Repausul săptămânal, clarificat în Codul Muncii
Propunerea legislativă, iniţiată de senatorii PSD Liviu Pop şi Petru Frătean, privind modificarea art.137, alin. 1 a Codului Muncii – Legea 53/2003 prin care se are în vedere eliminarea interpretărilor prin care relaţia angajat-angajator ar putea fi dezechilibrată în favoarea celui din urmă, a fost votată cu 295 de voturi “pentru” şi 4 abţineri.
Prin proiect se propune înlocuirea prevederii că "repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica” cu cea că „repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica”.
Potrivit senatorului Liviu Pop, forma propusă este mult mai concisă şi nu lasă loc interpretărilor. “Legislaţia din România cuprinde prevederi referitoare la reglementarea timpului de lucru, a timpului de odihnă. Astfel, în conţinutul Codului muncii se face referire la faptul că perioada de repaus reprezintă orice perioadă care nu este timp de muncă.
Din păcate, de multe ori, angajatorul, ajutat de ambiguitatea regăsită în textul reglementărilor legale, profită de neştiinţa angajatului lăsându-i acestuia din urmă impresia că are foarte multe obligaţii şi foarte puţine drepturi, în speţă, dreptul la repaus săptămânal”, se arată în expunerea de motive.