Rezultatele sondajului „Măsuri organizaţionale în contextul COVID-19”
Criza COVID-19 a avut un impact semnificativ asupra muncii la nivel global, punând o presiune uriaşă asupra departamentelor de Resurse Umane, care au fost nevoite să găsească rapid soluţii pentru a asigura continuitatea afacerilor, atât din punct de vedere al modului de realizare a activităţilor specifice, cât şi al gestionării costurilor.
În acest context, la iniţiativa membrilor comunităţii HR Club, am lansat un sondaj referitor la măsurile implementate/ în curs de implementare în organizaţii, legate de reducerea costurilor, precum şi cele legate de reîntoarcerea în activitate după ridicarea stării de urgenţă. Am vrut să aflăm cum au fost afectate financiar companiile – dar şi angajaţii acestora – şi cum planifică responsabilii de HR reluarea treptată a activităţii, cu respectarea regulilor de distanţare socială.
Câteva rezultate, pe scurt:
- pentru 41,75% dintre respondenţi, impactul crizei asupra veniturilor este situat între 10-30%;
- din totalul respondenţilor, 20,39% au implementat reducerea salariilor, cel mai mare procent al populaţiei afectate fiind regăsit în rândul managerilor (73%), iar cel mai mic în rândul personalului operaţional (42%);
- în 27,18% dintre companii au fost îngheţate bonusurile (lunare/ trimestriale);
- 37,86% dintre companii au îngheţat creşterile salariale;
- şomajul tehnic a fost implementat în 30,69% dintre companii;
- reducerea costurilor cu furnizorii externi a fost implementată în 76% dintre organizaţii, iar reducerea beneficiilor a fost implementată în 33% dintre ele;
- regulile actuale de lucru de acasă vor fi menţinute în 63% dintre organizaţii;
- pentru reîntoarcerea la birou, 57% dintre organizaţii iau în considerare introducerea de ture.
Rezultatele detaliate ale studiului pot fi descărcate de aici.
Sondajul a fost efectuat în perioada 27 aprilie – 5 mai 2020, pe un eșantion de 103 respondenți, companii naţionale şi multinaţionale cu sediul în România. 15% dintre respondenți își desfășoară activitatea în domeniul Telecom, IT&C; 13% în BPO, Shared Services; 12% în Producţie (altele decât FMGC); 11% în industria serviciilor de resurse umane; 10% în FMGC; 10% în Pharma, Sănătate. Restul companiilor respondente provin din industrii precum Vânzări, Retail, Bănci, Asigurări, Transport, Logistică, Petrol & Gaze, Turism, Media, Construcţii etc.