Sumele pe care le poate acorda angajatorul în plus faţă de salariul de bază (I)
Angajatorul poate alege să recompenseze anumiţi salariaţi ca urmare a condiţiilor de muncă sau specificului activităţii lor. De asemenea, aceasta poate fi rezultatul negocierilor colective prin care se stabileşte acordarea de indemnizaţii, sporuri şi alte adaosuri unora sau tuturor salariaţilor din unitate. Potrivit prevederilor art. 160 din Codul muncii, republicat, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.
Sporurile
Sporurile sunt beneficiile băneşti acordate de angajator potrivit legii sau contractului colectiv de muncă pentru a compensa anumite condiţii de muncă.
De exemplu: spor pentru condiţii speciale, spor de noapte, spor de toxicitate, spor de muncă în zile de repaus săptămânal sau de sărbătoare.
Conform art. 41 alin. (3) şi art. 43 alin. (1) din fostul contract colectiv de muncă unic la nivel naţional 2007-2010, sporurile minime şi adausurile erau stabilite ca nivel minim de negociere pentru nivelurile de negociere colectivă inferioare, respectiv negociere individuală.
Citiți articolul integral pe Legestart.ro