Mihaela Feodorof – Nevoia de sens și iluzia succesului – Cover Story (II)

MIHAELA FEODOROF
Patul lui Procust este neîncăpător și inconfortabil, oricât de renumit ar fi

„O să mori de foame!, mi-a spus tata în clipa în care l-am anunțat de intenția mea de a urma filologia. Cuvintele lui, spuse pe un ton apăsat, mi-au scrijelit sufletul. Am simțit că, dacă s-ar deschide pământul sub tălpile mele, ar fi mai bine decât să fac față dezamăgirii din privirea tatei”.

O să mori de foame!… Cuvinte grele, despre care, recunoaște, au urmărit-o zi de zi, astfel că, deși profeția nu s-a împlinit, acesta a fost titlul primei cărți pe care a scris-o. O carte despre care criticii spun însă că, dincolo de dramatismul care ar putea răzbate din titlu, este o lectură pozitivă, luminoasă, de cunoaştere şi autocunoaştere.

În aceste condiții, evident, prima întrebare pe care i-am adresat-o Mihaelei Feodorof, Owner and Career Arhitect la Yourway, Executive Coach and Business Consultant la PerformanceWay, a fost legată de presiunea pedepsei, dar și presiunea socială la care suntem supuși pe tot parcursul desăvârșirii noastre personale și profesionale. Am întrebat-o, de asemenea, dacă nu cumva avem noi, românii, o cultură greșită a succesului.

„Nu aș duce discuția către cultura greșită a românilor, ci invit cititorii să privească mai larg frica de eșec. Cred cu tărie, argumentată de cercetările științifice, că aceste temeri au rădăcini adânci în relația cu părinții, încă din primele zile de viață, chiar și intrauterină. Ducem cu noi povestea emoțiilor trăite cu intensitate. Există o latură a psihologiei care studiază trauma transgenerațională, și chiar dacă nu acesta este subiectul, aceste studii pun în lumină cât de mult contează percepția celorlalți asupra reușitei noastre”.

Spaima de eșec

Pe scurt, reluăm, în pofida dorinței noastre de a nu repeta ceea ce nouă nu ne-a plăcut în copilărie, traseele neuronale bătătorite. Declarăm că nu vrem să facem aceleași greșeli, dar, din păcate, este foarte greu să schimbăm macazul. Iar pentru a demonstra asta și a descrie și mai bine frâna pe care o pune în dezvoltare frica de eșec, Mihaela ne-a propus și un exercițiu de imaginație: „Încercați să vizualizați efortul pe care îl face vatmanul atunci când trebuie să schimbe ruta pe care conduce. Exact! Se dă jos din tramvai, se folosește de o rangă grea și mare, se opintește cu toată forța în ea, și apoi își reia locul de conducător. În aceeași formulă ar trebui să ne așezăm fiecare dintre noi, cei care vrem să facem într-adevăr altfel lucrurile, nu doar declarativ. Să ne oprim, să facem un efort pentru a nu folosi calea știută și să ne reașezăm la drum dintr-o altă perspectivă. Nu-i ușor, dar merită! Abia atunci poți folosi alte îndemnuri pentru copiii tăi sau pentru cei pe care îi călăuzești. Abandonând frica, spaima de eșec, îmbrățișând șansa de reușită prin prisma descoperirii experienței. Unei experiențe valoroase, indiferent cu ce rezultate”. Astfel, crede Mihaela Feodorof, presiunea poate stimula pe cei mai ambițioși în a se conforma și satisface normele, dar de cele mai multe ori, dacă răscolești trecutul oricărei persoane, aceasta își amintește că nu a fost un proces plăcut. „Ca ființe sociale, ne împlinesc relațiile de apreciere și încurajare, nicidecum cele în care suntem presați să ne adaptăm. Patul lui Procust este neîncăpător și inconfortabil, oricât de renumit ar fi”.

Ingredientele succesului personal

Autenticitate: Este adevărat că trăim un declin al valorilor. Lipsa timpului, deterioarea relațiilor interumane, folosirea în exces a tehnologiei contribuie îngrijorător la îndepărtarea de ele. Cred însă că noi ne suntem unica și cea mai valoaroasă resursă și că potențialul nostru este fructificat atunci când nu căutăm să fim altceva decât suntem.

Timp pentru tine: Un lider dintr-o multinațională îmi spunea – în condițiile în care aud foarte des cât de grav este că ne îndepărtăm de noi – cât de simplu i se pare ceea ce s-a întâmplat cu el odată ce și-a alocat timp pentru sine. Frumos, nu?

Repere: Tinerii de astăzi, printre care se află și cei trei copii ai mei, au nevoie de repere și de contexte în care să conștientizeze cine sunt, care le sunt valorile și să-și exerseze principiile după care se vor ghida în viață. Atât! Și noi am fost judecați de părinții și bunicii noștri. Societățile evoluează, important este să nu se vulnerabilizeze prin lipsa valorilor.

Atenție, însă! Lipsa timpului alocat în familie sau lor înșiși, trăind prioritar în realitatea virtuală, generează diferența valorilor sau neacceptarea diferențelor.

