20 de tineri pasionaţi de HR sunt invitaţi să participe gratuit la Şcoala de Vară Online HR Club Next Generation
În perioada 1-9 septembrie 2020 se va desfășura ediția a XIV-a a Școlii de Vară HR Club Next Generation, dedicată studenților și masteranzilor pasionați de resurse umane.
Adaptându-ne “noului normal”, formatul va fi puţin diferit faţă de anii trecuţi, iar cursurile se vor desfăşura pe o platformă virtuală, însă obiectivul rămâne acelaşi: continuăm să ne concentrăm pe dezvoltarea profesională şi personală a tinerei generaţii de specialişti HR, printr-o abordare practică şi interactivă, a declarat Dana Cavaleru, Director Executiv HR Club.
Cine poate participa?
Căutăm tineri interesaţi de dezvoltarea unei cariere în domeniul resurselor umane, cu profilul următor: studenți în anul II / an terminal sau masteranzi, cu vârsta între 20 și 25 de ani; serioși, proactivi, energici, cu bune abilități de comunicare și lucru în echipă, cunoscători ai limbii engleze; cu un strop de expunere la domeniul resurselor umane, dobândită prin stagii de practică, voluntariat în asociații studențești sau orice alte activități extra-curriculare.
Ce se va învăţa la cursuri?
Participanţii selectaţi vor beneficia de prezentări de concepte şi bune practici implementate în companiile în care activează tutorii – prezentări ce vor acoperi toate ariile HR-ului; traininguri de dezvoltare personală şi workshopuri; posibilitatea de a lucra în echipe pentru rezolvarea unui studiu de caz prezentat, la final, în faţa unui juriu de specialişti în HR. Nu în ultimul rând, şcoala de vară va deschide oportunităţi de internship sau angajare. De altfel, mai mult de două treimi dintre absolvenţii celor treisprezece ediţii anterioare activează în prezent în domeniul resurselor umane.
Care sunt costurile de participare?
Cursurile Şcolii de Vară Online HR Club Next Generation sunt gratuite pentru cei 20 de studenţi selectaţi. Programul a fost şi rămâne o iniţiativă de voluntariat a profesioniştilor din comunitatea HR Club, care au înţeles nevoia pregătirii viitoarei generaţii de specialişti în Resurse Umane pentru a facilita intrarea ei pe piaţa muncii.
Cum se fac înscrierile?
Pentru a intra în procesul de selecţie, studenţii vor trimite CV-ul în limba română sau engleză, însoţit de un eseu de maximum o pagină, în limba română, pornind de la un studiu de caz. Adresa de email pentru înscriere, studiul de caz şi restul detaliilor legate de procesul de înscriere pot fi accesate pe pagina oficială a evenimentului.
Termenul-limită de trimitere a candidaturilor este duminică, 16 august 2020, ora 23:59.
Aşteptăm înscrierile cu mare interes şi suntem mândri să contribuim la formarea unei noi generaţii de profesionişti HR de elită, care să înţeleagă şi să poată răspunde eficient provocărilor din acest domeniu.
***
Parteneri anuali: Romanian Software; Trend
Partner on legal matters: Filip & Company
Partener proiect: Telekom România
Parteneri media: AngajatorulMeu.ro; Cariere; HR Manager; Manager Express; Portal HR
***
HR Club este asociaţia profesioniştilor în resurse umane din România. Înfiinţat în anul 2004, misiunea HR Club este de a încuraja dezvoltarea resurselor umane prin sprijinirea şi promovarea celor mai bune practici în domeniu.
HR Club are peste 450 de membri din peste 300 de organizaţii ce activează în principalele industrii din România. HR Club este membru al Asociaţiei Europene pentru Managementul Oamenilor (EAPM) şi al Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor din Domeniul Managementului Oamenilor (WFPMA).