Munca temporară, în creștere în 2016. Cum arată piața muncii, la final de an
„Anul 2016 a fost un an provocator din punct de vedere al recrutărilor, fiind marcat de numeroasele oferte pentru angajați cu o experiență semnificativă în anumite domenii. Un alt trend, a cărui continuitate o estimăm și pentru anul viitor, este numărul tot mai mare al pozițiilor deschise pentru joburi temporare”, a declarat Raluca Peneș, HR Coordinator Smartree.
Astfel, potrivit acesteia, 50% dintre joburile puse la dispoziție de către clienții Smartree au fost pe contracte de timp determinate. Acest lucru a generat, pe de altă parte, creșterea echipelor de resurse umane din companiile de IT și shared services, două dintre industriile în care numărul de angajați pe termen scurt este într-o permanentă creștere.
Numărul absolvenților de studii superioare specializate se micșorează de la an la an
Cu toate că domeniul IT și centrele de shared services rămân în continuare două piețe care oferă un număr mare de joburi, specialiștii în HR afirmă că nu există un echilibru între necesarul și oferta forței de muncă în aceste industrii, iar numărul absolvenților de studii superioare specializate se micșorează de la an la an.
Acest lucru, alături de tendința angajaților de a nu ocupa același loc de muncă pentru o perioadă lungă de timp, au reprezentat principalele provocări de pe piața de recrutare din acest an.
„Studiile de specialitate din SUA arată că tinerii născuți între aniii 1990 și 2000 își mențin locul de muncă pentru cel mult doi ani, un aspect descurajant pentru companiile cu un necesar mare de personal. Dar, cu toate că în România media de ocupare a unui loc de muncă este mai mare decât în Occident, companiile, în mod special multinaționalele, au început să fie precaute și aplică diverse strategii pentru retenția de personal”, a mai menționat Raluca Peneș, HR Coordinator Smartree.
În acest sens, din ce în ce mai multe companii din România aderă la un program de lucru flexibil, aspect care asigură un grad ridicat de satisfacție în rândul angajaților, îi motivează în a-și păstra același loc de muncă și sporește interacțiunea dintre aceștia.