Noua inimă a orașului Helsinki bate în ritmul tehnologiei
Despre ce este vorba? Finlandezii construiesc în Helsinki un mall cu finanțare europeană, care va include un hub impresionant de transport, cu stație de cale ferată, dar și puncte de oprire pentru sute de tramvaie și autobuze.
Construcția Mall of Tripla a început în anul 2015 și urmează să fie inaugurat în 2019, în același timp cu noua stație de cale ferată. Spațiile de birouri și hotelul din complex vor fi gata în primul trimestru din 2020, iar spațiile rezidențiale vor fi inaugurate în două faze, respectiv în primul trimestru al anului 2020, și în trimestrul IV din același an, potrivit Agerpres. Noua stație de cale ferată va fi a doua cea mai ocupată din țară, iar în jur de jumătate de milion de oameni vor ajunge în zonă în circa 10 minute.
În 2016, proiectul a primit finanțare de 130 milioane euro de la Fondul European de Investiții Strategice.
La ora actuală, în cadrul proiectului lucrează circa 900 de persoane, dar în 2018 numărul acestora va crește la 1.100. Se estimează că Tripla va crea 7.000 de locuri de muncă. În 2025 vor putea opri în cadrul Mall of Tripla circa 400 de tramvaie, 500 trenuri, 850 autobuze și vor fi 130.000 pasageri pe zi.