Ce înseamnă, cu adevărat, să fii “un lider autentic”

Din experienţa mea, sunt două motive pentru care e aproape sigur că această abordare nu va da rezultate. În primul rând, oamenii care lucrează pentru tine şi cu tine vor vedea, mai devreme sau mai târziu, ce se află de fapt în spatele acestui comportament. Chiar dacă abilităţile tale de leadership şi instrucţiunile tale sunt raţionale şi productive, oamenii nu se vor simiţi în largul lor cu cineva care nu are cu adevărat intenţiile şi atitudinile pretinse prin ceea ce spune. În al doilea rând, n-o să poţi să menţii acea faţadă zi de zi, an de an. Cuvintele tale şi limbajul corpului tău, precum şi acţiunile şi deciziile tale, vor dezvălui că nu eşti cine pretinzi că eşti, iar oamenii vor ezita din ce în ce mai mult să aibă încredere în tine ca lider. Deci, din ambele puncte de vedere, autenticitatea este la fel de mult o virtute practică, pe cât este o virtute etică. Pur şi simplu, nu vei fi în stare să conduci eficient dacă oamenii tăi te percep ca fiind o persoană “cu două feţe”.

Studenţii mei sunt adesea îngrijoraţi de accentul pe care-l pun pe autenticitate. “A fi tu însuţi nu e echivalent cu a-ţi da mână liberă să spui orice gândeşti şi să te descarci de orice emoţii ai avea într-un moment anume!”. Li se pare evident că acest lucru ar cauza cel puţin la fel de multe probleme pe câte rezolvă – şi, bineînţeles, au dreptate. A fi tu însuţi nu e acelaşi lucru cu a fi spontan. Este una să fii autentic şi cu totul alta “să ţii arma la şold şi să tragi în toţi cei pe care-i vezi în faţa ta”.

Hai să zicem că tu eşti cel care conduce o şedinţă de brainstorming, iar cineva vine cu o idee care ţi se pare foarte proastă. Să zicem că răbdarea nu e punctul tău forte şi răspunzi cu un comentariu de genul: “asta e o idee tâmpită”. Nu e prea frumos, dar tu eşti şeful şi, într-un fel, e ceva autentic, nu?

Acum imaginează-ţi o reacţie diferită la ideea subordonatului tău. Ai învăţat din experienţă, din practică şi din autoconştientizare că nerăbdarea ta faţă de o idee ar putea, la fel de bine, să fie un semnal că nu înţelegi ce vrea să spună de fapt cealaltă persoană. Îţi dai seama că, dacă ai şti mai multe despre lucrurile la s-a gândit subordonatul tău, ideea lui nu ar mai părea atât de prostească.

Cu aceste lucruri în minte, îţi controlezi impulsul – aşa cum e el, autentic – de a-l repezi. Şi, în schimb, cedezi frâiele controlului către celălalt impuls al tău – care este, de asemenea, autentic – de a acţiona în spiritul respectului reciproc şi de a recunoaşte faptul că s-ar putea ca subordonatul tău să aibă ceva valoros de oferit, dar al cărui sens îţi scapă. Aşa că spui ceva de genul: “nu înţeleg ce vrei să spui prin asta. Ai putea să ne spui mai multe despre acest lucru?”.

Pe care dintre cele două răspunsuri autentice ar trebui să-l alegi?

Înainte de toate, ar trebui să fie cel care reflectă cât mai mult din ceea ce eşti. Răspunsul “idee tâmpită” reflectă doar sentimentul tău că ideea nu are nicio logică şi nu reuşeşte să reflecte faptul că eşti conştient că s-ar putea să nu ştii ce vrea să spună cu adevărat cealaltă persoană. Şi, într-adevăr, sentimentul imediat că altcineva este prost provine foarte adesea din enervarea pe care o simţim când nu înţelegem ce spune sau face cealaltă persoană. Iar faptul că o idee este enervantă nu înseamnă neapărat că este şi o idee proastă.

Dar cu răspunsul “spune-mi mai multe”, te reflecţi pe tine însuţi într-un mod mai apropiat de cel care eşti cu adevărat. Admiţi sincer că nu înţelegi întotdeauna totul imediat şi, lucrul cel mai important, îţi exprimi valoarea internă a sincerităţii. Nu este doar mai autentic, ci şi mai eficient, ceea ce reprezintă adevăratul rost al autenticităţii.

Răspunsul spontan şi ofensator ar inhiba curgerea liberă a ideilor în şedinţă. Chiar şi în situaţia în care ceilalţi ar fi de acord cu tine că ideea colegului lor este prostească, data viitoare nu se vor mai grăbi la fel de tare să “iasă în faţă” cu ideea lor. Aşa că s-ar putea să ratezi idei bune şi informaţii importante. Astfel, cel mai probabil, faptul că nu reuşeşti să faci diferenţa dintre comportamentul autentic şi cel negândit şi impulsiv va submina tocmai scopul de bază al autenticităţii: şi anume, cel de a stabili şi menţine o interacţiune eficientă în relaţia ta, ca manager, cu subordonaţii tăi.

Cel de-al doilea răspuns va avea exact efectul opus. Chiar dacă ceilalţi cred că ideea colegului lor este prostească, faptul că văd că nu este “certat şi pus la colţ” pentru că a avansat acea idee îi va asigura că nu trebuie să fie stresaţi la gândul că îşi vor exprima ideile în mod deschis, de faţă cu toată lumea. Ei vor fi mult mai dispuşi, în viitor, să îţi ofere orice idei sau informaţii importante ar avea. În felul acesta, modul în care îi conduci va fi mult mai eficient.

S-ar putea să te întrebi dacă nu cumva ar fi o abordare şi mai bună să te prefaci că îţi place ideea aceea care ţi se pare prostească, doar de dragul de a-i încuraja pe toţi să-şi comunice liber ideile. Dar dacă ideea aceea chiar este proastă, e foarte probabil ca majoritatea celorlalţi oameni din încăpere să vadă, de asemenea, lucrul acesta. Dacă vei pretinde că apreciezi ideea, “vei atinge o notă falsă”, iar oamenii vor fi derutaţi şi suspicioşi, fiindcă vor încerca să-şi dea seama ce se află de fapt în mintea ta. Aşa ceva, în mod categoric, nu va favoriza o interacţiune eficientă manager-subordonaţi.

Este esenţial să recunoşti faptul ca autenticitatea este o abilitate socială. Iar conceptul de comportament autentic include, implicit, calităţile comportamentului interactiv. Considerăm că o persoană este autentică în măsura în care comportamentul ei sau al lui faţă de ceilalţi este în acord cu lucrurile în care crede cu adevărat în sinea sa. Atunci putem considera că autenticitatea înseamnă să transmiţi un mesaj despre cine eşti tu cu adevărat – acel sine pe care trebuie să-l modelezi continuu şi să-l exprimi alegându-ţi cu discernământ cuvintele şi comportamentele, astfel încât să se potrivească oamenilor cu care interacţionezi şi scopul anumit pe care-l urmăreşti în fiecare situaţie.

Fost om de afaceri şi consultant, Charalambos A. Vlachoutsicos este profesor adjunct la Athens University of Economics and Business, Grecia.