Se va încheia oare 2016 cu happy end pentru economia globală?

Creştere lentă în Europa

Ritmul global de creştere economică în 2016 va fi de peste 3,5% (faţă de 3,1% în 2015). Şi totuşi, este o evoluţie mai lentă decât cea aşteptată în decursul anului 2015. Creşterea din 2016 va fi, de asemenea, neuniformă. Pieţele în curs de dezvoltare vor avea, iarăşi, o creştere mai rapidă (apropiată de 4,5%) decât cea a pieţelor dezvoltate (cel mai probabil, 2%). Va rămâne o mare diferenţă între ţările dezvoltate, având în vedere creşterea puternică așteptată în SUA, în comparație cu evoluția din UE, care va fi, încă o dată, codaşă, trăgând în jos restul lumii.

Un grup de cinci ţări va fi responsabil pentru 75% din creşterea economică mondială, calculată la un curs actualizat al dolarului: China, Statele Unite, India, Marea Britanie şi Germania. Iar Brazilia şi Rusia, ambele aflate în mijlocul unei recesiuni profunde, vor avea cea mai mare contribuţie la încetinirea creșterii economiei globale (dacă am exclude cele două ţări, economia globală ar creşte cu 0,5% mai mult).

Cu excepţia Americii Latine, Europa – luată ca întreg – va fi cea mai lentă regiune a lumii, cu mult sub SUA, sub alte economii avansate şi sub majoritatea pieţelor în curs de dezvoltare. Este clar că liderii europeni au fost incapabili să se ocupe de sănătatea economică a continentului în 2015. Instituţiile de la Bruxelles au un grad de responsabilizare scăzut şi nu au măsuri corespunzătoare pentru creşterea performanţelor. Criza refugiaţilor a fost doar unul dintre exemplele care au evidenţiat lipsa de coordonare şi de responsabilizare – factori ce afectează și creşterea economică a Europei. În plus, este foarte probabil ca planul actual de investiţii al Comisiei Europene să aibă un impact foarte slab.
Europa s-ar putea ajuta mai mult dacă ar face câteva lucruri noi în 2016. În primul rând, ar trebui să aplice o reformă a pieţelor sale de produse şi de forţă de muncă, astfel încât marile corporaţii europene să fie capabile să concureze cu omoloagele lor din SUA şi din China.

În al doilea rând, Europa ar trebui să se preocupe mai mult de dezvoltarea pieţelor sale de capital. În prezent, numărul de oferte publice iniţiale (Initial Public Offerings – IPOs – ofertele publice de acţiuni realizate odată cu listarea la bursă a unei companii, n.tr.) de pe continent este foarte scăzut şi numai companiile foarte mari se listează. Corporaţiile europene, mai ales companiile mici şi mijlocii, au mare nevoie de capital proaspăt. Nişte pieţe de capital care ar funcţiona mai bine, precum şi bazarea într-o măsură mai mică pe creditele bancare le-ar face acestor companii viaţa mai uşoară.

În al treilea rând, Europa ar trebui să se concentreze pe reindustrializare. Preţurile ridicate ale petrolului din ultimul deceniu au avut drept rezultat un transfer masiv de bani de la consumatori la producători. Această tendinţă a încetinit în 2015 şi este foarte probabil să continue în 2016. Preţurile mai scăzute ale petrolului vor avea încă un efect: vor ridica întrebări noi cu privire la măsura în care uleiul de șist are sau nu potenţialul de a remodela economia globală, de a-i amplifica ritmul de creştere şi de a da un impuls de creştere industriilor bazate pe un consum intensiv de energie, existente în ţările dezvoltate. Imperativul reindustrializării s-a instalat ferm şi nu va dispărea curând.

„Unicornii”, în pericol

Unicornii sunt start-up-urile care valorează un miliard de dolari sau chiar mai mult. Considerați odată rari şi mitici, aceştia au ajuns acum să fie, conform unor estimări, în număr de peste 100.
Numai că fragilitatea indicatorilor economici fundamentali ai start-up-urilor supraevaluate începe să iasă la lumină. Se presupune că unicornii din topul zece mondial au o valoare de piaţă combinată de peste 150 de miliarde de dolari – raportată însă la venituri de mai puţin de 5 miliarde de dolari – şi au circa 25.000 de angajaţi. Odată ce aceste firme se confruntă cu presiuni competitive venite din partea pieţelor publice, valoarea lor de piaţă scade, iar aceste firme provoacă dezamăgiri imense.

