Cât a investit Japonia în România de-a lungul timpului
În 28 de ani Japonia, al patrulea investitor mondial, a investit în România 284 milioane euro, de 30 de ori mai puțin decât Germania sau Austria.
Potrivit datelor prezentate de către Banca Națională din România privind soldul investițiilor străine directe firmele japoneze au investiții de 284 milioane euro, aproximativ egal cu cel al companilor din Irlanda, o țară europeană mult mai mică. Decalajele se mențiun și dacă facem comparația cu volumul investițiilor făcute de Japonia în afara granițelor sale. Banca Mondială menționează că țara soarelui răsare avea în 2016 un portofoliu al investițiilor străine efectuate de 274 miliarde dolari, după cum notează digi24..
Aceste date sunt relevante în contextul vizitei premierului japonez Shinzo Abe în țara noastră, vizită care a avut și aceasta un context: aniversarea a cinci ani de la convenirea, în 2013, a Parteneriatului Reînnoit dintre România şi Japonia, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Premierul japonez Shinzo Abe a călătorit 8.700 de kilometri pentru a face o vizită istorică în România. Abe a devenit primul premier japonez care a efectuat o vizită oficială la Bucureşti. „E cineva acolo? Shinzo Abe şi-a ales cel mai prost moment să viziteze România”, a scris, marţi, Euronews, despre vizita premierului japonez, care a sosit în România imediat după ce Mihai Tudose a părăsit Guvernul.
“Demisia a afectat programul lui Abe, care a vizitat România ca parte a turneului său din Europa de Est”, mai notează Euronews.ro. Abe şi-a anulat vizita la Guvern, dar s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis.
În cadrul turneului din Europa de Est, Abe a mai vizitat Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria şi Serbia.