Un manager, ca şi un muzician, trebuie să aibă un extraordinar simţ al timpului

Cristina Lascu: Maestre, aţi spus în discursul dvs. că primul pas în drumul spre succes este stabilirea obiectivelor, citându-l pe Laurence Peter care afirma că „Dacă nu ştii unde vrei să ajungi, probabil vei ajunge altundeva”. Cum aţi ajuns dvs. de la muzică la leadership ?

Giorgio Fabbri: După 20 de ani de activitate concertistică, am avut şansa de a fi, timp de 13 ani, directorul a două conservatoare de muzică din Italia, câştigând astfel o importantă experienţă managerială. Un conservator este ca o întreprindere, produce concerte, spectacole, muzică… Peste 1.000 de persoane erau implicate în aceste producţii, aşa că a trebuit să învăţ o meserie nouă, cea de manager, descoperind că muzica şi managementul au, de fapt, multe puncte în comun. După terminarea celor două mandate, am continuat această activitate nouă, dorindu-mi să impun ideea că muzica nu înseamnă doar divertisment, nu e doar o jucărie, ci oferă un model de organizare a unei companii, a societăţii, a lumii…

Cristina Lascu: V-a ajutat arta managementului să faceţi muzică mai bine?

Giorgio Fabbri: Da, fiindcă am citit şi am studiat mult pentru a atinge excelenţa în activitatea de manager, aplicând ulterior descoperirile mele în domeniul practicii muzicale. Trebuie să precizez că nu am renunţat niciodată în toţi aceşti ani la profesia mea de bază, cea de muzician. Şi am reuşit să îmbin muzica cu managementul, creându-mi propria companie prin care ofer expertiză în dezvoltarea leadershipului, cu rezultate minunate, de la cel al muzicii religioase până la cel al aviaţiei. Am studiat tehnici de programare neurolingvistică, de echilibrare energetică, formându-mi propriul model de formare personală şi profesională, bazat pe inteligenţa muzicală, care poate fi aplicat şi în alte domenii de activitate. În Italia, susţin periodic un seminar pentru muzicieni cu scopul de a-i ajuta să-şi depăşească emoţiile pe scenă, apelând tocmai la inteligenţa lor muzicală. Pare un paradox, dar pe scenă, emoţiile pot fi uneori incontrolabile, putându-se transforma în frică de scenă. Mulţi interpreţi renunţă la o carieră solistică tocmai din acest motiv. Am creat o tehnică originală, – tehnica libertăţii emoţionale – , pe care o predau şi altora, ajutându-i să-şi depăşească propriile limite.

Cristina Lascu: Se vorbeşte azi tot mai mult despre pluridisciplinaritate şi transdisciplinaritate. Care este punctul dvs. de vedere, atât ca muzician, cât şi ca trainer ?

Giorgio Fabbri: Cred foarte mult în transdisciplinaritate, pentru că putem învăţa unii de la alţii. Dacă ridicăm ziduri între profesiile noastre, între diversele discipline ştiinţifice şi artistice, nu se mai dezvoltă nimic, nimic nu evoluează, fiecare domeniu suferind, de fapt, un proces de implozie. Să nu uităm că, în Evul Mediu, muzica făcea parte din „quadrivium”, alături de aritmetică, geometrie şi astronomie. Limbajul muzical are un potenţial transdisciplinar evident, căci înglobează noţiuni ca „număr”, „frecvenţă”, „poezie”…

Cristina Lascu: Aţi făcut o paralelă între elementele de bază ale discursului muzical şi cele ale managementului unei întreprinderi. Care ar fi echivalentul măsurii muzicale ?

Giorgio Fabbri: Măsura muzicală corespunde proceselor de planificare în timp. Ca manager, trebuie să ştiu cât timp îmi acord să ajung la un anumit produs, cât timp îmi trebuie ca să-l impun pe piaţă, în cât timp doresc să obţin o anumită schimbare în cultura organizaţiei sau în cât timp trebuie să implementez o nouă tehnologie. În muzică, „a măsura” înseamnă a gestiona corect timpul, definiţie valabilă şi în cazul unui management competent. Un manager, ca şi un muzician, trebuie să aibă un extraordinar simţ al timpului.