Răzvan-Gabriel Zaharia: Nevoia de reinventare. Punct și de la capăt (I)

De unde vine nevoia oamenilor de a se repoziționa major într‑un anume moment al evoluției profesionale și personale? Care sunt experiențele care ne ajută să ne reconectăm la adevăratul nostru potențial? Există formule de redefinire și recalibrare a sinelui în căutarea vocației sau doar milioane de povești de reinventare personală, fiecare unică în felul ei?

Workshop‑uri de dezvoltare personală, bootcamp‑uri sau retreat‑uri, călătorii inițiatice ori expediții sau competiții sportive extreme, coaching, mentorat, psihoterapie, recluziune, tăcere asumată, lucrul cu un duhovnic sporit spiritual, maratoane și ultramaratoane, anduranță în condiții extreme, accesarea unor stări de conștiință extinsă sau, pur și simplu, un an/semestru sau măcar trimestru sabatic în care se reconectează cu natura și oamenii dragi. Și lista ar putea continua, fiindcă posibilitățile sunt nelimitate, iar felul în care fiecare lider alege să le combine într‑o formulă personală dă noi forme de regăsire a potențialului uman.

Am invitat câțiva specialiști din diverse domenii să descrie mai bine nevoia oamenilor de a se repoziționa major într‑un anume moment al evoluției profesionale și personale. Din experiența lucrului lor cu oamenii, ca urmare a acompanierii diverșilor lideri în procesele lor de consiliere și coaching, din cazuistica și studiile cu care au intrat în contact, din experiența personală.

Răzvan‑Gabriel Zaharia
psiholog, psihoterapeut

CEA MAI IMPORTANTĂ CUNOAȘTERE ESTE CEA DE SINE

Fiecare dintre noi vine în această lume cu anumite daruri, haruri, talente, pe care le putem include în sfera conceptului de potențial. Cu cât le descoperim mai devreme, cu cât avem curajul să acționăm mai mult pentru dezvoltarea lor și cu cât le folosim mai mult, cu atât suntem mai împliniți și mai fericiți. Descoperindu‑ne potențialul, ne întelegem rolul în lume. Cu cât îl dezvoltăm și îl folosim mai mult, cu atât dăruim mai mult priceperea noastră celorlalți. Cu cât fiecare face mai mult din ceea ce i se potrivește, cu atât evoluăm mai armonios împreună, contribuind la dezvoltarea celor de lângă noi, a grupului/organizației din care facem parte și a societății în ansamblu. Când fiecare își cunoaște și își urmează calea, ghidat de propriul potențial, orgoliul și interesele care nu au legatură cu aceasta trec în plan secundar.

Nevoia de reinventare, de repoziționare în raport cu drumul parcurs până la un anumit moment în evoluția personală (profesia este inclusă aici, tot ceea ce trăim este personal) apare în condițiile în care oamenii conștientizează că direcția în care merg nu este cea potrivită.

Având în vedere complexitatea psiho‑socială (elementele genetice, experiența de viață, rețeaua de locuri, situații, relații și roluri în care se află și care se află în ei), oamenii trăiesc diferit nevoia de schimbare fundamentală și experiența de reconectare la potențialul individual autentic. În același timp, există anumite tendințe care pot fi identificate.

CE ALEGERI FAC?

Există numeroase căi pe care oamenii le pot urma după momentul conștientizării. Din perspectiva vitezei de implementare a schimbării, am putea sintetiza mai multe tipuri de decizii:

• radicale ‑ caracterizate de retragerea rapidă din domeniul în care au lucrat ‑ fie ca urmare a voinței proprii, fie ca urmare a unor decizii organizaționale; în unele cazuri, astfel de decizii sunt urmate de o perioadă de căutări interioare, în măsura în care există resurse financiare disponibile în acest sens; în alte situații, startul pe un nou drum este luat relativ rapid;
• moderate/precaute ‑ noua carieră este construită în paralel cu activitatea curentă, până la punctul în care poate fi realizată desprinderea completă, în condiții de siguranță considerate suficiente; în unele cazuri, persoana găsește un anumit sens în ceea ce face deja și doar adaugă noua componentă profesională/vocațională;
• amânate ‑ schimbarea este mai degrabă contemplată, decizia, deși luată, nu este pusă în aplicare; pot trece chiar ani (de multe ori chinuitori) până când individul trece la acțiune. Decizia cu privire la direcția și modul de acțiune are la bază combinația dintre intuiție și analiza bazată pe date concrete, în proporții variabile, de la individ la individ.

CE RESURSE ACCESEAZĂ?

