Povestea omului care a început să zboare încă de când nu se născuse

Cu doi părinţi ingineri de aviaţie, tatăl – pilot-cosmonaut şi mama – pilot-sportiv în tinereţe, Cătălin Prunariu a început să zboare încă de când nu se născuse. Pe la 5 ani şi jumătate, privea spre cer spunând că tatăl său este în „delegaţie în Cosmos“, iar la 17 ani a început să sară cu paraşuta la Aerodromul Clinceni.

După doar câţiva ani de „zburat cu cârpele” (adică practicat paraşutismul) a suferit un accident cu parapanta, astfel că s-a reorientat spre pilotarea avioanelor. Cu toate că este mai cunoscut pentru activitatea sportivă și mai mult ca sigur l-ați văzut dându-se peste cap cu avionul Extra 300 la vreun miting aviatic, Cătălin Prunariu știe să zboare și „liniștit”, el fiind pilot-comandant, instructor și inspector pe aeronavele ATR în cadrul TAROM.

Aviația înseamnă pentru el un stil de viață iar momentele grele, precum moartea celui mai bun prieten și coleg de zbor, Mihai Dobre Țone, i-au topit, pe moment, aripile de Icar, punându-l în dificultate: să mai facă acrobație sau nu?

Revista CARIERE a stat de vorbă cu pilotul și a aflat ce înseamnă să atingi succesul în două ramuri ale aviației – civilă și sportivă.

Multă lume spune că toată reușita profesională se datorează tatălui tău. Ne-ai putea lămuri cu privire la acest aspect?

Cătălin PRUNARIU: Din fericire, aviația este unul dintre puținele domenii unde nu contează cine e mama, tata, frații, unchii etc. și unde, indiferent, câte uși îți poate deschide cineva, nu poți profesa dacă nu ai chemare către acest domeniu. Atunci când ești la 8000 de metri altitudine nu pune mâna tata pe manșă să piloteze avionul, așa că dacă nu ai capacitatea de a face această meserie pe cont propriu, nu o poți face și gata.

Cred că trei sferturi dintre piloții din lume au aceeași moștenire, același background ca și mine, motiv pentru care în breasla noastră nu se uită nimeni la numele pe care îl port. Colegii mei mă apreciază în funcție de performanțele personale.

Ce înseamnă pentru tine zborul, atât spiritual cât și în cifre…

PRUNARIU: Este atât o meserie, cât și un hobby. Din zbor mă hrănesc, dacă se poate spune așa, și la propriu și la figurat. Este modul în care mă încarc spiritual și acumulez energie pentru a merge mai departe. În cei 19 ani de când pilotez am strâns 4.500 de ore de zbor, un total provenit atât din zborul comercial, cât și din cel sportiv.

Care a fost cea mai mare provocare pe care ai avut-o în evoluția profesională de până acum?

PRUNARIU: Fiecare pas înainte este o provocare, de aici și dinamica domeniului. Cu toate acestea, cred că cea mai mare a fost să merg mai departe atunci când mi-am văzut cel mai bun prieten pierind într-un accident de avion. După ce Mihai Dobre Țone s-a prabuşit la Clinceni, am avut un moment în care nu am mai vrut să zbor acrobație, dar mi-am dat seama că nu pot trăi fără zborul acrobatic … așa că am mers mai departe.

Decepții?

PRUNARIU: Schimbările prin care trece aviația comercială românească, ce pare a fi într-o continuă perioadă de tranziție, parcă incapabilă să se remodeleze după cerințele pieței, tot mai flexibilă și, în același, timp volatilă.

Ai schimba ceva din trecutul tău profesional?

PRUNARIU: Sunt foarte mulțumit de felul în care am evoluat profesional și nu aș avea ce să schimb. Singurul regret pe care-l am este că nu am abordat drumul aviației militare, dar la momentul la care a trebuit să fac alegerea respectivă condițiile nu erau prea roz și nici nu se vedea acea luminiță de la capătul tunelului.

Ce te motivează să perseverezi?

PRUNARIU: Așa cum spuneam mai devreme – dinamismul domeniului și lipsa de rutină. Mereu se întâmplă ceva nou, niciun zbor nu seamănă cu celălalt și mereu există mici provocări care te învață lucruri noi.

Cum se desfășoară o zi pentru Cătălin Prunariu?

PRUNARIU: Cele mai multe zile le petrec în cabina de zbor a avionului ATR, dar există și zile în care schimb ATR-ul cu EXTRA și evoluez în cadrul diferitelor airshow-uri. Există, mai puține, ce-i drept, și zile libere în care încerc să mă relaxez și să mă odihnesc pentru a fi apt de a efectua zborurile ce vor urma. Zilele de zbor încep de regulă la ora 5 și se termină după ora 16, alteori încep după-amiaza și se termină a doua zi dimineața. Programul este în general neregulat și flexibil, dar urmează niște reguli stricte asupra numărului maxim de ore ce pot fi lucrate și a numărului minim de ore de odihnă, în așa fel încât să ne permită recuperarea psiho-fizică.

Ai o rețetă a succesului?

PRUNARIU: Nu cred că există o rețetă a succesului. Exista oameni care au avut succes la prima încercare și există oameni care au facut aceleași lucruri și ori au avut succes mult mai târziu ori nu au avut deloc. Cred că pe lângă muncă, perseverență și talent, fără un dram de noroc, adică să fii la locul și momentul potrivite exact atunci când este nevoie de abilitățile pe care le ai, nu faci nimic.

Motive pentru care ar putea și alții să îți calce pe urme?

PRUNARIU: Cariera în aviație înseamnă foarte multe meserii! Chiar dacă piloții și însoțitorii de bord reprezintă partea mai vizibilă a domeniului, în spatele lor stau foarte mulți oameni care fac să funcționeze sistemul. Există tehnicieni, agenți operaționali, planificatori etc., fiecare având rolul său foarte bine definit și indispensabil în sistem.

O carieră în aviație nu trebuie urmată datorită unor motive, ci datorită unei chemări interioare pe care trebuie să o aibă oricine vrea să lucreze în acest domeniu. Munca este multă, grea, uneori nu corespunzator recompensată. Pe lângă asta, cere și sacrificii în planul vieții personale, iar toate aceste inconveniente pot fi depășite numai prin pasiune.

Calități de nelipsit din „fișa postului”?

PRUNARIU: Sănătatea este cel mai important lucru. Examenul medical este prima provocare a oricarui viitor pilot, iar fără promovarea acestui test nu poți merge mai departe. Apoi este capacitatea de muncă, de asimilare și procesare a informațiilor, capacitatea de a lua decizii sub presiune, într-un timp scurt. Trebuie și un minim talent, pentru că anumite abilități, oricât de mult te-ai antrena, nu pot fi deprinse decât dacă organismul – respectiv creierul, are capacitatea de a le asimila.

Când cobori cu picioarele pe pământ…

PRUNARIU: Încerc să petrec cât mai mult timp cu prietena mea și să ne bucurăm împreună de activități comune, iar atunci când acest lucru nu se poate, ea având un program similar cu al meu, prefer o carte sau un film, până ne revedem. În cazul în care timpul liber este mai lung, încercăm să îl petrecem cu copiii mei, pe care îi văd destul de rar, din cauza programului.