Motivarea angajaților: știi care este cel mai bun instrument?
– De câte ori le-ai permis oamenilor tăi să își asume mai multe responsabilități decât au acum?
– De câte ori ai acționat tu în locul angajaților deoarece te-ai gândit că nu sunt pregătiți?
– De cate ori ai pus mâna să lucrezi alături de angajații tăi în momente grele pentru a-i ajuta să finalizeze la timp?
– De câte ori ai cerut și implementat o idee venită de la un angajat?
– De câte ori ai întrebat un client ce ai putea face diferit pentru a-l servi mai bine?
Am lucrat ca și coach cu un director în zona de producție și retail. Mulți oameni din jurul lui îi spuneau că este încăpățânat și că face lucrurile numai așa cum crede el, în business și în viața de zi cu zi. Însă această abordarea a sa venea la pachet cu un volum foarte mare de muncă pentru antreprenor. Avea idei foarte multe de creștere a afacerii, vedea concurența cum se mișcă foarte repede pe piață, însă nu avea timp să facă tot ceea ce își dorea. Pe parcursul antrenamentului, a început să își dea seama că afacerea lui ar putea arăta cu totul altfel dacă i-ar lăsa și pe ceilalți să ia decizii și să nu mai ţină cu tot dinadinsul să aibă întotdeauna dreptate. A început ușor, prin a se concentra pe angajații care știau ce au de făcut, care își știu meseria, rolul și funcția, pentru a le lăsa spațiu de manevră și decizie. Și a fost mulțumit de pasul acesta. Apoi, a mers mai departe – a identificat câțiva angajați care ar putea și ar vrea să conducă implementarea unor idei de creștere a afacerii. Și a fost mulțumit și de pasul acesta. A continuat să muncească în fabrică, însă acum muncea diferit. Treptat, a ajuns doar să verifice anumite rapoarte, să viziteze fabrica și magazinele, să ceară idei, să discute cu clienții, cu angajații… A început să îi placă activitatea sa. Și nu doar lui, ci și angajaților: veneau către el cu idei, propuneri, se implicau în activitatea de zi cu zi în loc să se certe și să fie permanent într-o stare proastă.
Ca să vorbesc în termeni tehnici, antreprenorul din exemplul de mai sus a implementat simplu, ușor, un proces de management eficient, ale cărui rezultate, efecte au fost creșterea motivării angajaților, dar și a sa. În esență, acest proces a fost foarte simplu, iar instrumentele folosite erau doar la îndemâna sa și nu îl costau nimic.
În practică, sunt mulți manageri care au cunoștințe formale despre management. Însă majoritatea lor au câteva competențe simple pe care nu le iau în considerare, dar care fac de 10 ori mai mult decât cunoștințele teoretice. Foarte mulți manageri au o bună intuiție și mult bun simț. Însă ca aceste competențe să funcționeze și să aducă efecte pozitive, ei trebuie să le și folosească.
Intuiția și bunul simț sunt esențiale în a crea motivație în mediul de lucru. Ideile simple tind să fie evidente fiindcă par adevărate.
– Cum ar fi dacă v-ați folosi bunul simț în relaţia cu angajații, cu furnizorii, cu clienții?
Văd frecvent cum oamenii nu au încredere în propria intuiție. Simt că trebuie să existe un adevăr ascuns, mult mai complex. Greșit. Ce ți se pare ție evident, li se pare și altora. Acesta este motivul pentru care, de obicei, un răspuns evident funcționează atât de bine pe piață.
Dacă vă uitați în dicționar la definiția bunului simț, veți descoperi că este buna judecată înnăscută, neinfluențată de emoții sau de subtilități intelectuale. Nu necesită nici cunoștințe de specialitate. Cu alte cuvinte, vedeți lucrurile așa cum sunt. Faceți ceea ce vă îndeamnă logica pură, fără să lăsați sentimentele și interesele personale să vă influențeze decizia. Nimic nu poate fi mai simplu!
Trăim în era informației, practic în acest moment există pe internet peste 5.000.000 de link-uri care îți oferă informații despre motivare, de exemplu, sunt publicate sute de cărți pe această temă și se țin zeci de cursuri. În acest moment o competență validă este aceea de a ști să alegi informația de care ai nevoie. Bunul simț este cel care te poate ajuta să filtrezi tot ceea ce vine către tine la nivel informațional.
Voi încheia cu câteva întrebări de bun simț pe care să le folosești în activitatea ta de zi cu zi, în relația cu angajații, cu furnizorii, cu clienții, pentru a genera motivare.
– Cum poți să le mulțumești și să îi feliciți personal pe angajații care fac treabă bună?
– Care ar fi o regulă pe care poți să o implementezi pentru a le spune periodic angajaților ce și unde trebuie să îmbunătățească?
– Cât timp îți poți aloca pe lună pentru întâlniri regulate cu angajații? Dar cu clienții? Dar cu furnizorii?
– Ce poți face tu diferit în activitatea ta pentru a genera un mediu de lucru deschis, de încredere?
– Cum ar fi dacă ai asculta ideile noi ce vin de la oamenii din jurul tău? Care ar fi o metodă prin care să încurajezi inițiativa angajaților de a veni cu idei?
– Cum ar fi dacă ai împărtăși periodic informații despre companie, despre rezultate cu toți angajații? Care ar fi o regulă pe care poți să o implementezi în acest sens?
„Experienta mea cu Rodica a început printr-o căutare a mea de a face lucrurile mai bune. Împreună cu Rodica mi-am clarificat obiectivele, am învățat că important este să începi cu lucrurile simple, să perseverezi, chiar dacă ai greșit. Am descoperit împreună că rezultatele unei echipe sunt mult mai mari atunci când lași oamenii să se implice în realizarea obiectivelor.” A.C. Director General firma producție si retail.
Rodica Obancea este Coaching Partner HART Consulting si are o competenta de coaching certificata de International Coach Federation. Competenta si energia le investeste in directia excelentei si a performantei. Lucreaza in proiecte organizationale, antrenand manageri, antreprenori si echipe pentru a fi performanti.
Pentru mai multe detalii despre HART Consulting click aici.