Schimbările de acest tip au un nivel de complexitate ridicat și necesită o abordare tip project management. Iar în orice proiect de transformare personală este necesar ca cel/cea care îl desfășoară să genereze, să dezvolte și să mobilizeze resurse interne și externe.

Resursele interne sunt experiențele de succes pe care oamenii le‑au trăit de‑a lungul timpului, cele în care au trăit intens bucuria, mândria (cea smerită ‑ orientată către interior, nu cea trufașă ‑ orientată către exterior), încrederea în forțele proprii, tăria interioară, calmul, stăpânirea de sine, ori capacitatea de mobilizare, cele în care au trăit intens satisfacția, mulțumirea de sine ca urmare a unor realizări cărora le‑au atribuit o mare importanță. Resursele interne sunt situațiile de succes pe care le‑au experimentat sau situațiile dificile pe care le‑au depășit cu succes și trăirile afective puternice pozitive/constructive/funcționale pe care le‑au avut în acele situații.

Resursele externe (de timp, financiare, materiale, umane etc.) sunt, de asemenea, importante. Cât timp este alocat procesului de schimbare? Noile activități care generează/susțin schimbarea au loc concomitent cu cele „vechi” sau acestea din urmă au fost oprite? Care sunt resursele financiare și materiale care pot fi și sunt alocate în scopul transformării? Dar cele umane?

În categora resurselor umane dedicate proiectului de reinventare personală, putem include oamenii din rețeaua de sprijin social (membrii familiei, partenerul de viață, prietenii etc.) și anumiți specialiști (psiholog, consilier, coach, mentor, trainer, consultant etc.), în funcție de nevoile persoanei implicate în procesul de schimbare.

RESURSE DE COACHING ȘI/SAU MENTORAT

Sunt două elemente pe care este important să le înțeleagă oamenii care au nevoie de susținere specializată:

1.care le sunt nevoile;
2.ce tip de specialist este potrivit pentru situația în care se află.

Odată ce sunt clarificate nevoile, poate fi făcută mai ușor alegerea între opțiunile existente, de profesioniști specializați într‑un anumit tip de însoțire/intervenție: psihoterapeut, consilier (consiliere psihologică, consilier în carieră, consilier pentru dezvoltare etc.), coach, mentor, trainer, consultant (într‑o anumită arie de business). Uneori este nevoie de interacțiunea cu un specialist pentru identificarea nevoilor și cu același sau altul pentru continuarea procesului de transformare personală.

Spre exemplu, procesul psihoterapeutic este adaptat fiecărui client în parte, în funcție de specificul său și de situația cu care se confruntă, fiind ghidat de obiectivele terapeutice. Principalele elemente ale acestuia sunt:

• contractarea;
• anamneza (înțelegerea problemelor cu care se confruntă clientul, a istoriei acestora și a felului în care îi impactează viața);
• obiectivele psihoterapeutice (sunt definite în termeni comportamentali și este necesar să respecte principiul SMARTER ‑ Specifice, Măsurabile/direct observabile, posibil de Atins, Relevante, cu o anumită încadrare în Timp, Ecologice, Recompensante);
• conceptualizarea clinică a situației clientului (interpretarea problemei cu care se confruntă acesta din perspectiva celei mai potrivite orientări/teorii psihologice; aceasta este adusă la cunoștința clientului într‑un limbaj simplu de înțeles);
• strategia terapeutică (este elaborată de către psihoterapeut și pusă în practică prin intermediul unor metode și tehnici validate științific);
• cura terapeutică (se bazează pe interacțiunea periodică dintre client și psihoterapeut și pe punerea în practică de către client, în viața de zi cu zi, a acțiunilor mentale și a comportamentelor generate în cadrul sesiunilor de psihoterapie);
• rezultatele și evoluția clientului în raport cu obiectivele terapeutice (sunt determinate pe baza feedback‑ului primit de la client în cadrul sesiunilor).

„CINE SUNT EU, DE FAPT?”

Turning point‑ul (punct sau moment de cotitură/de răscruce/critic) este reprezentat de conștientizare și acceptare și decizia de schimbare. Turn around‑ul este procesul de schimbare în sine, punerea în aplicare a deciziei de schimbare.

În turning point omul conștientizează că ceea ce face nu îi oferă satisfacție. Uneori refuză să ia în seamă conștientizările și apar probleme de natură psihică (nivel de stres ridicat, stări de anxietate cu sau fără atacuri de panică, stări depresive, burnout, tulburări psihosomatice etc.) sau afecțiuni fizice, de la cele mai simple până la boli grave. De aceea este important ca oamenii să țină cont de semnalele pe care le dau mintea și corpul. Este important ca oamenii să se cunoască pe ei înșiși, iar acest lucru devine cu atât mai necesar în momentele de răscruce.

