Româncele nu știu să își ceară și să își apere drepturile

Pentru Aurora Martin, expert în problematica de gen și politici antidiscriminare, nu e nicio surpriză că, în mentalul colectiv, bărbatul român este încă perceput ca fiind capul familiei, cu datoria de a aduce banii în casă, în timp ce femeia este stăpâna căminului și are datoria de a se ocupa de treburile gospodărești.

Afirmația este confirmată de studiile și sondajele anuale realizate de CNCD și INSOMAR. „Suntem și vom rămâne o societate patriarhală atâta vreme cât, în baza unor roluri asociate caracteristicilor feminine sau masculine, se vor folosi «inferioritatea fizică și intelectuală» ca pretexte pentru a justifica excluderea femeilor din viața politică și socială sau se va limita accesul la anumite locuri de muncă, încurajându-se mai degrabă valorizarea femeii prin apartenența la spațiul privat și prin raportarea la soț și la copii.”

Dintre stereotipurile de gen vehiculate de mass-media națională cel mai grav este cel care promovează imaginea unei tinere frumoase, sexy, pasivă, decorativă, care își afișează sexualitatea și disponibilitatea, este ispititoare și senzuală și care și-a dobândit statutul prin asocierea cu un bărbat activ, puternic fizic și financiar.

„Mass-media joacă un rol fundamental în procesul de formare a identității tinerilor, care caută să se conformeze imaginilor la care sunt expuși. Chiar când este vorba despre reușita în carieră, nu se promovează calitățile intelectuale și profesionale, ci aspectul fizic sau relațiile cu superiorii ierarhici. Expunerea repetată a tinerilor la astfel de mesaje stereotipale are consecințe profunde în internalizarea acestor modele ca norme comportamentale. Fetele nu numai că se vor identifica drept obiecte sexuale, dar își vor percepe şi corpul ca pe o monedă de schimb, iar neîncadrarea în tiparele-standard le poate conduce către depresii cauzate de neacceptarea de sine, către tulburări alimentare, însoțite de tulburări de sănătate fizică și psihică.”

Deși s-au înregistrat progrese, mai este mult de lucru și pentru asigurarea efectivă a egalității de șanse între femei și bărbați pe piața muncii. Încă mai sunt situații în care, pentru aceeași muncă prestată, femeile și bărbații sunt plătiți diferențiat. Femeile din România constituie majoritatea angajaților în sectoarele bugetare cu salariile cele mai mici: sectorul medical, asistență socială, învățământ. În familiile monoparentale, în care mama îngrijește copilul, riscul de sărăcie este mai mare.

Dar, dincolo de munca în orice instituție lucrativă, femeile din România sunt nevoite să desfășoare acasă muncă domestică neplătită, necesară pentru a suplini oferta limitată a statului în materie de îngrijire bătrâni.
Deși în unele medii campaniile de conștientizare publică au început să dea roade și multe femei înțeleg diferența dintre ceea ce li se cuvine și ceea ce primesc, româncele nu au puterea să acționeze sau nu sunt educate în spiritul revendicării drepturilor, ceea ce le face să se complacă într-o acceptare care generează frustrări.

Femeile din mediul rural tributare normelor patriarhale

„Când vorbim despre drepturi, cred că ar trebui să avem în vedere trei categorii de femei din România: femeile din mediul urban, din mediul rural și cele plecate să muncească în străinătate. Multe dintre femeile din mediul urban, chiar dacă își dau seama că le sunt încălcate unele drepturi, preferă să tacă și să accepte, din teama de a nu-și pierde locul de muncă.

Femeile de la țară sunt și mai tributare normelor patriarhale și, de multe ori, se confruntă cu o încălcare a unui drept fundamental, atunci când trec prin episoade de violență domestică. Din rândul lor sunt multe femei care aleg să scape de bătăile și sărăcia de-acasă plecând să muncească în altă țară. Numai că, odată ajunse acolo, se confruntă cu alte tipuri de exploatare în munca domestică, în agricultură sau chiar cu exploatarea sexuală. Lipsa de informare, lipsa educației în spiritul cunoașterii drepturilor fundamentale produc victime, iar incapacitatea noastră de a le preveni și proteja constituie o complicitate vinovată la suferințele atâtor femei. ”

Aurora Martin spune că discriminarea de gen se regăsește, din nefericire, transversal în toate celelalte tipuri de discriminare. „O femeie care a depășit 40 de ani se confruntă frecvent cu dificultăți la angajare. Este cazul multora dintre femeile care au muncit o vreme în străinătate și s-au decis să se întoarcă în țară. Experiența sau expertiza lor nu este luată în serios și deseori se confruntă cu discriminarea multiplă.”

Totuși, este bine de știut că orice ONG care se ocupă de drepturile femeilor poate îndruma victima către un demers legal. În administrația centrală, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sunt instituțiile implicate direct în promovarea și apărarea drepturilor femeilor. La fel și structurile instituționale teritoriale.

Cel mai recent proiect în care este implicată Aurora Martin vizează prevenirea și combaterea sclaviei moderne. Campania-pilot „Ce faci cu libertatea de a munci?” se desfășoară chiar acum, în mai multe centre regionale, prin care încearcă să atragă atenția elevilor, și nu numai, asupra riscurilor care se ascund în spatele ofertelor de muncă în străinătate. Următoarea etapă este extinderea campaniei și în spațiul rural, acolo unde lipsește o informare corectă, care să diminueze neșansa fetelor și femeilor de a ajunge să fie exploatate economic sau sexual sau chiar de a ajunge pe piața traficului de organe.

În 2010, în timp ce lucra la CNCD, Aurora Martin a susţinut proiectul „Violenţa ştiută, violenţa nevăzută”, prin care a vrut să atragă atenţia asupra necesităţii urgentării introducerii Ordinului de protecţie. A închiriat spectacolul Ajutorul de la Teatrul Metropolis, o piesă care arăta dramatismul violenţei domestice şi riscurile asupra victimelor colaterale. La spectacol a invitat reprezentanţi ai Comisiilor pentru Egalitatea de Şanse de la Senat şi Camera Deputaţilor, reprezentanţi ai altor instituţii şi ONG-uri responsabile de egalitatea de şanse, studenţi de la ştiinţe politice şi administrative (pentru că ei vor face politicile în viitor) şi studenţi de la jurnalism (pentru a-i face receptivi la tematică). După spectacol, alături de regizoarea Alice Barb şi actorii Mihai Constantin şi Luminiţa Gheorghiu, a avut loc o dezbatere cu publicul. Întâlnirile pe această temă au continuat, în acest format, la Senat şi Camera Deputaţilor, ceea ce a contribuit la aprobarea legislativă a Ordinului de protecţie conform căruia femeia nu mai este nevoită să părăsească domiciliul şi să meargă cu copiii într-un adăpost, ci să rămână în casă, în timp ce agresorul părăseşte casa şi are interdicţia de a se apropia de ea.

„La interviurile de angajare se întâmplă ca femeile să fie întrebate despre planurile lor de a-și întemeia o familie, de a da naștere unui copil, întrebări care vizează viața personală și sunt discriminatorii. Ele depășesc sfera competențelor profesionale. Hărțuirea sexuală este o altă formă de intimidare fie în timpul interviului, fie după angajare.”

Articol preluat din numărul 235/martie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare click aici