Cursurile Universităţii din Reutlingen, acum în România
Managementul Sistemelor Dinamice Complexe, primul curs din cadrul programului, are aplicabilitate în domeniul resurselor umane, managementul producției și a ariilor conexe. Participanții au ocazia de a înțelege importanța dinamicii sistemelor pentru eficientizarea proceselor din departamentul de resurse umane, logistică și producție.
Conceptele sunt transmise în cadrul unui joc de management strategic, ce include analiza potențialelor efecte cu impact major în organizații. Cursurile oferă studii de caz și instrumente de management, cu aplicabilitate rapidă în mediul de business. Printre conceptele abordate se regăsește și ideea de gamification (“beer game”). Training-ul se desfășoară în perioada 7-8 martie, la hotelul NH din București, Bd. Mircea Vodă nr 21.
Managerii pregătiți de Universitatea Reutlingen, prin Fundația Knowledge, obțin competențe care îi ajută să fie printre cei mai buni, în orice țară din lume. La finalul training-ului, absolvenții primesc diplome internaționale sub egida Universității Reutlingen, Knowledge Foundation și Best Smart Consulting.
Printre mentorii proiectului se numără:
- Prof. Dr. Andreas Taschner, cu expertiză în industria de telecomunicații și producție, care a coordonat diferite proiecte în managementul performanței, cu implicații în marketing;
- Prof. Dr. Ing. Manfred Estler care are o vastă experiență în domeniul chimiei industriale, în special în controlul proceselor de producție industrială, în aplicarea metodelor de inginerie calitativă și inteligență de calcul;
- Prof. Dr. Ing. Gunther Happersberger ce deține o experiență vastă în industria constructoare de mașini, de la manager de proiect, până la director executiv.