Se pare că vom atinge un punct de cotitură, care-i va lovi pe mulţi investitori şi doar câţiva dintre unicorni vor supravieţui. Nu suntem încă într-un „bubble”, aşa cum a fost cel al dot-com-urilor din anii ’90, dar recentele evoluții dezastruoase ale multor unicorni ne arată fără dubii că „ne-am întors la lucrurile de bază” din punctul de vedere al modelelor de afaceri, al investirii şi al evaluărilor.

Investitorii-activiști sunt în ascensiune

În anul 2015, sute de companii din întreaga lume – precum General Motors, Dow Chemical, Nestlé, Xerox sau Mondelez – au fost supuse intervenţiei exercitate de către aşa-numiţii investitori-activişti. Această tendinţă va continua în 2016. Acţionarii-activişti cumpără adesea pachete minoritare de acţiuni în companii listate public, susţinând că acele companii sunt prost conduse, şi vin cu idei pentru creşterea valorii pe care aceste companii o aduc acţionarilor. Mai târziu, ei îşi vând acţiunile la un preţ mai ridicat decât cel la care le-au cumpărat.

În general, companiile pe care le ţintesc sunt cele cu performanţe mai slabe decât media industriei în care operează. Din cauza atitudinii agresive a acestor investitori faţă de modul în care sunt conduse companiile şi din cauza abordării războinice pe care o au în privinţa obţinerii de profit pe termen scurt, ei sunt percepuţi în mod negativ, drept „jefuitori corporatişti”, „şantajişti verzi” sau „jefuitori de active”*.

Există cel puţin zece astfel de fonduri de investiţii activiste care gestionează fiecare active în valoare de peste zece miliarde de dolari. Ele îşi folosesc arsenalul pentru a influenţa în mod activ performanţele companiilor listate la bursă sau felul în care este exercitată guvernanţa corporatistă în aceste companii. Iar punctele de interes pe care se concentrează aceste fonduri sunt variate: afacerea de bază a companiei, excedentul de bani, nevoia de optimizare, fuziunea cu altă companie, reorganizarea structurii capitalului, lichidarea prin vânzare a unor părţi din companie ş.a.m.d. Influenţa lor este amplificată de faptul că, pe lângă propriile lor participaţii în companie, aceste fonduri mai capătă, în mod tipic, şi sprijinul multor investitori instituţionali (fonduri mutuale, fonduri de pensii, experţi în managementul fondurilor) în implementarea iniţiativelor lor.

Activiştii vor continua să aibă o influenţă majoră în acest an. Aceasta este o veste binevenită pentru toţi ceilalţi investitori, pentru că înseamnă deblocarea valorii aduse acţionarilor. Şi, într-adevăr, în ciuda criticilor aduse la adresa investitorilor activişti, dovezile empirice sunt clare: preţurile acţiunilor şi performanţele obţinute în activitatea de operare ale companiilor-ţintă se îmbunătăţesc adesea după implicarea activiştilor. „Dacă fiecare companie ar fi bine condusă, nu ar exista niciun motiv pentru existenţa şi implicarea activiştilor”, declară Warren Buffet, adăugând: „Adevărul este că în unele companii managerii uită pentru cine muncesc”.

Fuziuni şi achiziţii

2016 promite să fie un an mare pentru fuziuni şi achiziţii, iar sfârşitul lui 2015 a arătat că tranzacţii proeminente au deja loc, precum cea dintre producătorii de bere ABInBev şi SABmiller şi cea dintre producătorii de medicamente Pfizer şi Allergan. Dar aceasta nu este neapărat o veste bună pentru investitori. În practică, peste 60% dintre tranzacţiile de tip M&A distrug valoarea companiilor reunite prin asemenea tranzacţii. În plus, în cazul unor tranzacţii foarte vizibile, trebuie să fie depăşite numeroase probleme survenite din cauza legislaţiei antitrust, legislaţie care impune, pe unele pieţe, vânzarea unor părţi semnificative din compania rezultată din fuziune, pentru a evita deţinerea unei poziţii de monopol pe acea piaţă.

