Tinerii din ziua de azi nu mai au visuri! – Video
Specialistul a vorbit și despre o serie de cauze care pot genera un mediu tensionat la job, totul plecând de la faptul că mulți dintre noi ajungem să lucrăm în domenii care nu ni se potrivesc și, din acest motiv, ajungem să acumulăm frustrări cere se pot răsfrânge asupra celor din jur. Coach-ul îi sfătuiește pe cei aflați la început de carieră, și nu numai, să se analizeze pe sine, să își definitiveze valorile și motivațiile care îi definesc și să încerce să își găsească un job într-o companie care să se potrivească acestor valori.
Un alt aspect care ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă îl reprezintă faptul că tinerii din ziua de astăzi nu mai au visuri. Ana-Maria Alexandru ne-a povestit că, în cadrul proiectului Zburd-Educație prin coaching, a discutat cu tinerii dintr-un liceu din Câmpulung Muscel despre visurile pe care aceștia le au, iar doar doi dintre participanți au spus că au vise și știu ce carieră să aleagă, restul considerând că nu are rost să își facă visuri. Dacă ați ratat ediția de luni, 15 aprilie, puteți urmări mai jos înregistrarea acesteia.