REVISTA CARIERE, NO. 279, AUGUST 2022 REVISTA CARIERE, NO. 279, AUGUST 2022 Citește-te acum

Sorin Voicu

Training Director, BRD – Groupe Societe Generale

Sorin și-a început cariera în 2001, într-o multinațională de asigurări, ca trainer, iar perioada ce a petrecut-o acolo i-a servit drept școală pentru desfășurarea activității de training.

După aproximativ 3 ani, a continuat tot în domeniul financiar, parcurs pe care l-a urmat, ocupând mai multe funcții în diverse bănci, de la Trainer Regional, Șef Departament Training și Director Training. Specificul activității fiecărei funcții, împreună cu contextul organizațional, l-au expus din ce în ce mai mult și l-au ajutat să își depășească complexele, prin livrarea sesiunilor de training, interacțiunea cu mii de oameni, implementarea strategiilor de învățare și dezvoltare, definirea parcursurilor de carieră, etc.

În egală măsură, a fost implicat în proiecte de formare profesională finanțate prin fonduri europene, coordonând implementarea lor cu succes și asigurând continuarea acestora prin definirea programelor de training pentru middle și manager-i seniori.

Fire introvertă, dincolo de orele de program, Sorin se regăsește în traducerea diverselor manuscrise de limbă franceză și engleză și în studiul mecanismelor care pun în funcțiune orologeria veche, de secol XVII și al complicațiilor fiecărui orologiu.


servicii seo profesionale

REVISTA CARIERE, NO. 279, AUGUST 2022 REVISTA CARIERE, NO. 279, AUGUST 2022 Citește-te acum