Femeile în leadership – vezi ponderea pe fiecare continent în parte
Deşi multe femei au preluat posturi-cheie în economia mondială şi în leadershipul politic şi corporatist – să ni le amintim doar pe Christine Lagarde, prima femeie-şef la FMI, cancelarul Germaniei, Angela Merkel sau Maria das Gracas Foster, CEO la Petrobras, prima femeie care conduce o companie petrolieră aflată în top cinci, sunt puţine state unde putem spune că femeile ocupă un procent important în acest capitol. Sarcina şi creşterea copiilor este principalul motiv invocat în cele mai multe statistici, însă cauzele ar putea fi mai multe. Una dintre ele fiind cultura ţării respective.
Surpriza vine din partea continentului nord-american, unde numai 18% dintre posturile de conducere sunt ocupate de femei. Uniunea Europeană stă ceva mai bine, cu 24%, însă dacă ne uităm puţin la Germania, ţara cu cea mai mare economie a Europei, observăm că numai 13% dintre managerii-seniori sunt femei. Codaşii acestui top sunt japonezii, a căror cultură preponderent masculină a condus la un procentaj de numai 5%, iar ţara cu cele mai curajoase şi pricepute reprezentante ale sexului frumos sunt în Rusia, care ocupă 46% dintre posturile de conducere. În coada acestui clasament se află câteva state cu tradiţie democratică, precum SUA (17%), Danemarca (15%) şi Olanda (18%). Din păcate, studiul nu precizează care este situaţia în România, însă dacă ne uităm la statele apropiate geografic, observăm că 31% dintre managerii turci sunt femei, în Italia 36% şi în Grecia 21%.
Totuşi, potrivit datelor statistice oferite de Eurostat, numărul de femei aflate la conducerea companiilor româneşti nou înfiinţate este de 40% în anum 2009, faţă de numai 29% în 2006. Prin urmare, România se află în topul Uniunii Europene la acest capitol, cu o pondere de 34%.
Se pare că numărul femeilor care ocupă posturi de leadership nu a crescut foarte mult în ultimii ani. Dacă în anul 2004 numărul lor era de 19%, anul aceste este de 21%.