Arta de a vorbi în public: Despre ce vor oamenii să vorbească? Ce au ei de spus? Un interviu cu Iulia Ivanov

A trebuit însă să treacă mai multă vreme, desigur, peste…vârstele Iuliei Ivanov – specialist în Resurse Umane, pentru a ajunge la rafinatele încrengături ale unui domeniu care nu este la îndemâna oricui. În prezent, Iulia susține Atelierul de vorbire în public: secretele unei prezentări de succes, la Fundația Calea Victoriei. Și pentru că vorbim despre secrete, suntem curioși să aflăm chiar de la Iulia Ivanov, în cadrul unui interviu pentru Revista CARIERE, ce se “ascunde” în spatele unui om care te poate învăța și cum să îți înfrunți fricile până la urmă.

Când și în fața cui ai ținut primul discurs, prima prezentare?

Pentru mine prima prezentare rămâne prima compunere expusă în fața clasei într-a IVa. Era despre primavară. Imi aduc aminte două lucruri: că după expunere am primit recunoașterea de a avea compunerea afișată la panoul școlii și că am fost mândră de cum am reușit să umanizez un anotimp prin tehnica personificării.

Povestește-mi despre unul dintre cele mai de succes discursuri ținute de tine. Care a fost subiectul, unde a avut loc și ce ai reușit să obții?

A fost un discurs de 15 minute, livrat într-o sală din Seul cu vreo 60 de invitați din toate colțurile lumii. Sunt mândră că am reușit să construiesc un conținut relevant pentru fiecare persoană din audiență și să creez o experiență, indiferent de limbă, naționalitate, context profesional, nivel de cunoaștere a limbii engleze. Am realizat impactul pentru că la sfârșit am fost felicitată de toți participanții; unii mă rugau să le permit să folosească abordarea, alții îmi propuneau să livrez discursul și în țările lor. Deși majoritatea îmi erau colegi, m-am simțit ca un speaker la un eveniment. A fost și este una dintre cele mai faine amintiri legate de discursuri.

În ce fel te ajută un curs de vorbire în public să capeți mai multă încredere în tine?

Încă nu sunt sigură dacă atelierul te ajută să capeți încrederea sau să o redescoperi, dar e fascinant cum vin oamenii cu o anumită părere despre ei și își recapătă puterile aici. Poate pentru că este un mediu relaxat, dar care își păstrează miza de a te ajuta să înțelegi care îți sunt atuurile. Poate pentru că aici găsești deschidere fără limite și îți permiți să fii așa cum vrei să fii, fără să te gândești că ceva din ce spui și faci poate fi greșit. Poate pentru că forța colectivă este tămăduitoare și te simți sprijinit, îți validezi punctele forte pe care le ai, poate pentru că descoperi informații teoretice care te ajută. Poate o combinație din toate.

S-a întâmplat vreodată să pierzi ceva important pentru că ai avut emoții?

Nu. S-a întâmplat să pierd ceva pentru că m-am relaxat prea tare, pentru că nu am acordat importanța cuvenită sau pentru că nu m-am pregătit suficient.

Mai ai emoții înainte de a vorbi în public?

Mereu am. Consider că emoțiile dau autenticitate mesajului. Eu nu pot vorbi decât din inimă și pun mult suflet într-un mesaj. Mă simt cam cum se simte fiecare mamă când se străduiește să pregătească un fel de mâncare care îți place și așteaptă cu sufletul la gură validarea „ E bun? Îți place cum mi-a ieșit?” .

Lasă-ne să tragem puțin cu ochiul în ”bucătăria” atelierului de vorbire în public. Ce anume le generează trac și emoții cursanților tăi? Ce-i sperie mai mult: un public numeros, faptul că subiectul despre care urmează să vorbească e foarte-foarte important pentru ei, un public restrâns, dar de a cărui convingere atârnă obținerea sau pierderea unui lucru pe care și-l doresc?

