”Nu stresul ne omoară, ci reacția noastră la stres”

Este cel mai cunoscut citat din Hans Selye, ”părintele” conceptului de stres. Cu alte cuvinte, gestionarea situațiilor stresante se află în legătură directă cu modul în care ne raportăm noi, ca persoane, la stresori.

Stresul reprezintă reacția unui individ la o schimbare. Situații stresante pot deveni cele mai banale întâmplări sau schimbări din viața unei persoane. Totuși, există și evenimente care aduc un nivel de stres foarte mare, implicit: pierderea locului de muncă, falimentul, decesul unei persoane apropiate, aflarea unui diagnostic care îți pune viața în pericol etc.

George Chiriacescu, pshiolog și psihoterapeut adlerian, spune că atunci când discutăm de stresul cotidian, mai exact de distres (tipul de stres ce are efecte negative, eustresul este tipul de stres cel ce ajută individul să se concentreze pentru a performa), este important să vedem ce fel de echilibru putem aduce în viețile noastre astfel încât valorile personale și structura de personalitate să nu fie contrazise.

Citește și: Care sunt cel mai des întâlniţi factori de stres la locul de muncă – studiu

Mecanismele de adaptare la stres mai sunt denumite mecanisme de coping. Acestea sunt și ele împărțite în strategii centrate pe emoție și strategii centrate pe problemă.

”Pe foarte scurt, strategiile centrate pe emoție pot ajuta individul, dar pe un termen mai scurt – distragerea atenției, umorul sau consumul de alcool, care oferă o falsă percepție că problema a dispărut sau că este mai departe de individ.

Strategiile centrate pe problemă sunt cele prin care se caută soluții active pentru depășirea impasului: recadrarea situației – abordarea ei dintr-o perspectivă nouă, eventual paradoxală; elaborarea unui plan de acțiune cu etape intermediare; căutarea sprijinului la cei din jur”, explică psihologul.

Cum gestionează un manager situațiile stresante

Pentru că am vrut să aflăm direct de la un manager cum gestionează situațiile stresante, am stat de vorbă cu Sorana Savu, Senior Partner, Premium Communication.

Care sunt primele semne de stres pe care le observați la dvs? Dar la alții?

Am reacții fizice la stres, am avut dintotdeauna, mi-e foarte simplu să-mi dau seama când organismul trage un semnal de alarmă. Limbajul corporal și mimica dau indicații foarte bune cu privire la nivelul de stres și la ceilalți. De la congestionare la tremur al mâinilor sau al vocii, de la pauze nejustificate în discurs la reacții iritate nejustificate de context, semnele sunt multe.

Cum putem identifica corect sursele de stres din viața noastră?

În primul rând, fiind cinstiți cu noi înșine și încetând să mai încercăm să negăm realitatea. Sursele de stres cele mai nocive sunt cele despre care societatea ne spune că nu e în regulă să le privim ca pe niște surse de stres.

Și totuși – familia care are așteptări nerealiste de la noi, poate fi o sursă enormă de stres. Profesorii față de care ne e rușine să greșim, în școală – stres. Locurile de muncă în care șefii ”inspiraționali” ne prind slăbiciunile și ne împing să facem tot mai mult cu tot mai puțin pentru că.. de ce nu? Stres…

Ai nevoie de mulți ani să înlături mulți oameni care-ți sunt în preajmă în virtutea unor seturi de circumstanțe diferite și pe care norma socială X sau Y îți dictează că trebuie să-i suporți. Sănătatea ta, capacitatea ta de a trăi, nu de a supraviețui, depinde de această claritate și de această hotărâre.

Ce trebuie sa facem ca sa ne înțelegem mai bine pe noi înșine, să ne cunoaștem mai bine, astfel încât sa gestionam mai bine situațiile stresante?

După o primă etapă foarte importantă din viața noastră, aceea de învățare și de maturizare, e de presupus că am reușit să ne formăm și un set de valori și de principii, precum și o idee clară despre ce ne dorim în viață. De la acel moment, nimic din ceea ce este în exteriorul nostru nu ar mai trebui să mai conteze decisiv. Totul ar trebui echilibrat și filtrat prin prisma noastră, a ceea ce am conchis noi că e bine pentru evoluția noastră personală. Nu spun că asta se poate întâmpla direct din adolescență sau de pe băncile școlii, trebuie să înțelegi tiparele de evaluare din exterior ca să ți le poți internaliza și contrazice, la o adică. A trăi de la bun început într-o continuă frondă cu lumea e… cum să zic.. stresant…

Cum să facem să ne eliberam de tendința de a plasa în exterior satisfacerea dorințelor de aprobare, siguranță și control?

Prin încercări succesive, cu importanță sau anvergură tot mai mare. Intuim ce e bine pentru noi, dintotdeauna, dar nu știm, poate, cu siguranță, de la bun început. Și atunci învățăm, și despre noi și despre lume, testăm, experimentăm, judecăm, vedem în ce măsură judecata noastră este corectă și, treptat, începem să ne bazăm din ce în ce mai mult pe ea pentru tot – aprobare, siguranță, control.