Există totuşi câteva reguli pe care companiile le pot urma pentru a-şi îmbunătăţi şansele de a avea succes în urma unei fuzionări. Sinergiile create prin fuziuni trebuie să fie numeroase sau suficient de mari pentru a justifica o combinare a celor două companii, precum şi pentru a crea valoare. Modul în care este executată fuziunea este factorul-cheie, iar deciziile vitale legate de implementarea paşilor necesari pentru finalizarea fuziunii trebuie luate rapid.

Procesul de integrare postfuziune ar trebui să fie concentrat pe aspectele care justifică în cel mai înalt grad preţul agreat pentru tranzacţie şi potenţiala creare de valoare pe termen lung pentru acţionari. Una dintre cele mai comune greşeli făcute în M&As este că faza de negociere de dinaintea încheierii tranzacţiei este disociată de perioada postfuziune, fapt ce explică de ce atât de multe tranzacţii de acest gen nu reuşesc să creeze valoarea aşteptată. De exemplu, după încheierea tranzacţiei nu ar trebui să li se permită părţilor componente ale celor două companii – unităţi sau divizii – să definească în mod izolat felul în care este abordat procesul de integrare. Procesul postfuziune trebuie să înceapă cu implementarea riguroasă a activităţilor convenite şi planificate în perioada care precede fuziunea.

În 2016 vom vedea o creştere a numărului multinaţionalelor de pe pieţe în curs de dezvoltare care cumpără active şi companii din Europa. De exemplu, investitorii chinezi au deja participaţii considerabile la producătorul de automobile Peugeot, la producătorul de cereale pentru mic dejun Weetabix sau la compania care gestionează serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare Thames Water din Marea Britanie. În Portugalia, investiţiile chineze reprezintă aproape 40% din banii obţinuţi din privatizări în decursul ultimilor patru ani. Iar sponsorii noneuropeni sunt din ce în ce mai proeminenţi pe tricourile echipelor de fotbal din Liga Campionilor UEFA.

Deci sunt o mulţime de întrebări la orizont pentru 2016. Personajul Ramsay Bolton din Urzeala Tronurilor spune la un moment dat (după ce l-a torturat pe alt personaj, Theon, n.tr.): „Dacă tu crezi că acesta este un happy-end, atunci n-ai fost atent”. Hai să sperăm că factorii de decizie în materie de politici economice, precum şi companiile şi pieţele ne vor demonstra că ne-am înşelat.

Copyright: IMD Lausanne, Switzerland. IMD is a top-ranked business school.

Nuno Fernandez este profesor de finanţe la IMD, unde conduce programele „Strategic Finance” şi „Finance Fundamentals for Executives” – un nou program al IMD din seria „Global Leadership in the Cloud”. El este autorul ghidului Finance for Executives: A Practical Guide for Managers.

Nota subsol******
(*Prin termenul de „şantajişti verzi”, în original: „green mailers”, sunt desemnate persoanele sau companiile care cumpără un pachet de acţiuni la o companie şi o supun în mod deliberat unor manevre de preluare ostilă, urmărind, de fapt, să-şi vândă participaţiile, la un preţ mult mai mare decât cel la care le-au cumpărat iniţial, chiar către acţionarii existenţi, care sunt forţaţi să le cumpere, ca să scape de acele manevre. Termenul de „jefuitori de active”, în original: „asset strippers”, se referă la persoanele sau companiile care achiziţionează companii care le aduc un profit mai ridicat din lichidarea prin vânzare pe bucăţi a activelor decât din desfăşurarea operaţiunilor obişnuite de afaceri; de regulă, acţiunile acestor companii sunt subevaluate la bursă, iar activele lor, precum echipamentele sau proprietăţile imobiliare, sunt mai valoroase decât compania luată în întregul ei, din cauza unor factori precum managementul slab sau condiţiile economice dificile dintr-o anumită perioadă, n.tr.)