel de vicepreşedinte, era la polul opus: exigent, foarte atent la costuri şi cu cerinţă specifică de a aproba aproape tot ce se întâmplă în ţările pe care le conducea. Acest om călătorea foarte mult, muncea la fel de mult, frecvent şi în week-end, iar dacă îi scriai un email astăzi, treceau cam 2 – 3 zile până când primeai un răspuns, uneori la ore foarte înaintate.
În aceste condiţii, managerul din România, ştia că poate face performanţă foarte mare, însă frecvent simţea că se loveşte de un zid – vicepreşedintele. Marea lui provocare a fost să înveţe să îşi gestioneze furia, frustrarea, dezamăgirea pe care le simţea în relaţia cu şeful său, şi să le canalizeze în procesul său de creştere personală. A învăţat să seteze acorduri clare cu vicepreşedintele şi să livreze impecabil: ce a promis, când şi cum a promis. Cu răbdare şi disciplină.
A fost destul de provocator să înveţe să seteze limite clare în promsiunile sale: de exemplu, o limita clară a fost următoarea “tot ceea ce este de livrat, dinspre filiala locală, către vicepreşedinte (rapoarte, status-uri, emailuri, telefoane…) vor deadline doar în timpul programului de lucru, indiferent câte presiune era pentru a livra în week-end, de exemplu. A învăţat să construiască cu multă răbdare o relaţie de încredere: încrederea că ceea ce promite, se şi întâmplă.
Odată atins acest nou nivel al relaţiei(promisiuni atinse), managerul a început uşor să construiască un nou nivel: cel în care a început să aducă idei simple, de schimbare, de investiţii, către vicepreşedinte. Unele idei au fost aprobate şi puse în practică, altele nu, deşi erau inovatoare. Rezultatele au fost foarte mari. În 3 ani, consecutiv, filiala din România a atins rezultate foarte mari, cu investiţii minime şi cu vicepreşedinte care le “şulfă mereu în ceafă”.
Treptat, regionalul a început să îşi mute antenţia înspre alte ţări şi a mai slăbit din control sau în relaţia cu România. Managerul român a putut să negocieze limite de decizie semnificativ mai mari decât avea la început. şi să continue creşterea filialei locale, nu aşa cum îşi dorea el la început, energic, în forţă, ci cu o cadenţă mai lentă şi mai sustenabilă (această fost una din concluziile finale ale managerului în procesul de coaching).
Sunt organizaţii în care statul până la opt seara la birou este un lucru obişnuit, pentru că stă şi şeful. Iar cultura muncii peste program se prelungeşte cu cerinţe legate de vreo lucrare vineri seară la ora cinci sau cu raportul solicitat în timpul unui training la care oamenii sunt trimişi chiar de şef. Atunci când nu este o obligaţie, mulţi stau până la ore târzii pentru că… e bine să fie văzuţi sau pentru că, nu-i aşa, nu poţi pleca înaintea şefului!
Madi Rădulescu, trainer şi coach la MMM Consulting, le dă câteva sfaturi angajaţilor care nu mai reuşesc să ajungă la un echilibru între viaţa personală şi serviciu.
1. În loc să faci prezenţa, mai bine implică-te! Posibil să poţi contribui cu idei şi soluţii care să facă şi viaţa şefului tău mai simplă. Şi programul său la birou mai scurt. În acest fel poţi avea mai multe beneficii, de la vizibilitate, învăţare şi creştere profesională, la câştigul unui şef mult mai apropiat şi în plan personal. Nici lui nu îi face bine să stea atât de mult la birou.
2. Invită şeful la cafeaua de dimineaţă şi, într-o atmosferă mai relaxată, expune-ţi opiniile, dă-i feedback constructiv despre cum vezi soluţionate unele aspecte de supraîncărcare şi mai ales nu îi reproşa şi nu te folosi de atacul la persoană. Chiar dacă poate crezi că îi place (şi poate chiar îi place) a fi workaholic nu face bine nimănui şi sigur şi şeful tău resimte asta.
3. Foloseşte la maximum cele opt ore de birou, fii productiv şi discută cu şeful deschis despre muncă şi performanţa ta. Dacă trebuie să faci mai mult, foloseşte acest lucru pentru dezvoltarea carierei tale.
4. Şi dacă nu foloseşte la nimic şi nu găseşti niciun fel de înţelegere, nu uita că există în compania ta oameni care îţi pot fi mentori, colegii din departamentul de Resurse Umane sau alţi colegi care au trecut prin situaţii similare şi care te pot sfătui cum să găseşti calea spre a fi ascultat.
Cum se văd lucrurile din ograda unui manager care munceşte foarte mult?
“Sunt unul dintre managerii care muncesc mult. Şi o fac cu pasiune. Unul dintre motive este că, având propria afacere, mă identific cu ea şi munca mea îmi oferă multe satisfacţii. În plus, având mai multe roluri (facilitator, consultant, coach şi manager) de multe ori munca managerială nu intră în cele 8 ore de serviciu. Dar… am învăţat că timpul liber şi mai ales week-endurile colegilor mei sunt dreptul lor şi apelez la acesta doar în cazuri de forţă majoră sau când ne-o impune clientul sau vreun termen limita la vreo licitaţie”, ne-a mai spus Madi Rădulescu.
Coachul are câteva recomadări şi pentru managerii care se regăsesc în descrierea de mai sus.
1. Inutil să cauţi răspunsuri despre cum să creşti angajamentul în echipa ta, mai ales după ce primeşti rezultatele la survey-ul de angajament. Răspunsurile trebuie căutate înainte în felul în care delegi, planifici, organizezi lucrurile în aşa fel încât ele să nu vină în cascadă peste tine şi oamenii tăi. Orice creştere a ta în productivitate personală va avea o consecinţă directă şi imediata asupra productivităţii echipei şi va echilibra în timp raportul timp petrecut la serviciu /timp liber.
2. O cultură a feed-back-ului în echipa ta va genera soluţii despre cum ar putea fi organizată munca mai bine, despre ce nevoi au oamenii tăi pentru a munci mai productiv şi pentru a învaţă mai rapid lucruri complexe, pe care le iei de obicei asupra ta. Nu te feri de feed-back, cere-l şi oferă-l la rândul tău. Va creşte încrederea şi oamenii vor deveni în timp mai proactivi.
3. Înţelege-le aspiraţiile de viaţă şi echilibrează-le cu cerinţele companiei. Este rolul tău, din momentul în care ai acceptat să fii manager. Este posibil să fie vorba de aspiraţii diferite, generaţii diferite cu interese diferite, stil de lucru diferit, experienţă şi competenţe diferite, mod de înţelegere a priorităţilor în mod diferit. 60% din timpul tău trebuie acordat oamenilor, doar restul de 40% sarcinilor tale profesionale. Echilibrul acesta se strică în primul rând în viaţa ta, deoarece, în loc să investeşti timp de învăţare, coaching şi feed-back preferi calea cea scurtă: să le faci tu însuţi.