Femeilor manager le este teamă să nu fie percepute drept „impostoare”
Printre vorbitori s-au numărat Marijo Bos, preşedintele EPWN, Lavinia Raşcă, preşedintele PWN România, Mişu Negriţoiu, CEO ING România, Adriana Păun, vicepreşedinte al International Networks Cooperation, Sonia Artinian Fredou, CEO Lafarge România şi Violeta Ciurel, CEO AXA România.
Temele avute în discuţie au avut ca principal subiect egalitatea între sexe la locul de muncă şi creşterea numărului de femei în posturi de conducere, în special CEO şi membri ai consiliilor de administraţie.
Potrivit statisticilor, doar 13,7% din membrii consiliilor de administraţie al companiilor din Uniunea Europeană sunt femei, în timp ce la nivel de CEO este un procentaj şi mai mic, de doar 3%. Totuşi, Uniunea Europeană are un plan de care prevede ca până în 2015 procentul de reprezentare a femeilor în board-uri să crească la 30%, urmând ca până în 2020 să ajungă la 40%.
O principală cauză a procentajului scăzut al reprezentativităţii femeilor în consilii de administraţie şi funcţii executive îl reprezintă barierele culturale, afirmă Marijo Bos, preşedintele EPWN. Aceasta a adăugat că aceste bariere pot fi orbitoare şi pot duce la pierderea de talente.
La rândul său, Sonia Artinian Fredou, CEO Lafarge România, a vorbit despre modul în care compania franceză abordează problema diversităţii în cadrul businessului Lafarge, atât diversitatea socială, rasială, cât şi diversitate de gen.
Cele trei sindroame ale femeilor aflate la conducerea companiilor
Totodată, Sonia Artinian Fredou a vorbit şi despre diferitele sindroame întâlnite în cazul femeilor care ajung în posturi de conducere sau depun un efort considerabil pentru a ajunge într-un astfel de post.
Un prim astfel de sindrom este sindromul „diademei”. Acesta se referă la faptul că femeile se aşteaptă ca, dacă îşi fac treaba bine, să fie observate de manager şi să li se puna o diademă pe cap. Fredou a povestit cum, atunci când lucra din postura de consultant, deşi îşi făcea bine treaba, termina lucrările la timp, dar nu primea recunoaştere, ci doar era văzută ca un membru al echipei care îşi face bine treaba. CEO-ul Lafarge le sfătuieşte pe tinerele care se află în această situaţie să preia iniţiativa, să se ducă la superiori şi să îşi prezinte punctele de vedere, să scoată în evidenţă calităţile şi competenţele care pot aduce un plus companiei.
Al doilea sindrom este cel al „impostorului”. Femeile care ajung în poziţii de management sunt consumate de insecuritate, cred că nu merita noul job şi e doar o chestiune de timp până când vor fi descoperite ca „impostoare”.
Sonia Artinian Fredou a povestit că s-a confruntat cu acest sindrom în momentul în care a fost numită în funcţia de CEO Lafarge România, pentru că nu avea experienţa profesională necesară, era de puţin timp în cadrul companie şi era doar una din cele două femei din cadrul firmei care ocupau un astfel de post. Totuşi, Fredou afirmă că în prezent nu se mai află în această situaţie şi considera că femeile care se află în “postura impostorului” trebuie să aibă încredere în ele şi să aibăîn vedere faptul că au fost promovate pentru că meritau acest lucru.
Al treilea sindrom este sindromul „matcăi”. Acesta se refera la faptul că atunci când o femeie ajunge într-un post de conducere încearca să îşi păstreze statutul de singura prezenţă feminină în funcţia respectivă.
Potrivit unui studiu efectuat de psihologii Universităţii din Cincinnati, 95% dintre respondente au declarat că s-au simtit subminate de alte femei, de-a lungul carierei.