[UPDATE] Maria Müller. Un vis american născut în România, desăvârșit la New York

UPDATE: Potrivit IMDb, filmul Mariei Müller, Where Are you From Again?, a fost premiat în cadrul mai multor festivaluri de film, astfel:

În luna martie, în cadrul festivalului Global Shorts, Los Angeles 2021, Benjamin Freemantle, regizorul filmului, a obținut Premiul de merit.

În cadrul Indie Short Fest 2021, filmul a avut două nominalizări la secțiunea Certificate of Achievement: cel mai bun regizor, Benjamin Freemantle, și cel mai bun scenariu original, Maria Müller. Tot la această secțiune, filmul a obținut și premiul pentru cea mai bună actriță, Maria Müller.

La London Independent Film Awards 2021, filmul Mariei a obținut premiul Best Drama Short.

***

Este actriță, scriitoare și producătoare de teatru și film. E co-fondatoare a unei companii de teatru internațional, Et Alia, cu sediul în New York, este co-producătoare și joacă rolul principal într-un film inclus deja în circuitul festivalurilor – Where Are you From Again? – bazat pe propria-i poveste: o actriță româncă în NY, care încearcă să își lanseze cariera.

Apare, alături de Caroline Kepnes, autoarea best-sellerului You (devenit serial pe Netflix) și Nadine Labaki, actriță și regizoare nominalizată la Oscar, Globurile de Aur, BAFTA și Cannes, în seria de interviuri din cea de a doua parte a cărții Dealing with Dramedies de Elianor M.A.

A fost Zizi Lambrino în filmul Maria, Regina României. A jucat în Smoking, un scurtmetraj care a fost înscris în Concursul Festivalului de la Cannes în 2017, în filmul Fugue, acceptat la Montreal Independent Film Festival sau Staying Afloat, acceptat la Her International Film Festival – experiențe și regizori care i-au oferit o nouă perspectivă asupra lumii artistice.

În 2019 a absolvit Școala de Arte Tisch a Universității din New York, una dintre cele mai prestigioase din lume. Dar joacă în spectacole de teatru de la 7 ani și a câștigat nenumărate premii cu Trupa de Teatru AS a Liceului Gheorghe Lazăr, finalizat în 2015 cu media de bacalaureat 10.

Asta și-a dorit dintotdeauna: actorie și Universitatea din New York. De aceea, dincolo de orice va urma în viața și cariera ei, Maria Müller consideră deja că și-a împlinit visul.

Nu știe cât de diferită i-ar fi fost viața dacă nu ar fi plecat în Statele Unite, dar e convinsă că a făcut cea mai bună alegere: experiențele pe care le-a trăit în acești 5 ani au fost de-a dreptul extraordinare.

Acum, privind înapoi, deși e convinsă că universitatea i-a oferit o pregătire la standardele cele mai înalte, crede că cel mai mult a învățat totuși prin a explora orașul, arta sa și tot ce ține de melanjul de oameni și culturi diferite, dar și prin a lucra cu artiști pe care îi admiră și care o inspiră. Așa a înțeles că arta pe care vrea să o creeze reflectă probleme sociale și că nu e neapărat interesată de artă de dragul entertainmentului (Nu este nimic greșit în a fi interesat de această artă, doar că nu este ce îmi doresc eu să fac – Maria Müller).

În iunie, Maria va împlini 24 de ani. De aceea, povestea ei este mai degrabă o lecție care confirmă că, dacă ai curaj și determinare, iar alături o familie care nu-ți taie aripile, poți să zbori oriunde în lume ca să-ți împlinești visul. Oricât de tânăr ai fi!

***

Acum ești acasă, în România, la sfârșitul unui 2020 nu foarte bun pentru domeniul în care profesezi. Cum a fost pentru tine anul abia trecut?