Nu spun că e simplu, dar este eliberator într-o foarte mare măsură. Și nici nu spun că asta exclude obligația noastră continuă de a ne pune la îndoială judecata, de a ne pune întrebări și de a ne asigura de fiecare dată că suntem pe calea pe care ne-o dorim. Altfel, ajungem prea aroganți sau ajungem să ne îmbătăm singuri cu apă chioară, devenind din ce în ce mai toleranți cu lipsurile sau neîmplinirile proprii.

Cum sa facem din stres o sursa de motivație? Oare putem face asta, e sănătos?

Nu și nu. Avem oricum în viață suficiente surse de stres pe care nu le putem controla sau ocoli, a încerca să ne amăgim că putem transforma stresul în sursă de motivație și a-l căuta activ sub pretextul de „a ne depăși limitele” așa cum ne sfătuiesc unii și alții e nociv și de-a dreptul destructiv pe termen lung.

Managementul stresului e, poate, una dintre cele mai importante lecții pe care trebuie să le învățăm ca să supraviețuim, cu mintea întreagă și cu energia la cote bune o perioadă cât mai lungă de timp. Iar management de stres faci raportându-te permanent la tine și amintindu-ți activ ce îți dorești de la viață și în ce măsură ceea ce faci, și te stresează, are sau nu valoare pentru tine, te ajută într-adevăr sau e doar o provocare goală, ca jocurile din curtea școlii.

Cum să transformăm obstacolele în oportunități și lipsurile în resurse?

Nu cred că asta se întâmplă întotdeauna și nu m-aș baza pe așa ceva vreodată. Uneori, un obstacol e un obstacol. O limită peste care treci doar cu riscuri enorme. Spunem poveștile astea despre transformarea obstacolelor în oportunități mai mult ca să ne facem curaj. Câteodată e ok, altă dată nu. Un obstacol nu se transformă de la sine într-o oportunitate, dar te obligă să o iei pe altă cale, să găsești o altă soluție, să gândești altfel. Nu e o pară mălăiață. E un imbold care poate rămâne nevalorificat sau, mai rău, care ne poate afecta puternic dacă nu îl tratăm, dacă nu reacționăm la el.

Cum să ne înconjurăm de oamenii de care avem nevoie?

Selecția celor din jurul nostru e foarte dificilă și a încerca să te înconjori doar de oamenii de care tu ai nevoie e o chestie egoistă și îngustă. Cred că de-a lungul vremii m-a ajutat cel mai mult un echilibru între cei de la care aveam de învățat și pe care îi respectam și cei pe care îi puteam eu, la rândul meu, sprijini sau consilia. Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar prieteniile la mine țin decenii și sunt fundamentate pe reciprocitate – dai și primești. O relație unilaterală nu e o relație – e un contract de prestări servicii.

Ce putem face pentru evita să ajungem la starea de stres?

Luăm o pauză. Cu cât recunoaștem stresul extrem mai devreme și ne decuplăm mai repede, fie și pentru câteva ceasuri, cu atât revenim mai repede la normal. La noi la birou, avem pisici.. cred că puține creaturi pe fața pământului te pot învăța mai bine cum să gestionezi stresul fie și numai privindu-le. În plus, ambele simt când ai o zi mai dificilă sau mai tensionată și dintr-o dată te trezești cu ele pe birou sau în brațe. Imediat lucrurile se destind, nu mai pare totul alb și negru.

Ce rol joaca hobby-urile și activitățile de recreere în evitarea stresului?

Un rol extrem de important, cel puțin pentru mine. Nu sunt genul care să mediteze sau să aprecieze liniștea. Ca să se relaxeze, creierul meu trebuie să fie ocupat cu altceva, ceva frumos, intens, dinamic, dintr-o cu totul altă sferă decât cea a profesiei. Așa încât mă destind în călătorii, la spectacole de teatru sau de operă, citind cărți (ciudat că trebuie să specific asta acum dar da, citind cărți, nu altceva) sau uitându-mă la filme. Când sunt obosită, pur și simplu dorm. On and off… nimic între.

Cum să facem să nu îi mai lăsăm pe alții, în special la job, să ne inducă o stare prea intensă de stres?

Românul are o vorbă din bătrâni – cum îți așterni, așa dormi. Am mulți prieteni în jur (și mă recunosc în ei) care sunt mai exigenți și mai necruțători cu ei decât oricine altcineva din preajma lor. Cu toții sunt overachievers și lasă asta să se vadă imediat în orice context social sau profesional ar ajunge. Eu am avut noroc să lucrez de aproape 20 de ani alături de soțul meu, întâmplător și cel mai bun prieten, și el mi-a pus o oglindă în fața nasului și m-a învățat că nu trebuie să fac nimic în ruptul capului și nici cu prețul sănătății mele – mentale sau de alte feluri.

A fost o muncă de durată, dar a prins și asta m-a salvat de timpuriu și m-a și făcut să construiesc în organizația pe care o conduc un mediu de lucru care să respecte oamenilor timpul liber, pasiunile, momentele importante alături de familiile lor și așa mai departe. Am ajuns de mult la concluzia că organizațiile în care oamenii suferă de stres nu sunt neapărat mai competitive, ci sunt pur și simplu prost gestionate. Un șef care te împinge spre colaps sau burnout e pur și simplu iresponsabil, nu vreun mare lider.

Foto Sorana Savu: Ilinca Schileru