Roxana Mocanu, Chief Game-Changer Noosfera (ITOL& CIPD HR Enterprise)
Am crezut dintotdeauna că cea mai de preț zestre a unei femei este educația. De când mi-am descoperit vocația – de a cultiva elementul uman din organizații, încerc să desenez pe peretele care desparte viața de carieră, o formula magică a echilibrului și a autenticității.Elitele profesionale au nevoie de comuniune, de confirmare internațională și de lideri care au curaj să schimbe jocul. Pentru Noosfera am despletit din învelișul de gânduri al planetei două, care au rezonanță și cu noi, și cu cei cărora ne-au trecut pragul pentru cursuri sau evenimente de networking: nevoia de a fi împreună și de a avea impact! De când sunt mentor în programele internaționale, înțeleg mai bine diferențele culturale și de mediu economic, prețuiesc mai mult talentul și dârzenia femeilor antreprenor sau manager din toată lumea. Îmi dau seama că aici, la noi, mai avem încă multe de construit, începând de la brandul de angajator România și până la modul în care sunt alese, cultivate și puse în valoare elitele socio-profesionale. – See more at: http://old.cariereonline.ro/content/roxana-mocanu-chief-game-changer-noosfera-itol-cipd-hr-enterprise#sthash.JmwBP03K.dpuf