De ce oamenii de succes pleacă devreme de la job
Mulţi angajaţi cred că, dacă lucrează peste program, vor avea performanţe mai mari. Dar o cercetare coordonată de un profesor de psihologie arată că, atunci când vine vorba de petrecut timpul la job, calitatea trebuie să bată cantitatea.
Cercetătorul K. Anders Ericsson, profesor de psihologie la Universitatea de stat din Florida, a ajuns la concluzia că cine stă mai puţin la job este mai eficient, prin urmare mai performant, după ce a analizat un grup de muzicieni, potrivit Business Insider.
Profesorul a descoperit, astfel, că muzicienii performanţi muncesc mult într-un timp scurt. Cei mai buni dintre ei îşi desfăşoară activitatea fără oprire timp de 4 ore, dimineaţă, până în ora prânzului, iar apoi iau o pauză până la ora 16. Cercetătorii subliniază, aşadar, că oamenii de succes fac acelaşi lucru: muncesc mult într-un timp scurt.
Citeşte mai multe pe Wall-street.ro