Provocarea dimineţii unui… manager
Este vorba, de fapt, despre a lua în considerare un obicei bun – acela de a mânca dimineaţa – pentru ca organismul să fie plin de energie, gata de„atac” încă de la primele ore ale zilei.
Echivalentul ar fi… punerea în practică a unei strategii cu ajutorul căreia să schimbi ceva ce nu merge foarte bine în companie. Pornind de la a gândi că unele resurse/oameni au fiecare un anumit rol şi că neglijând ceea ce trebuie să facă, suprasolicitându-le cu alte activităţi apărute ad-hoc în programul lor, pierzi… productivitatea, eficienţa şi chiar sănătatea organziaţiei.
Aşa că vă propun să vă schimbaţi părerea despre micul dejun! Pentru că, teorii sunt multe, obişnuinţe, la fel… Iar unii dintre noi nu realizăm la timp că un factor important în apariţia oboselii cronice poate fi chiar lipsa micului dejun din ritualul zilnic.
Imaginaţi-vă organismul ca fiind… o companie. Departamentul de top, cel mai solicitat şi cu miza vitală, este creierul.
Să spunem că alegeţi să nu mâncaţi dimineaţa. Şi trebuie să funcţionaţi la parametri optimi chiar de la prima oră. În primele secunde de după trezire, creierul face o „recapitulare” a resurselor de care dispune în acel moment – resurse necesare lui, dar şi pentru restul organismului. Glucoza… hm, cam puţină, doar ce a rămas difuz în sânge, la nivel bazic, de la mesele de ieri.
În marea majoritate a dimineţilor, simte că nu e destulă. În acelaşi timp, luaţi în considerare că glucoza este singurul „combustibil” pe care îl poate folosi pentru a funcţiona.
Trimite semnale rapide către Achiziţii şi logistică, adică spre ficat. Este cel mai iute în a oferi substanţa preţioasă, e drept, cu ceva efort, pentru că trebuie să o obţină la rândul lui din alte componente deja depozitate acolo. Deci, pentru ficat, dimineaţa începe cu un efort neplanificat, depus în timp foarte scurt, care îi consumă multă energie şi o parte din rezerve când, poate, nu ar fi fost cazul.
Glucoza ajunge la creier, acesta se linişteşte şi îşi vede de treburile dimineţii. Supravegheză ce se întâmplă cu restul organelor care, bucuroase, profită şi ele de glucoza apărută aşa rapid în sânge, o gustare bogată şi promptă la care nici nu sperau.
Uităm că am sărit peste micul dejun şi alergăm către metrou… muşchii puşi la treabă au nevoie de energie. Fibrele musculare consumă şi ele din glucoza deja produsă la prima oră de către ficat. Creierul… acceptă, pe termen scurt. Însă îşi ia măsuri de siguranţă: atenţionează stomacul cu o comandă (venind ca de la Big Boss!) care nu acceptă întârziere. Şi nu ca stomacul să iniţieze o procesare normală a unei mese. De fapt, ne dau de veste că îi trebuie creierului rezerve de glucoză, fie prin senzaţia de foame, fie… prin slăbit vederea şi forţa musculară, căscat, senzaţie de somnolenţă (mesajul de Boss ajunge şi la alte organe). Sunt manifestări care nu apar întotdeauna ca urmare a orei târzii la care v-aţi culcat.
Apoi… ajunşi la birou cu o senzaţie „subtilă” de gol în stomac, fie sorbim pe fugă o cafea (cu zahăr), fie ciugulim din brioşa colegei, fie bem un ceai… şi uite-aşa începem să ajutăm în mod inconştient creierul şi restul corpului să intre în activitate cu un real avânt.
Dar cum scenariul acesta se repetă în mai toate zilele… ce credeţi, care dintre „departamente” o să cedeze la un moment dat, exasperat de suprasolicitare, rutină şi lipsa noastră de înţelegere?