2020 a fost un an greu pentru toată lumea, inclusiv pentru mine, dar când mă gândesc la viitor, sunt optimistă. Faptul că am fost închisă în casă singură atât de mult timp a fost, desigur, apăsător și solitar în unele momente, dar m-a și împins să scriu. Am scris două lungmetraje, iar pe unul dintre ele sper să îl pot produce în 2021. În prezent, mă ocup de Stella, Come Home, cea mai recentă producție Et Alia. Proiectul este o serie de explorări de mișcare prin care încercăm să redescoperim o piesă clasică americană, A Streetcar Named Desire, de Tennessee Williams, prin intermediul corpurilor noastre internaționale. Corpurile noastre sunt politice prin natura lor, iar punerea lor în conversație cu un clasic american este o declarație. Ce înseamnă să fii româncă/italiancă/braziliancă/turcoaică pe o scenă americană? Și cu ce straturi vine această corelație? Suntem foarte interesate de aceste întrebări și considerăm că nu este alt moment mai bun de a trata aceste subiecte decât acum. Stella, Come Home poate fi vizionat pe instagramul companiei. De asemenea, filmul meu Where Are You from Again? tocmai a ieșit din post-producție și este în circuitul festivalurilor. În câteva luni va fi disponibil pentru o audiență mai largă și abia aștept să aud ce părere are publicul român despre el.

Where Are you From Again? – De ce ai simțit nevoia să-ți duci viața pe ecran? Care e povestea din spatele filmului?

Când lucrurile devin grele sau copleșitoare, am observat că mă refugiez în artă. Viitorul carierei mele era incert (mai ales ca artist internațional într-o țară străină) și gândurile (uneori cele mai rele) deveneau sufocante. Așa că am simțit nevoia să îmi exprim toate aceste temeri într-un film în care personajul principal (Helene Bădescu, interpretată de mine) își înfruntă cele mai mari frici și iese cu bine pe partea cealaltă, realizând că este înrădăcinată în ceva mai mare.

Am avut norocul să cunosc niște oameni minunați care au crezut în povestea mea și care m-au ajutat să o spun; unii pentru că și ei purtau aceeași luptă, cum ar fi regizorul canadian Benjamin Freemantle sau directoarea de fotografie din Hong Kong Cece Chan, iar alții pentru că au fost inspirați de temă și au avut încredere în mine ca artist – cum ar fi co-producătorul executiv și actorul care joacă rolul secundar (Krish Mehta) Rohan Gurbaxani, co-producătoarele Jill Rezen și Sara Atehortua, precum și toți ceilalți din echipă.

Am făcut un fundraiser pe indiegogo pentru a ne putea permite să facem acest proiect și mulți oameni deosebiți ne-au ajutat. Le sunt îndatorată și sper ca filmul să nu îi dezamăgească sub nicio formă, ba din contră, să îi determine să continue să mă susțină.

Am așteptări mari de la acest film. Consider că este o poveste importantă, pe care cu toții ar trebui să o audă, mai ales artiștii americani care de multe ori nu au habar prin ce trebuie să treacă un artist internațional ca să ajungă la oportunitățile pe care ei le iau de bune. Totuși, aș vrea să îl vadă și publicul român, ca să înțeleagă puțin cum arată viața mea de acolo. Filmul nu este încă disponibil, dar fiți siguri că veți afla de îndată ce va fi.

Dar povestea din spatele Et Alia?

Am realizat că fac parte dintr-o comunitate deosebită, și anume aceea a artiștilor internaționali în New York – o comunitate puternică, rezilientă și inspirațională de la care am numai de învățat. Toți artiștii internaționali pe care i-am cunoscut s-au dovedit a fi adevărați profesioniști și cred că de aceea am și luat decizia de a-mi înființa o companie de teatru cu și despre femei internaționale.

Eu, Giorgia Valenti (din Italia), Ana Moioli (din Brazilia) și Isabella Uzcátegui (din Panama) am pus bazele companiei Et Alia în 2019 și, deși nu aveam habar la acel moment ce drum anevoios ne aștepta, îmi place să cred că am făcut față obstacolelor cu brio, hrănite de dorința de a crea, de a ne face poveștile auzite, de a pune în scenă proiecte importante, cu subiecte urgente care merită tratate. Am reușit să facem șapte proiecte până acum: Running in Place, On How To Be A Monster (scris de mine și produs și ca staged reading și ca producție completă), Lolique, This is Me Eating___, Shift the Space: A Series of Interviews with Black Artists și Stella, Come Home.

