Ce au în comun liderii temuţi, la locul de muncă
1. Foloseşte ameninţări şi pedepse
„Pedepsele sunt pur şi simplu ineficiente“ afirmă Ronald E. Riggio într-un articol din Psychology Today. Scopul pedepsei este oprirea comportamentelor nedorite, dar acestea nu fac nimic să încurajeze acţiunile productive ale angajaţilor. Oamenii pedepsiţi sau ameninţaţi că vor fi pedepsiţi au resentimente şi revin permanent la motivul care a generat această reacţie din partea şefului. Din punctul de vedere al liderului, pedepsele sunt ineficiente din cauză că îi transformă în “poliţişti”, iar pedepsele au efect numai dacă sunt aplicate imediat şi în mod constant după fiecare încălcare a “regulamentului”. Ameninţările sunt eficiente numai dacă sunt urmate de o ameninţare viitoare, de genul, “dacă mai faci asta te voi concedia”. Dacă o ameninţare nu este pusă în aplicare atunci când se iveşte ocazia, aceasta va deveni goală, lipsită de semnificaţie.
2. Foloseşte tactici de intimidare
Sunt lideri care folosesc tactici de intimidare ca să-şi alinieze subalternii după pofta inimii. „Sau vin cu strategii “motivaţionale” de genul, oamenii vor fi concediaţi dacă nu ne atingem rezultatele pe care ni le-am propus". La fel ca ameninţările, aceasta strategie poate fi la rândul ei nocivă, provocând stres, care afectează eficienţa şi performanţa. Aici se regăsesc şi liderii care folosesc tactici de tipul “noi împotriva lor”, deşi aceştia se regăsesc mai mult în politică.
3. Se folosesc de putere în scop personal
De nenumărate ori s-a spus că puterea corupe. De fapt, puterea corupe numai atunci când o folosim în scop personal. Adesea, liderii sunt luaţi de val de puterea pe care o au. Liderilor slabi li se urcă puterea la cap şi fac totul numai în interes propiu, fără să ţină cont de interesul colectiv. În corporaţii, acest tip de lider îşi asigură salariile mari şi bonusurile îngheţând recompensarea subalternilor care merită bonificaţi şi, în general, folosesc fondurile în scopuri proprii.
4. Creează facţiuni în cadrul grupului
Deşi este bine să fie alcătuite echipe, iar în unele dintre ele să se regăsească “angajaţii de top”, preferaţi, balanţa dintre competiţie între grupuri şi animozităţi urmate de acuzaţii de favoritism este foarte sensibilă. Există şi şefi care îşi recompensează nu neapărat subalternii eficienţi, ci pe aceia care le cântă în strună şi îşi confirmă loialitatea. Angajaţii loiali liderului îl apără pe acesta şi se asigură că acesta va rămâne în funcţie. Mulţi lideri slabi sau nocivi pentru organizaţie sau pentru ţara pe care o cunduc ocupă acele funcţii tocmai pentru că adepţii lor le permit acest lucrul.