Reinventați-vă! Restul vieţii voastre este prea important ca să fie lăsat la voia întâmplării!

Cel care s-a hazardat să avanseze opinia potrivit căreia „nu există niciun «actul doi al piesei» în vieţile oamenilor din America” a fost marele scriitor american F. Scott Fitzgerald. Iar ironia sorţii a făcut ca el să avanseze această opinie tocmai într-o vreme în care „el însuşi se afla la distanţă de doar câţiva ani de ceea ce mulţi oameni consideră că ar fi cel mai măreţ «al doilea act al piesei» din istoria literaturii americane”, aşa cum a spus Kirk Curnutt, vicepreşedintele societăţii „F. Scott Fitzgerald”, într-un interviu acordat postului de radio american NPR – care l-a publicat cu titlul „Fitzgerald Might Disagree With His «No Second Acts» Line”.

Privind în urmă, este greu să te înşeli mai mult decât a făcut-o Fitzgerald în previziunea aceasta. Se pare că, în realitate, este ca şi cum actul al doilea, actul al treilea şi chiar actul al patrulea sunt acum nişte stadii acceptate în vieţile oamenilor aflaţi aproape oriunde în lume.

Exemple de succes

Un exemplu concludent este cel al unui tânăr prieten al meu, care şi-a închis recent compania de succes pe care o avea în Statele Unite – o companie care fabrica truse cu unelte de pescuit – pentru a se întoarce la universitate ca să studieze Informatica. Am fost surprins, fiindcă întotdeauna am considerat că lucrurile pe care le producea erau excepţional de bine făcute, iar el părea să se descurce excelent din punct de vedere comercial; dar probabil că realitatea este că „bine făcut” şi „de succes” în cazul produselor fabricate este ceva care, totuşi, păleşte astăzi în comparaţie cu nesfârşitele posibilităţi asociate cu orice este legat – oricât de îndepărtată ar fi această legătură – de viitorul nostru digital.

Propria noastră fiică „a evadat” dintr-o viaţă surprinzător de bine plătită, dar în cele din urmă lipsită de satisfacţii, pe care o dusese în lumea modei, pentru a deveni dietetician clinic, lucrând alternativ în câteva dintre spitalele din New York; iar apoi s-a apucat, de asemenea, de crearea pe Instagram a unei „persona” prin care postează fotografii şi înregistrări video pe tema stilului de viaţă sănătos, publicând inclusiv reţete de gătit şi informaţii despre nutrienţii care asigură o stare de bine generală.

Această „mişcare” a dus, la rândul ei, la o altă tranziţie în lumea start-up-urilor din domeniul nutriţiei: cea făcută de către ginerele nostru. El s-a tot mutat de la un start-up la altul în cariera de 20 de ani pe care şi-a creat-o în Silicon Valley. Cariera lui i-a deschis în mod continuu noi posibilităţi, odată cu fiecare mutare la o nouă companie, oricât de diferite ar fi fost industriile în care activau companiile în care a lucrat.
Dar poate că lucrul cel mai instructiv pe care aceste ultime două exemple îl au în comun este faptul că amândurora le-a mers foarte bine şi au avut parte chiar de prosperitate, datorită faptului că şi-au asumat riscuri – chiar şi atunci când, după ce au riscat pentru a profita de o anumită oportunitate, lucrurile nu au mers sau nu au dat rezultatul scontat.

Dar reinventarea nu este întotdeauna îndreptată, în mod neapărat, în direcţia start-up-urilor şi a domeniului digital. Faimoasa editorialistă de la „Financial Times” (FT) Lucy Kellaway a decis nu numai să se reinventeze ca profesoară de şcoală pentru copiii din ciclul secundar, ci şi să-i invite şi pe alţii să i se alăture. „În cele câteva ore care s-au scurs de când am publicat un articol în FT prin care anunţam că mă reinstruiesc ca profesoară de matematică şi îi îndemnam pe bancherii plictisiţi să vină cu mine, veniseră peste 100 de aplicaţii”, a spus ea. Iar din câte se pare, numărul total al acestor aplicaţii a ajuns în cele din urmă la o mie.

Promisiunea reinventării atinsese un nerv sensibil şi „expus” în minţile oamenilor care îşi practicau profesia – oameni de toate vârstele şi cu grade foarte variate de experienţă în industria în care se aflau – şi avusese acest efect în ciuda faptului că oportunitatea de a se reinventa era însoţită de realitatea aproape certă a faptului că îi aşteptau nişte venituri reduse în mod dramatic.