Adaug la lista de mai sus și nevoia de a spune ceva care să capteze atenția publicului, de a nu plictisi; unii au o preferință pentru introversie, alții sunt trimiși ca să o repare aici pentru că doar așa vor promova într-un rol de conducere. Dar cred că ceea ce le generează emoțiile în culise, dincolo de motivele de mai sus sunt fie experiența negativă, au trecut prin situații critice care le-au format o părere, fie lipsa de experiență, nu știu că știu și pot sau nu știu ce nu știu. Sau nu știu la ce să se aștepte, cum va fi să vorbească în public.

Cum pot fi emoțiile benefice?

Când și dacă ajungi să conștientizezi dacă sunt constructive sau distructive. Pentru mine, emoțiile funcționează ca motorina/ benzina pentru mașină, mă pornesc la drum. Dar pentru unii ele funcționează ca sistemul de frânare pentru aceeași mașină. E musai să înțelegi în ce fel le privești și să începi să le îmblânzești, pentru că fac parte din tine, sunt expresia lui „îmi pasă”.

Ce exercițiu le recomanzi celor care suferă la propriu atunci când trebuie să țină un discurs?
Să își ia un timp generos pentru planificarea și pregătirea discursului.

Despre ce vor oamenii să vorbească? Ce au ei de spus?

Paleta subiectelor este foaaaarte pestriță – de la promovarea anului sabatic, la redefinirea unui curs clasic de protecția muncii. Un carusel și un prilej de provocare a culturii generale.

Umorul. E musai să-l ai, ca să ai succes?

Cred tare că, decât să urmărești cu orice preț să fii haios și să nu pară deloc natural, e mai bine să cauți alt unghi. Dar dacă vrei să ți-l formezi, fie îți iei timp ca să capeți experiență de viață, fie te înconjori de cărți sau oameni cu simțul umorului.

Ce vor oamenii să audă? Cum faci să nu plictisești un public a cărui capacitate de concentrare a scăzut?

Înțelegi cum funcționează creierul uman, care intră în idle precum un calculator pe care nu îl folosești o perioadă. Nu poate sta treaz mai mult de 5 minute, dacă nu îl provoci. E musai să concentrezi mesajul și să incluzi mereu elemente diferite – vizuale, muzicale, chinestetice, interpersonale, intrapersonale și tot așa.

Cum îți dai seama dacă un discurs a fost bun? Ce e de ”măsurat” la o prezentare?

Ca să îți fie mai ușor să rămâi obiectiv, e foarte important ca în funcție de tema/ subiectul ales să îți setezi obiective specifice pe care vrei să le atingi în timpul alocat. La sfârșit faci inventarul – ți-ai atins obiectivele în limitele lui Cronos? Sigur, cred că poți să evaluezi separat, ca la patinaj, impresia artisică și să te uiți la relevanță, la cum ai transmis mesajul și ce elemente ai folosit.
Dar totul pornește de la întrebările – Ce vreau să transmit audienței? Ce vreau să obțin cu discursul meu? De ce este important pentru audiență să primească mesajul meu? Cum fac să transmit informațiile pe care vreau să le dau mai departe?

Ai fost un copil timid?

Nu îmi aduc aminte să fi fost un copil timid. Mereu am fost interesată de cei din jur și îmi doream să mă conectez cu ei; să le spun ceva, să îmi povestească înapoi. Dacă nu aveam parte de interacțiune, plecam de acasă sau țineam ușa deschisă la casa. Așa am descoperit lumea pe cont propriu de la 2 ani. Spre bucuria părinților, eram mereu ușor de recuperat, pentru că mă găseau mereu în parc. Asta din două motive: erau leagăne și găseam cea mai mare concentrație de oameni. Apoi, poeziile, serbările, piesele de teatru, compunerile pentru care eram remarcată, mă aduceau mereu în centrul atenției.

Ce ai spune despre Atelierul tău de vorbire în public de la Fundația Calea Victoriei, dacă ai avea doar 40 de secunde la dispoziție?

Este un atelier mai puțin convențional, în care sunt dezbătute metode teoretice structurate de abordare a unui discurs, validate științific, în care indiferent cu ce părere vii despre tine, sigur pleci cu un nivel de încredere mai mare față de punctul tău de pornire. Bonus – energia colectivă este neprețuită!!! Sunt vreo 4 propoziții pentru că vorbesc repede!