Am înființat această companie în speranța că voi putea lucra la proiecte care să îmbine viața mea din Statele Unite cu elemente ale vieții mele din România și ale culturii și originilor mele. Stella, Come Home are la bază o idee inspirată din spectacolul D’ale noastre în regia lui Gigi Căciuleanu, un spectacol pe care l-am văzut de câteva ori și care îmi trezește sentimente noi de fiecare dată. Sunt foarte încântată de acest proiect (și de toate proiectele noastre) și sunt foarte mândră că am reușit să supraviețuim o pandemie împreună, ținându-ne strâns una de alta și știind, în ciuda incertitudinii din jurul nostru, că Et Alia este o constantă în viața noastră.

Consideri că 2020 a fost o frână în cariera ta sau un binemeritat moment de respiro, în care să faci lucruri pe care altfel, poate, n-ai fi avut timp să le faci, să definitivezi planuri, proiecte.

Nu aș spune că a fost o frână. Deși au fost anumite proiecte care ar fi trebuit să se întâmple în persoană și nu s-au întâmplat din cauza pandemiei, proiectele care au apărut în locul lor au fost deosebite și m-au învățat un alt set de skilluri de care nu credeam că sunt interesată. Vrând nevrând, mi-am mutat atenția asupra teatrului pe zoom, o nouă lume în totalitate. Am făcut în jur de 5 proiecte pe zoom în total, cele mai dragi două fiind Lasagna. Cu de toate, regizat de Theodora Herghelegiu (care este o minune de om) și jucat alături de Florin Penișoară, Mihai Danu, Gabi Duțu și Adriana Pârvu și Where Are You? regizat de Sim Yan Ying (“YY”) și jucat alături de Guillermo Contreras, John Titus, Rosalie Neal, Ao Lan Guo și Brendan Schwartz.

YY m-a învățat nenumărate lucruri și m-a făcut să înțeleg că, acum că am fost nevoiți să facem acest teatru online, el va fi mereu o opțiune. Deși ne vom întoarce la teatrul în persoană, teatrul online “is here to stay” și va fi mereu o posibilitate, mai ales pentru că facilitează colaborări internaționale (spre exemplu, ea ne regiza din Singapore când noi toți eram în SUA). Această nouă formă teatrală pe care am explorat-o va trebui să fie de sine stătătoare și să nu fie doar o versiune mai nefericită a teatrului live. Ar trebui ca elementele de zoom să fie folosite ca parte a poveștii și ar trebui ca piesele să fie regândite în întregime și modelate pentru platforma online.

2020 a fost cu siguranță și un respiro binevenit (dacă se poate spune așa, având în vedere că incertitudinea și teama nu mi-au permis chiar să mă relaxez). Am văzut multe filme și seriale care erau de mult timp pe lista mea, dar pe care le tot amânam. A fost un fel de binecuvântare să am timp să văd toată această artă, pentru că mă simt inspirată și determinată să fac din 2021 un an plin de proiecte semnificative.

Care e cel mai fain lucru ce ți s-a întâmplat în 2020?

La nivel profesional, faptul că am fost asistent de regie și am jucat într-un serial numit CherryBomb, care va apărea anul acesta pe Amazon Prime.

Ce compromis nu ai face niciodată în carieră? Care e valoarea la care ții cel mai mult?

Nu aș vrea niciodată să joc într-un spectacol sau într-un film în care nu cred sau care este ofensiv sau inadecvat. Îmi dau seama că vor apărea proiecte în cariera mea pe care mă voi simți constrânsă să le aleg și frica mea cea mai mare este să nu pot să le evit sau să le schimb. Sunt conștientă de faptul că sunt mulți actori pe care îi respect care au jucat în astfel de producții pentru a-și putea câștiga pâinea și înțeleg în totalitate acest lucru. Eu sper doar să nu fiu pusă niciodată în acea situație. Dacă nu am niciun cuvânt de spus asupra proiectului și nu îl pot schimba în niciun fel, sper să nu trebuiască să îl accept ca să îmi pot plăti chiria.

