Un roman din zece are card de credit
10% din populatia urbana detine un card de credit, iar cei care au un venit personal de peste 1.300 de lei pe luna utilizeaza cardurile de credit in mai mare masura decat restul populatiei – 17% fata de 10% din intreaga populatie urbana.
„Cardul de credit a pierdut mult din popularitate pe parcursul anului 2008 si pana in a doua jumatate a lui 2009. Incepand cu finalul anului 2009 cresterea s-a reluat, astfel ca in prezent 10% din populatia urbana detine un card de credit”, a declarat Anca Zamfirescu, cercetator senior, expert in piata financiar-bancara la GfK Romania.
Desi criza economica s-a accentuat in 2010, o posibila explicatie pentru revenirea preferintei pentru utilizarea cardurilor de credit din ultimul an vine din faptul ca bancile s-au concentrat pe promovarea cardurilor de cumparaturi cu accent pe diverse beneficii, printre care si perioada de gratie extinsa. 25% dintre utilizatori foloseste cardul pentru retragerile de la bancomat.
"Influentatorii"
Un segment de populatie interesant il reprezinta „influentatorii” consumului, adica acele persoane care au acces la o varietate mare de grupuri sociale si tind sa le ofere acestor grupuri sfaturi si recomandari in legatura cu diferite categorii de produse. Utilizatorii acestor produse bancare au influenta in special in ceea ce priveste piata amenajarii locuintelor sau a decoratiunilor, locurile de petrecere a timpului liber in afara casei si pietele care au legatura cu stilul de viata sanatos.
Datele care stau la baza acestor concluzii provin din doua studii realizate de GfK Romania: GfK FMDS si Roper Reports Romania 2010. Sondajul a fost realizat pe un esantion de 1000 de respondenti, reprezentativ urban, pentru persoanele cu varsta peste 15 ani.