REVISTA CARIERE, NO. 279, AUGUST 2022 REVISTA CARIERE, NO. 279, AUGUST 2022 Citește-te acum

Dorin Bodea

Fondator si  General Manager, Result Development

Dorin Bodea este unul dintre cei mai apreciați consultanți în dezvoltarea organizațională din România, fiind specializat în managementul culturii organizaționale, dezvoltarea și schimbarea strategiei. De-a lungul activității sale, a constribuit la dezvoltarea a peste 50 de organizații și a mai bine de o mie de manageri și lideri.

 

Dorin a înființat și conduce din 2005 compania Result Development, specializată în servicii de consultanță, cercetare, training și coaching în domeniul managementului și dezvoltării afacerilor. De asemenea, Dorin a înființat și conduce din 2005 compania de executive search, Mentor’s Search.

 

Dorin a oferit consultanță și a coordonat programe de dezvoltare organizațională, de evaluare și formare executivă și coaching pentru companii, dintre care amintim: Hewlett-Packard, Orange, Honeywell, Renault, Raiffeisen Bank, Compania Română de Chimie (Chimcomplex și Oltchim), Blum, Franke, ABB, Schachermayer, Novartis, Pfizer, AbbVie, JTI, PNSA, Sparkware Technologies, Ernst&Young, HeidelbergCement, Eurolines, Cegedim, Peri, Carl Zeiss Instruments, Bachmann, Alukoenigstahl, Gewiss, Bulboacă și Asociații, Fundația „Principesa Margareta a României”, Fundația Caritas România etc.

 

Este licențiat în psihologie și sociologie și are un master în managementul administrării afacerilor. Este doctor în economie la Institutul Național de Cercetări Economice din cadrul Academiei Române, specializarea management. De asemenea, este doctor și în sociologie la SNSPA.

 

Dorin realizează frecvent cercetări în domeniul managementului, a culturii și climatului organizațional. Este autorul a nenumărate studii și lucrări, cum ar fi: Românii – un viitor previzibil? (Editura Result, București, 2011), Valorile angajaților români (Editura Result, București, 2013), Manager, Lider sau Antreprenor? (Editura Result, București, 2014), Cultura integrității (2015), Cine sunt eu? (Editura Result, București, 2017), Adevărul incomod de la vârful organizațiilor (2018), Micul zeu și viitorul muncii în panteonul fericirii (2019).

Dorin a publicat peste 50 de articole, fiind o prezență constantă în presa de afaceri din România.

 


servicii seo profesionale

REVISTA CARIERE, NO. 279, AUGUST 2022 REVISTA CARIERE, NO. 279, AUGUST 2022 Citește-te acum