Și totuși, în arta cinematografică americană, poate mai mult decât oriunde în lume, succesul este cuantificat și în bani. Cum vezi tu relația artă-bani?

Da, din păcate, trebuie să mă gândesc la bani mai mult decât mi-aș dori. Nu la nivel de profit neapărat, ci la nivel de finanțare. Sunt multe povești pe care aș vrea să le pot spune prin arta mea și de multe ori nu pot din cauza lipsei de finanțare. Întorcându-mă la ideea de compromis, nu aș vrea să trebuiască niciodată să îmi compromit poveștile pentru a putea să lucrez sau pentru a face profit de pe urma lor.

Care este proiectul ce ți-a adus cea mai mare satisfacție până acum? De ce?

Probabil că spectacolul On How To Be A Monster, scris de mine, produs de Et Alia și pus în scenă la teatrul The Tank, în Midtown Manhattan. Piesa aceasta este absurdă și, mult timp după ce am scris-o, am lăsat-o într-un sertar și am uitat de ea, convinsă fiind că nimeni nu o va înțelege sau că nimănui nu îi va plăcea. Am adus-o în discuție ca să testez apele în una dintre întâlnirile noastre de companie, iar fetele imediat mi-au spus că sunt interesate să mă ajute să o dezvolt. De aceea am pus-o în scenă mai întâi ca un staged reading, pentru a primi feedback și a putea face modificări. După ce am schimbat unele scene și am adăugat altele, am hotărât că este gata să o prezentăm ca producție completă.

Totul în NY se mișcă foarte repede, teatrul nefiind o excepție, astfel încât am primit aprobarea de a juca de la The Tank la final de ianuarie, iar spectacolul a avut loc pe 22, 24 și 25 februarie. A fost o adevărată plăcere să văd toți cei opt actori cum dau viață replicilor mele și le umplu cu propriul lor înțeles, sub iscusita regie a Federicăi Borlenghi. Să îți pui în scenă o piesă în mai puțin de o lună, ajutată de propria companie de teatru, pe o scenă din NY, și să și joci în ea este, cu siguranță, deosebit de satisfăcător.

Care e proiectul la care visezi cu ochii deschiși și despre care crezi că ar putea fi încununarea carierei tale?

Am două răspunsuri la această întrebare: unul mai personal și mai profund, iar altul mai “mainstream.” Consider că ambele ar putea contribui la încununarea carierei mele din motive diferite. Răspunsul mai personal este că aș vrea să scriu un lungmetraj, să îl produc și să joc rolul principal în el. Am o idee care tot nu îmi dă pace de ceva timp și aș vrea să o pot pune pe ecran. Nu aș vrea să o dezvălui în totalitate, dar pot spune că are legătură cu mama mea și o perioadă foarte dificilă prin care a trecut.

Răspunsul mai mainstream este că aș vrea să joc într-un film despre viața lui Meryl Streep, femeia care mă inspiră deosebit de mult și care m-a învățat la fel de multe despre actorie ca anumiți profesori.

Ar mai fi și un alt proiect, care nu ar ține neapărat de actorie, și anume acela al înființării unui festival de teatru internațional împreună cu Et Alia. Îmi doresc să avem finanțarea necesară să producem un festival de calitate, unde putem aduce împreună trupe de peste tot din lume și oferi condiții și premii pe măsură.

Proiectează-te în 2030. Care e scena pe care te vezi jucând teatru?

Cred că scena pe care mă văd jucând nu este neapărat o scenă fizică (deși aș minți dacă aș spune că nu mi-ar face plăcere să joc pe scena Shubert Theatre sau la Teatrul Bulandra), ci mai mult o scenă ideală, care este la nivel utopic momentan. Mi-aș dori să fie o scenă mai inclusivă, mai deschisă, mai intenționată; să fie o scenă pe care să conteze doar povestea, iar povestea să fie spusă de oamenii cărora le aparține.

---

*Acest articol este un proiect din seria Work Life Choices realizat de Revista CARIERE și ASCENDIS