De multe ori, când ajung într‑un asemenea punct critic, oamenii își adresează întrebări fundamentale, una dintre acestea fiind „Cine sunt eu, de fapt?”. Există și o tehnică psihologică proiectivă de clarificare a identității, în care persoana este invitată să completeze de 20 de ori, în mod diferit, expresia „Eu sunt…”, rezultatele fiind apoi analizate de către psiholog prin prisma unor categorii în care se încadrează răspunsurile și a semnificației pe care le‑o acordă persoana.

În analiza propriei identități, este necesar ca oamenii să își conștientizeze valorile, credințele, atitudinile. Pe cele care i‑au adus în punctul în care se află și pe cele care îi pot duce mai departe. Valorile sunt elemente fundamentale ale personalității, constituie busola care ghidează deciziile. În măsura în care ele nu mai corespund nevoilor curente, apar conflicte interioare. În aceste condiții este necesară o identificare a noilor valori și o definire a acestora sau cel puțin o redefinire a celor existente.

De asemenea, în acest context este necesar ca oamenii să conștientizeze și trăirile afective (emoții, sentimente), gândurile (în special pe cele persistente), comportamentele (modelele comportamentale pe care au tendința să le aplice chiar și în situații în care se dovedește ulterior că nu sunt potrivite).

Se spune uneori: „Ceea ce te‑a adus până aici, nu te va duce mai departe!”. Este necesar ca oamenii ajunși în această situație să facă o analiză de tipul STOP ‑ START ‑ CONTINUĂ. Este o tehnică utilizată în consultanță care poate fi aplicată cu succes la nivel personal. Pe post‑it‑uri colorate, persoana este invitată să scrie elemente (de la nivelul de profunzime al valorilor, până la nivel comportamental) la care este nevoie să renunțe (roșu), pe care este nevoie să le aducă în viața sa (galben) și pe care este nevoie să le mențină (verde). Identificarea acestor aspecte contribuie la definirea stărilor as is și to be.

Mai departe, procesul de turn aroud la nivel personal presupune crearea și implementarea unui plan de schimbare/transformare, care este necesar să conțină:

• direcții de acțiune clare;
• obiective SMARTER (Specifice, Măsurabile/direct observabile, posibil de Atins, Relevante, cu o anumită încadrare în Timp, Ecologice, Recompensante);
• planuri de acțiune pentru fiecare obiectiv în parte;
• planuri de dezvoltare (aflate în strânsă legătură cu obiectivele).

CINE E PREDISPUS LA O ASTFEL DE REINVENTARE?

Un posibil portret al persoanelor care trăiesc experiențe de reinventare prin care se reconectează la potențialul lor autentic este următorul:

• Vârsta: 35 ‑ 45 (chiar 50) de ani;
• Gen: atât bărbați, cât și femei, fără diferențe majore a ponderilor;
• Nivel educațional: cel mai adesea studii superioare;
• Nivel profesional: poziție managerială de nivel mediu sau înalt ori poziție de expert (nivel înalt de senioritate non‑managerial);
• Atât persoane singure, cât și aflate într‑o relație de cuplu sau în familii cu copii;
• Din perspectivă psihologică, cei mai mulți oameni care trăiesc această experiență au un conflict interior intens, pe care unii îl gestionează eficient, în timp ce alții au nevoie de susținerea unui psiholog.

Cu cât persoana percepe situația în care se află ca fiind mai dificilă și resursele necesare pentru a o depăși mai inadecvate/insuficiente, cu atât nivelul de stres este mai mare. La solicitările specifice rolului curent, cărora este necesar să le răspundă, se adugă o serie de elemente suplimentare: întrebări, îndoieli, analize, planuri, desfășurarea de activități noi în paralel.

Toate acestea cresc consumul de energie psihică, iar în măsura în care perioada de incertitudine și frustrare se prelungește și/sau emoțiile disfuncționale se mențin la un nivel ridicat, există riscul apariției unor probleme psihice, fie prin agravarea unui element din tabloul clinic (creșterea alarmantă a anxietății, până la atacuri de panică; stări depresive îndelungate; manifestări psihosomatice etc.), fie prin epuizare (burnout). Acestea scad atât calitatea muncii, cât și calitatea vieții extraprofesionale (viață socio‑familială, timp petrecut în activități individuale, odihnă, alimentație etc.)

---

Articol preluat din numărul 260 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.