Pe 20 Noiembrie începe conferința Zilele Biz
Ziua de Antreprenoriat, 20 Noiembrie
Ziua Antreprenoriatului îţi aduce în faţă oamenii de business care înfruntă cu succes provocările pieţei libere şi profesioniştii care au resursele necesare pentru a aduce companiile antreprenoriale la următorul nivel.
Ziua va debuta cu un profil al antreprenorului român în 2017, realizat pe baza studiului exclusiv Biz despre cele mai puternice companii antreprenoriale româneşti grupate pe domenii şi regiuni.
Programul zilei se axează pe idei, exemple şi metode testate prin care antreprenorii români pot construi afaceri solide care să aibă succes, nu doar pe plan local, ci şi pe plan regional şi chiar global.
Ziua de Inovație, 21 Noiembrie
Tehnologiile emergente, experiențele live bazate pe realitatea augmentată, demonstrații de live hacking și design thinking după modelul dezvoltat de departamentul d.school, din cadrul Universității Stanford, sunt câteva dintre elemente care schimbă total modul în care trăim și pe care le puteți experimenta la Zilele Biz!
Programul zilei cuprinde şi o demonstraţie de live hacking, care răspunde la o întrebare esenţială în domeniu: ce este atractiv şi valoros pentru un infractor cibernetic?
Exclusiv la Ziua Inovaţiei, participanţii vor putea participa la un workshop design thinking realizat după modelul dezvoltat de departamentul d.school, din cadrul Universităţii Stanford.
Ziua de Management, 22 Noiembrie
Care este portretul liderului de astăzi, cum poţi ajunge CEO de la simplu angajat şi ce presupune o carieră internaţională, ce nu te învaţă niciun MBA şi cum gândeşte un CEO!
Cea de-a doua sesiune a conferinţei prezintă „Ce nu veţi învăţa niciodată la un MBA”, în care top manageri, experţi în executive-search şi lideri de succes care au absolvit cursurile unor renumite şcoli de business vor vorbi despre lecţiile de leadership şi management pe care le-au învăţat în practică, dar şi despre cum poate vă ajută în carieră un MBA.
Ziua se va încheia cu concluziile primei ediţii a experiementului „Biz CEO Exchange”, prin care zece top manageri şi antreprenori renumiţi şi-au schimbat, pentru o zi, compania la care lucrează şi au venit la conducerea altei mari organizaţii din România.
Ziua de CSR, 23 Noiembrie
Evenimentul se deschide cu o dezbatere provocatoare, despre bani şi relaţia dintre ONG-uri şi companii, despre finanţare şi raportare. Invitaţii din partea ONG-urilor sunt Alina Kasprovski, Director Executiv, Fundaţia Comunitară Bucureşti şi Gabriel Solomon, Preşedinte Fondator, Asociaţia People for Sport România. În colţul companiilor, vor fi Fundaţia Orange şi UrsusBreweries.
O sesiune specială este dedicată uneia dintre cele mai puternice tendinţe din acest an, investitiile în educaţie, indiferent că vorbim de copii sau adulţi. Companiile au multe de spus în această privinţă.
Ziua de Media & Marketing, 24 Noiembrie
Programul zilei cuprinde mult aşteptatele sesiuni Brand Activism, dezbaterea Womens In Leadership precum şi prezentări despre cum să facem publicitatea din nou interesantă, inovaţia constructivă şi schimbarea exponenţială a lumii prin ‘Oceanele Albastre’, dar şi despre cum uneori este timpul pentru ”Think inside the box” deoarece, în lupta disperată pentru creativitate, idei inovatoare, diferenţiatori şi cursa pentru “înarmarea digitală”, uităm să aplicăm lucruri banale.
Evenimentul se află la cea de-a 16-a ediție și va avea loc în perioada 20-24 Noiembrie, la ARCUB Gabroveni, București. Detalii despre speakerii prezenți la ediția de anul acesta și programul evenimentului găsiți pe www.zilelebiz.ro