Chiar şi Clayton Christensen – aflat în cel mai prestigios top al celor mai buni gânditori din management, realizat o dată la fiecare doi ani de către sistemul global de realizare a unui clasament al gânditorilor în management „Thinkers50” – s-a reinventat de mai multe ori: a plecat din domeniul consultanţei pentru a lucra pentru guvern (ca secretar-asistent în departamentul transporturilor) şi a condus o companie producătoare de obiecte din ceramică înainte de a se întoarce în mediul universitar, pentru a reinventa modul în care noi toţi vedem inovaţia, ca urmare a faptului că a identificat fenomenul inovaţiei disruptive.

De ce şi-ar face cineva viaţa mai complexă, în loc să şi-o facă mai simplă?

De ce ar opta atât de mulţi oameni pentru inversul dictonului „Nu încerca să repari ceva ce nu e încă stricat” şi ar practica opusul: „Dacă nu e deja stricat, atunci strică-l”?. Răspunsul stă în şansa de a lua totul de la început sau de a trece mai departe, pentru a porni într-o nouă aventură.

Poate că este din cauza accelerării ritmului în care apar schimbări disruptive, dar reinventarea personală pare să fie din ce în ce mai atrăgătoare în stilurile de viaţă contemporane, faţă de cum era pentru generaţiile precedente.

Faptul că schimbarea este constantă, fenomenul spectaculoasei schimbări disruptive, teama de a fi lăsat în urmă pe măsură ce angajatorul tău se împiedică şi se împleticeşte în căutarea relevanţei continue pe piaţă, dorinţa de a face ceva „nou” sau ceva „care să aibă un sens şi un rost pentru tine” şi chiar reinventarea ca strategie pentru a face faţă îmbătrânirii – toate par să ne încurajeze pe tot mai mulţi dintre noi să ne întrebăm: „Ce urmează?”. Şi, în loc să lase lucrurile la voia întâmplării, urmând ca „soarta” să le decidă în mod forţat schimbarea, mulţi aleg să treacă la acţiune ei înşişi pentru a se reinventa – astfel încât să-şi păstreze propria relevanţă pe piaţă, atractivitatea pentru angajare sau pur şi simplu pentru a câştiga un sentiment reînnoit al bucuriei de a trăi, al acelei „joie de vivre”.

De ce să te reinventezi?

Reinventarea organizaţională, chiar dacă este relativ rară, este un fenomen care există de mult mai mult timp decât versiunea „personală”, şi nu este surprinzător faptul că, ori de câte ori vorbeşti despre ea, întotdeauna există câţiva oameni care vor să reinterpreteze lecţiile învăţate din asemenea schimbări şi să le aplice la nivel individual.

Recent, am văzut cu toţii cum apar cărţi interesante și diferite una faţă de cealaltă, pentru a ne oferi un ajutor util tocmai în încercarea noastră de a ne reinventa. Acum nimeni nu mai trebuie să-şi inventeze propria abordare a procesului de reinventare; putem cu toţii să aplicăm modul de gândire pre-gândit al „gândirii de design” la propriile noastre vieţi.

Chiar dacă propriile noastre concluzii vor fi unice şi individuale (din cauza unicităţii individuale a fiecăruia dintre visurile noastre), acum putem să aplicăm cu toţii atât înţelepciunea extrasă din acele schimbări disruptive cu care ne-am familiarizat deja, cât şi „dogma” gândirii de design, care ar trebui să ne amplifice şansele de a ajunge la ceva care este gândit până la capăt, nou-nouţ şi util.

Argumentul în favoarea reinventării personale este clar: restul vieţii tale este prea important ca să fie lăsat la voia întâmplării. Exact aşa cum orice firmă inteligentă îşi creează procesele necesare pentru navigarea într-un viitor imprevizibil, la fel ar trebui să faci şi tu. Instrumentele au sosit şi sunt accesibile şi aplicabile cu uşurinţă. Noi toţi trăim într-o lume mereu impredictibilă, în care reinventarea personală, indiferent că ai 20 de ani sau 70, este o veşnic prezentă posibilitate (dacă nu chiar o necesitate). Inovaţia este mai degrabă un stil de viaţă decât o disciplină, iar inovarea esenţei propriei tale „persona” – în sensul ei de rol pe care vrei să-l adopţi şi să-l îndeplineşti în lume – este următoarea nouă frontieră.

Argumentul în favoarea reinventării personale este clar: restul vieţii tale este prea important ca să fie lăsat la voia întâmplării.

William A. Fischer este profesor de management al inovaţiei la IMD. El este cofondator şi codirector al programului de instruire şi educare „Driving Strategic Innovation”, creat şi derulat de către IMD în cooperare cu Sloan School of Management – MIT. Acest articol a fost publicat iniţial în revista „Forbes”.

Articol preluat din numărul 242/noiembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici