Prima ediţie a competiţiei Romanian CSR Awards şi-a desemnat câştigătorii
Prima ediţie a competiţiei Romanian CSR Awards 2013 şi-a desemnat câştigătorii în cadrul unei Gale de premiere dedicată exclusiv companiilor. Au fost acordate 43 de premii şi menţiuni speciale, unui număr de 31 de companii care au derulat proiecte de Responsabilitate Socială în anul 2012. Pe lista câştigătorilor s-au aflat atât companii mari, cu peste 500 de angajaţi, cât şi companii cu sub 500 de angajaţi.
În cadrul Galei au fost acordate şi trei premii speciale, ai căror câştigători au fost desemnaţi de către echipa CSRmedia.ro. La categoria Leader CSR a fost desemnată Mona Nicolici, Community Relations Manager la OMV Petrom, pentru aportul semnificativ adus la dezvoltarea domeniului Responsabilității Sociale Corporative în România. La categoria Star CSR a fost premiat Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, pentru disponibilitatea să de a se alătură cauzelor sociale și de a susține diverse activități pentru a schimbă în bine destinele celor mai puțîn favorizăți de soartă. La categoria Blogger pro-CSR au fost desemnaţi câştigători Cristina Bazavan şi Cabral Ibacka. Listă Câştigătorilor poate fi găsită AICI.
„Mulțumim celor care au înscris proiecte în această primă ediție a compeţiției Romanian CSR Awards şi partenerilor GSK, Cosmote şi E.On România care au avut încredere în noi şi ne-au sprijinit în organizarea acestei galei”, a declarat Lăcrămioara Botezatu, Project Manager al Romanian CSR Awards.
Prima ediţie a Romanian CSR Awards a aliniat la start nu mai puţin de 84 de proiecte de Responsabilitate Socială Corporativă, implementate pe parcursul anului trecut. Valoarea finanţării acordată pentru derularea acestora a depăşit 4 milioane de euro. Proiectele înscrise în competiţie au fost evaluate de către opt membri ai Juriului în intervalul 15 februarie – 15 martie.
Pentru stabiliea câştigătorilor, membrii juriului au ținut cont de impactul și relevanța proiectelor pentru comunități. Au luat în calcul, de asemenea, numărul de beneficiari, de angajați și voluntari implicăți în proiect, dar și eficiența bugetului învestit. Nu în ultimul rând, au fost apreciate rezultate proiectului. Fiecare membru al juriului a evaluat toate cele 84 de proiecte înscrise în compeţiție. Pentru fiecare proiect validat spre jurizare evaluatorii au acordat maximum 100 de puncte, scorul final fiind dat de raportul dintre totalul de puncte adunat de fiecare proiect în parte și numărul de evaluatori.