Câte locuri de muncă se pierd în România anual, din cauza pirateriei
Pentru că se apropie perioada sărbătorilor, milioane de cumpărători din UE cumpără cadouri de Crăciun pentru familie şi prieteni.
O serie de studii realizate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) prin intermediul Observatorului European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală estimează că peste 212 de miliarde lei – sau 7,4 % din totalul vânzărilor – se pierd anual în nouă sectoare din cauza prezenţei pe piaţă a produselor falsificate. În fiecare an, alte 156 de miliarde lei din economia Uniunii Europene se pierd din cauza efectelor indirecte ale contrafacerii şi ale pirateriei din aceste sectoare, deoarece producătorii cumpără mai puţine produse şi servicii de la furnizori, ceea ce se repercutează şi asupra altor domenii printr-un efect de domino.
Cele nouă sectoare afectate sunt următoarele:produse cosmetice şi de îngrijire personală; îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii; articole sportive; jucării şi jocuri; bijuterii şi ceasuri de mână; genţi de mână; muzică înregistrată; băuturi spirtoase şi vin; produse farmaceutice.
Aceste pierderi din vânzări înseamnă aproape 500.000 de locuri de muncă care se pierd în mod direct sau nu mai sunt create în aceste sectoare în UE deoarece producătorii legitimi şi, în unele cazuri, distribuitorii produselor corespondente angajează mai puţine persoane decât ar angaja în absenţa contrafacerii şi a pirateriei.
Dacă se ia în considerare efectul de domino al produselor contrafăcute asupra altor sectoare, înseamnă că în alte sectoare ale economiei UE se pierd încă 290.000 de locuri de muncă.
Aceste studii au fost realizate de EUIPO în perioada martie 2015 – septembrie 2016 pentru a crea o imagine mai completă privind costurile economice ale contrafacerii şi ale pirateriei în UE.
Seria de studii urmăreşte, de asemenea, efectul falsurilor asupra finanţelor publice. În total, pierderea anuală de venituri publice cauzată de contrafacerea şi pirateria din cele nouă sectoare este estimată la 64 miliarde lei, reprezentând pierderi de impozit pe venit, TVA şi accize.
România: se estimează că anual se pierd 3.667 de milioane lei în mod direct ca urmare a contrafacerii de produse în sectoarele identificate, ceea ce reprezintă 15,9 % din vânzările acestora. Această cifră înseamnă pierderea directă a 26.000 de locuri de muncă în sectoarele respective.