Oana Marinescu – Managing Director, OMA VISION: Alegerea mea este să mă împlinesc ca OM
Mă gândesc cu amuzament și cu nostalgie la prima mea iubire profesională – presa – și la determinarea cu care m-am făcut jurnalistă. Era în 1996, aveam 19 ani, studiam Științe Politice. Patru ani și jumătate am scris, am învățat, am făcut greșeli, am evoluat profesional. Am iubit meseria aceasta cu tot ce eram, o iubire trăită în ore lungi de muncă. A fost timpul candorii. Și totuși am plecat.
Revăd cu uluire și cu recunoștință punctul de cotitură în dezvoltarea mea profesională: poziția de consilier politic și de presă la Ambasada Britanică (2000-2004). M-am maturizat profesional, mi-am dezvoltat competențe în comunicarea instituțională, diplomație și diplomație publică. Am învățat cum o instituție ia decizii în interes public și își tratează cetățenii cu respect. A fost timpul creșterii complexe. Și totuși am plecat.
Retrăiesc cu intensitate responsabilitatea care m-a covârșit cât am fost Purtătorul de Cuvânt al Guvernului. A fost timpul puterii (2005-2007). Cuvântul meu avea greutate. L-am folosit pentru a construi o comunicare guvernamentală responsabilă. Nu avem voie să transformăm puterea politică și instituțională într-o putere personală. Datoria noastră este să o exercităm în interesul public. Am luptat pentru a-mi pune în aplicare ideile și principiile. Am fost mândră și bucuroasă de reușite. Am suferit când am greșit sau pentru fiecare mostră de incompetență pe care o vedeam în sistem. M-am bucurat că funcția nu mi-a luat mințile și aceasta a fost o sursă de echilibru. Valorile mi-au modelat felul în care mi-am îndeplinit atribuțiile. Mi-am câștigat credibilitatea muncind. Și totuși am plecat.
Îmi reamintesc rezerva cu care am preluat postul de director general pentru Diplomație Publică în MAE (2008-2010). Cel mai profesionist și dedicat ambasador al României, Mihnea Constantinescu, un om pe care îl apreciam profund, mă convinsese să reconstruiesc comunicarea publică a instituției, după o criză generată de campania anti-românească din Italia, din 2007. A fost timpul provocărilor sistemice, care s-au suprapus cu provocările din interiorul meu. Am luptat cu toate resursele ca să construiesc. În 2010, multe proiecte erau pe roate. Și totuși am plecat.
Din iulie 2010, mi-am relansat compania de comunicare strategică și de training-uri de comunicare, OMA Vision. Prima mea tentativă de lucru pe cont propriu fusese în 2004, dar am oprit firma, ca să pot pleca la Guvern, fără să existe suspiciunea că mă folosesc de funcție ca să-mi hrănesc compania. N-am închis-o pentru a putea pleca rapid din orice funcție publică, fără să depind de nimeni. Știam că nu m-au făcut om demnitățile publice, ci eu mi-am pus competențele în serviciul public.
Nu mă consider o femeie de afaceri, ci un om care și-a ales un mod de viață în jurul valorilor sale. Am ajuns la antreprenoriat din dragoste pentru libertate și pentru felul în care văd eu rolul profesiei: să ne împlinim potențialul ca oameni făcând Bine în relația cu ceilalți. Am ales proiectele care mă reprezentau. Am refuzat proiecte toxice, ignorând pierderile financiare. Am făcut și greșeli, am renunțat la colaborări. Am căutat să inspir, să arăt valoarea ascunsă. Proiectul „100%.ro”, care a reinterpretat în cheie modernă folclorul românesc, a generat noi tendințe în domeniu. Festivalul George Enescu și-a găsit locul binemeritat în mintea românilor după ce i-am regândit strategia și l-am comunicat cu viziune, între 2012 și 2017. Și totuși am plecat și din astfel de proiecte.
