Cele mai puternice cuvinte ale unui CEO
Asta înseamnă că jobul unui CEO este să facă astfel încât fiecare angajat să se autodepășească zilnic. Să dea tot ce e mai bun din el. Să facă mai bine, mai mult, mai eficient… în fiecare zi
Toate acestea nu se rezumă doar la a asigura angajaților instrumentele cu care să lucreze. La un nivel mai profund, această filosofie se traduce printr-o apropiere a managementului de eșaloanele inferioare ale organigramei de lucru. Cu alte cuvinte, echipa trebuie să fie convinsă că șeful crede în fiecare membru al organizației, în puterea fiecăruia de a fi mai bun.
Ce trebuie să zici ca lucrurile să fie clare? Care sunt cele mai puternice cuvinte pe care tu, în calitate de CEO, le poți folosi? Răspunsul este simplu: ”Cum te pot ajuta?”
Aceate simple cuvinte transmit un mesaj mai puternic decât ți-ai imagina vreodată. Indiferent dacă cineva este de la început în echipă sau este venit recent, întrebarea este edificatoare. Acel om va ști cu certitudine că ești:
Angajat
Fiecare știm cum este să fii prins în muncă pânâ peste cap. Chiar dacă reușești să îți termini toate proiectele la timp sau ești în fiecare seară după program doar ca să respecți deadline-ul, un volum uriaș de muncă poate distruge moralul oricărui angajat. Dacă întrebi pe unul dintre subalternii tăi cum îl poți ajuta vei avea doua reacții pozitive: vei demonstra că ești angajat ca oricare dintre ei în munca organizației și va dezvolta un setiment al camaraderiei ce nu poate fi decât benefic.
Empatic
Angajații nu îți vor cere ajutorul întotdeauna. Ei sunt condiționați să facă totul singuri și să nu consume inutil timpul prețios al managementului. Este la fel de adevărat că mulți CEO nu se preocupă cu asemenea lucruri pe care le consideră trivialități și cei care o fac sunt destul de rari. Dar… tocmai de aceea, cei din urmă vor face întotdeauna o impresie puternică în rândul angajaților care vor vedea un șef empatic, atent la nevoile lor.
Altruist
Dacă întrebi pe cineva cum îi poți fi de ajutor, de fapt îți arăți propria umanitate, propriul altruism. Îți pasă de cel pe care îl întrebi. Îți pasă de munca pe care acel om o face. Acest atribut vine ca o mânușă acelui tip de lider care devine un mode pentru cei pe care-i conduce. Altruismul dă o altă perspectivă conducerii pentru că oferă posibilitatea de a fi în control și a-ți păstra și o atitudine care să nu fie în niciun fel arogantă. De aceea, altruismul dă o coeziune profundă din care fiecare om în parte are de câștigat. O viziune comună, un scop împărtășit de fiecare membru al organizației nu poate pleca decât de la un setiment de altruism. Iar dacă cel aflat la conducere dă un exemplu în acest sens, atunci și organizația per ansamblu va adopta această filosofie. Cine are de câștigat, decideți voi.