Sebastian Țoc, sociolog, cercetător în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții din cadrul Academiei Române și profesor la SNSPA, la Facultatea de Științe Politice

ÎNVĂȚAREA CONTINUĂ LA ROMÂNI

Pentru a înțelege mai bine contextul, ne-am uitat la studiul publicat de Eurostat în luna mai referitor la rata de participare a adulților în programe de învățare. Încă din 1997, primul an cu date disponibile, România a stat foarte prost la acest capitol, iar situația nu s-a îmbunătățit semnificativ. Astfel, în cei peste 20 de ani, noi nu am depășit pragul de 2%. În acest context a fost elaborată inclusiv o strategie națională de învățare pe tot parcursul vieții 2015-2020 în care chiar a fost stabilită o țintă de 10% persoane adulte care să participe la activități de învățare pe tot parcursul vieții în anul 2020.

Cu toate acestea, datele din 2018 arată că România se situează pe ultimul loc în UE, cu o rată de participare a persoanelor adulte (cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani) de doar 0,9%, în condițiile în care media la nivelul blocului comunitar este de 11,1%.

Imediat după noi se află Bulgaria (2,5%), Croația (2,9%), Slovacia (4%) și Grecia (4,5%). Cel mai bine la acest capitol stau Suedia (29,2%), Finlanda (28,5%) și Danemarca (23,5%).

Sebastian Țoc – sociolog, cercetător în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții din cadrul Academiei Române și profesor la SNSPA, la Facultatea de Științe Politice, unde predă cursuri și seminare despre logica cercetării sociale, teorii sociologice, politici educaționale și schimbări sociale în România post-socialistă – ne explică contextul. Acesta spune că societatea este foarte polarizată: o pondere mare din populație trăiește în sărăcie, iar disparitățile regionale se amplifică din cauza diferențelor mari de dezvoltare dintre marile centre urbane și restul țării. Jumătate dintre salariați iau oficial salariul minim, iar locurile de muncă sunt, în medie, destul de slab calificate și se schimbă des. Persoanele care au un loc de muncă prestează, în general, și muncă domestică și de creștere a copiilor (în special femeile), ceea ce face ca timpul de participare la alte activități este destul de limitat. Așadar, pentru o parte importantă din populație, activitățile de învățare pe tot parcursul vieții pur și simplu nu reprezintă o prioritate.

Mai mult, în România ponderea populației cu studii universitare este printre cele mai scăzute din Europa, lucru care de asemenea poate explica rata scăzută de participare a adulților la activități de învățare pe tot parcursul vieții, dacă presupunem că cei cu un nivel ridicat de studii ar putea fi mai interesați de participarea la astfel de activități. Știm, de asemenea, că vârsta este o variabilă explicativă importantă – persoanele care au până în 35 de ani sunt cele mai active din punctul de vedere al participării la educație și formare, în timp ce persoanele cu vârsta între 55 și 64 de ani participă într-o foarte mică măsură. De asemenea, participarea la forme de educație sau formare e mai redusă în mediul rural, unde munca suplimentară în gospodărie e destul de frecventă, inclusiv în cazul celor care au un loc de muncă remunerat.

Sociologul mai spune că lipsa instituțiilor credibile care să promoveze diferite forme de educație continuă pentru adulți a generat neîncredere din partea populației. Aceasta a fost amplificată și de multiplele programe europene din ultimii zece ani sau mai mult, care au finanțat diferite cursuri la care mai degrabă s-a bifat participarea decât s-a făcut ceva propriu-zis.

„Există beneficii clare ale formării profesionale, pentru că în societatea contemporană e important să te menții la curent cu ce se schimbă în anumite domenii, dar și să fii în pas cu schimbările de legislație sau cu utilizarea de noi tehnologii, indiferent dacă activezi în sistemul public sau privat. Totodată, tot ce numim învățare pe tot parcursul vieții și îmbătrânire activă se află în strânsă legătură cu competitivitatea economică a țării (competențele ridicate cresc productivitatea) și cu participarea socială (esențială pentru funcționarea democrației). În România se discută destul de puțin despre beneficiile învățării continue. Probabil că ideea de învățare încă e asociată cu ce se învață în timpul petrecut în sistemul educațional, astfel că la ieșirea din sistem ciclul învățării poate fi considerat încheiat”, adaugă Sebastian Țoc.

CE ROL AU COMPANIILE ÎN PROMOVAREA ÎNVĂȚĂRII CONTINUE?

Există un tip de cultură, promovată în special de companiile multinaționale, care oferă mai mult decât cursuri de formare. Joburile vin la pachet cu training-uri și cursuri, scopul fiind creșterea competitivității companiei. Implicit, acestea influențează alegerile indivizilor către ce numim programe de dezvoltare personală sau private știu cel mai bine ce au nevoie și pot să investească în cursuri de formare care, cel puțin teoretic, îmbunătățesc competențele profesionale. Dar această practică nu este foarte frecventă în România, cu excepția multinaționalelor – care au o putere financiară mai mare și vin cu o cultură organizațională proprie. Există, însă, și un revers al medaliei – presiunea pentru îmbunătățire se pune în general pe angajați și rareori pe companii, ceea ce face și ca „eșecul celor care nu țin pasul” să fie considerat strict o problemă individuală, deși companiile participă și ele activ la acest proces”, explică sociologul.

CEA MAI BUNĂ INVESTIȚIE ESTE ÎN TINE ÎNSUȚI – TOCMAI DE ACEEA STATUL AR TREBUI SĂ SUSȚINĂ ÎNVĂȚAREA PE TOT PARCURSUL VIEȚII

Educația, în general, precum și cea pe tot parcursul vieții, în particular, sunt esențiale pentru construcția unei societăți democratice și competitive în capitalismul global. De aceea statul trebuie să își asume un rol mai important în promovarea tuturor formelor de educație și formare și în furnizarea celor considerate esențiale, dar pentru care nu există interes în a fi furnizate pe piață, susține sociologul: „În acest sens, diferite tipuri de educație formală pentru adulți pot fi oferite direct de diverse instituții de stat, fie prin oficiile publice de ocuparea forței de muncă, fie de către alte instituții educaționale, precum școli sau universități. De asemenea, tipuri de educație non-formală pot fi încurajate de către stat prin finanțarea de organizații private sau non-profit care propun forme alternative de educație și formare. E important, de asemenea, să se vorbească mai mult despre aceste forme de educație și formare și, treptat, să renunțăm la concepția îngustă care reduce educația doar la ce se petrece în anii petrecuți în sistemul de învățământ formal”. „E important să se vorbească mai mult despre diferite forme de educație și formare și, treptat, să renunțăm la concepția îngustă care reduce educația doar la ce se petrece în anii petrecuți în sistemul de învățământ formal.” (Sebastian Țoc)

Articolul face parte din seria Cover Story: Învățare continuă – Longevitate profesională – Îmbătrânire activă

Articol preluat din numărul 261 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.