Mă uit cu liniște la aceste plecări. Mama, prieteni, colaboratori, șefi, colegi de la firma mea, cunoscuți au încercat să mă întoarcă mereu din drum. Fără succes. Fiecare plecare a avut rolul ei. Trebuia să mă elibereze dintr-o zonă pe care o consideram fie compromis, fie blocaj. Nu mai eram eu însămi în acel loc. Aveam altceva de construit în mine și cu mine. Cu fiecare plecare, am intrat într-o nouă etapă de dezvoltare umană și profesională.
Aș minți dacă aș spune că știam ce aveam de făcut la fiecare nou început. Am constatat uneori că habar n-am avut în ce m-am băgat. Am descoperit soluțiile muncind. Am avut încredere că fac ceea ce trebuie, că voi învăța ce nu știu, că voi găsi drumul corect. Mi-am promis că dacă nu mă descurc, plec iar. Am avut mereu certitudinea că am unde să mă întorc: locul din care tocmai plecasem.
La fiecare plecare eu eram pe val. Eram recunoscută, aveam un statut, îmi impusesem stilul de lucru, uneori cu satisfacții financiare. Am lăsat totul ca să încep ceva nou, chiar și de la zero. Pentru firmă, nu am avut capital de start. Mi-am luat primul laptop din ultimul salariu de la MAE. Am întâlnit oameni care înainte mă salutau cu respect, dar au privit prin mine după ce nu am mai avut funcție. Nu m-au impresionat: valoarea mea nu vine din funcții sau statut.
Mi-a fost și frică, m-am simțit vulnerabilă, am făcut greșeli. Dar nu m-am blocat. Am căutat soluțiile. Am privit dincolo de obstacole, inclusiv dincolo de obstacolele din mine, la ceea ce poate fi bun, ceea ce pot învăța eu, ce pot construi. În fața fricii de necunoscut, am răspuns cu încrederea în ce e posibil: viziunea și valorile mele.
Am învățat să învăț: de la ceilalți colegi și chiar șefi, din experiență, din reușite și greșeli. Fără mentor, coach sau modele. M-am construit luând ce era relevant din lecturi, din cursuri, din rateuri, reușite și de la alți oameni. M-am confruntat cu mine însămi, într-un profund proces terapeutic, ca să vindec o depresie inumană. Am devenit cel mai de încredere partener al meu: este o sursă enormă de siguranță personală, într-o mare de incertitudini, să știi cine ești, care sunt punctele tari și vulnerabilitățile tale. Iertarea, empatia, compasiunea și umanitatea au devansat ambiția de statut profesional și de câștig. Am ales să devin un Om Bun și aceasta să fie definiția succesului meu.
Îmi iubesc plecările profesionale. Nu cred că o carieră este totul. Nu cred că succesul profesional este linear. Pentru mine, dezvoltarea profesională este parte a dezvoltării ca oameni: umanitatea este mai importantă decât cariera; libertatea și conștiința sunt mai importante decât banii, iar Binele împărțit cu ceilalți, mai important decât beneficiile egoiste.
În toamna lui 2018, am realizat însă că în ultimii 15-20 de ani (potrivit medicilor), eu m-am îndreptat fără voia mea spre o plecare definitivă din viață: o tumoră cerebrală (un meningiom) crescuse lent și ajunsese să-mi preseze periculos cortexul prefrontal. Tumora a fost descoperită în ultimul moment, eu fiind dusă la medic de două prietene, în mijlocul unui rău de necontrolat pentru mine.
După operație am început un proces complex de recuperare și regăsire personală. Printre altele, chestionez experiențe, alegeri, comportamente din trecut. Caut să văd cât au fost din mine, cât din tumoră. Am văzut că, fără tumoră, parcursul meu profesional ar fi putut evolua diferit. Dar ar fi fost identic în două aspecte esențiale: 1. Aș fi plecat oricum din orice etapă profesională a mea, pentru valorile mele și pentru a-mi satisface nevoia de libertate și de umanitate. 2. Mi-aș fi trăit viața cu aceeași asumare și responsabilitate, cu bune și cu rele, și cu determinarea de a porni oricând de la zero, ca să mă împlinesc ca OM. Aceasta înseamnă pentru mine leadership-ul personal.
În fața fricii de necunoscut, am răspuns cu încrederea în ce e posibil: viziunea și valorile mele.
Articol preluat din numărul 260 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.