Părinții mei au venit de la țară la oraș acum mai bine de 50 de ani. Eu am venit de la oraș la București acum 20 de ani. Acum tinerii pleacă din Romania în altă țară și pe alt continent la studii și asta este ceva firesc. Țările au devenit sate, iar continentele localități. Părinții meu au căutat stabilitate, eu am vrut carieră, tinerii de azi doresc libertate și incluziune. Suntem cu toții cetățeni ai planetei, și simțim asta în fiecare informație pe care o primim. Probabil că, așa cum mama mea refuză să călătorească cu avionul, și eu voi refuza sau voi accepta cu greu o cursă de câteva ore cu racheta până în spațiu și înapoi, iar copilul meu va insista să mi-o ofere și îmi va reproșa că sunt ”depășită” dacă nu o voi accepta. În același timp, este de datoria mea să fac posibilă invitația lui.

Noi construim astăzi Organizațiile Viitorului, iar cele mai înțelepte organizații vor îmbina într-un tot unitar și performant toate generațiile și toate aspirațiile. Aceste organizații nu vor fi, cu siguranță,  despre lupta femeilor în lumea bărbaților, dar va conta performanța diversității. Nu vor fi despre supremația vreuneia dintre generațiile X, Y, Z, ci despre armonizarea diversității. Nu vom vorbi despre organizații cu structuri fixe sau despre freelanceri, ci despre abilitatea de colaborare superioară pentru proiecte sau misiuni relevante și cu sens. Deși viața și lumea așa cum le cunoaștem acum nu vor mai fi aceleași și peste 20 de ani, la noi stă înțelepciunea de a așeza cel mai bun cadru în care viitorul se va așterne și ne va cuprinde. Este datoria noastră să îl facem posibil, chiar dacă, poate, noi îi vom face față mai greu. Organizație cu organizație.