Sistemul de învățământ are nevoie de un lifting, dar cine operează în sistem este primordial

Specialist în construirea de parcursuri educaționale și profesionale, Mihaela Feodorof este prima care a creat și introdus în România procesele (testele) de evaluare vocațională, în scopul maximizării potențialului, corelate cu testarea cognitivă. În urma acestor formule de evaluare, efectuate pe grupe de vârstă, a realizat un studiu extrem de important, practic un portret al noilor generații, cu utilitate atât pentru părinți și profesori, cât și pentru angajatori. Studiul prezintă caracteristicile de personalitate ale tinerilor, dar și care sunt condițiile de lucru pe care și le doresc, astfel încât să performeze.

Deci, ce ar trebui schimbat și de cine, astfel încât școala să-și regăsească menirea, iar copiii adevăratul sens în viață?

• Cred din tot sufletul meu, după mai bine de 25 de ani de lucru cu profesioniști din toate domeniile și industriile, inclusiv educație, că putem însănătoși sistemul printr-o selecție a cadrelor didactice, a oamenilor care vin să împărtășească din cunoștințele lor copiilor noștri.
• Pe lângă cunoștințe, aceștia trebuie să corespundă unui profil uman de înaltă calitate. La fel de important este ca această calitate să fie mereu îngrijită, dascălii să primească suport și feedback, să beneficieze de un sistem de evaluare profesionist în privința comportamentelor manifestate în condiții de stres și suprasolicitare. Pentru că modul în care reacționăm generează percepția pe care o au ceilalți, în acest caz elevii și părinții acestora, despre noi. Nivelul de cunoștințe devine nesemnificativ în condițiile unei abordări improprii.
• Sigur că și sistemul în sine are nevoie de un lifting, dar cine operează în sistem este primordial. Oamenii fac diferența, așa cum, astăzi, știm foarte bine, în acest context nefavorabil, sunt cadre didactice de excepție care clădesc oameni.

Dacă îți vei alege o profesie care îți place, nu va trebui să muncești nicio zi din viața ta

Așadar, ce aduce în plus vocația, în zona împlinirii și atingerii succesului?

Oamenii răspund la diverși factori motivatori, explică Mihaela. După ce treci în revistă toate aspectele care te pot stimula extrinsec, rămâi cu vocația. Atunci când descoperi ce îți place să faci și cum anume, găsești energie să depui efort suplimentar, să duci la bun sfârșit sarcini dificile de la care alții se dau în lături. Aceasta este definiția vocației din perspectiva mea. Dar cel mai bine ne-o amintește Confucius, spunând că: ”dacă îți vei alege o profesie care îți place, nu va trebui să muncești nicio zi din viață ta”.

Lucrez cu adulții profesioniști din perspectiva de executive coach și business consultant. Am astfel ocazia să întâlnesc oameni care nu sunt împliniți profesional, cu toate că și-au dezvoltat competențe în domeniul lor de activitate. Ce așteptăm de la viața noastră profesională are impact și în viața personală, pentru că suntem o singură persoană. Aspirațiile noastre, nevoia firească de dezvoltare și satisfacțiile vin ca răspuns celor care și-au găsit vocația. Pentru ceilalți, rolul profesional este doar un mod de a câștiga veniturile necesare nivelului de trai dorit. Persoanele care nu sunt împlinite de munca lor nu se regăsesc în pozițiile cheie dintr-o organizație, nu ajung pe funcții de decizie, pentru că nu-și asumă responsabilități lărgite și nici nu câștigă venituri peste așteptări. Este un cerc vicios al funcționării bazate pe satisfacerea nevoilor de bază din piramida lui Maslow (chiar dacă este controversată) și nu din dorința de autorealizare, care se regăsește în vârful acesteia.

Ingredientele succesului în organizații

O să dau un exemplu, al unei companii cu care am lucrat într-un proces de transformare organizațională. Am găsit în echipa respectivă oameni care nu se îndoiau de alegerea făcută în domeniul profesional. Mai mult, am auzit, nu o dată, de la fiecare dintre membrii ei, că nu ar face altceva. Era clar CE fac și DE CE. Faptul că toți se regăseau în profesia aleasă a dat contur misiunii lor ca echipă. Apoi au răspuns la întrebarea: CUM fac, cu ce se diferențiază față de restul jucătorilor din industrie? Clar le era drag de meseria aleasă și au căutat continuu să devină mai buni, iar asta le-a generat un serviciu de calitate superioară. Practic, modul în care erau percepuți în piață ținea de standarele înalte și seriozitatea cu care tratau orice client și proiect. Succesul era acolo deja. În concluzie, cum se măsoară succesul, care sunt reperele după care poți să-l definești, ține de fiecare dintre noi.

• Să duci la bun sfârșit fiecare obiectiv asumat.

• Să crești impactul pe care îl ai și implicit valoarea proiectului.

• Să te descurci din ce în ce mai ușor în mediul în care acționezi.

• Să ai oameni cu care împărtășești aceleași valori în preajma ta.

• Să creșteți împreună și să creezi oportunități de dezvoltare celor cu care lucrezi cot la cot, sunt câteva din ingredientele pe care le consider necesare în ceea ce noi resimțim ca fiind un succes.

---

Articol preluat din numărul 264, februarie 2020, al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.