Un angajator de top are o echipă de leadership care inspiră
La Policolor, de exemplu, accentul pentru dezvoltarea unei echipe performante se pune chiar dinainte de angajare. Compania derulează, de patru ani, un program de internship pe care îl consideră foarte eficient. Au avut aproximativ 60 de tineri care au intrat în program, dintre care 32 au fost angajați prin intermediul Policolor First Step, deci o rată de angajare de peste 50%.
„Noi o considerăm eficientă pentru organizație, dar și extrem de încurajatoare pentru tinerii aflați la început de drum, o oportunitate excelentă de a-și începe cariera”, spune Andreea Ion.
Proiectul de internship Policolor First Step se adresează studenților în ultimul an, proaspeților absolvenți și masteranzilor, dar și celor care abia au absolvit liceul. Programul urmărește, pe de o parte, să atragă tineri talentați în vederea recrutării, iar pe de altă parte să dezvolte abilitățile de mentorat ale angajaților Policolor. Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 9 luni și vizează atât zonele de vânzare și producție, cât și funcțiile de suport.
Pe întreaga perioadă de practică, tinerii beneficiază de ajutorul unor angajați experimentați (mentori) și sunt efectiv implicați în activitatea pentru care au fost repartizați, interacționând însă și cu celelalte departamente din cadrul companiei.
În primul rând, angajații tineri află că Policolor este adeptul promovării interne. Mai exact, angajaților le este oferită șansa de a se dezvolta în cadrul organizației, de a ocupa poziții de senior sau de management, sau de a dobândi noi competențe.
„Anul 2015 și primele luni ale lui 2016 au stat sub semnul promovării interne, fie că s-a numit o nouă poziție, fie o mișcare pe verticală. Le oferim colegilor șansa de a participa la cursuri care se finalizează cu obținerea unei certificări, ceea ce îi ajută nu numai în cadrul Policolor, ci oriunde pe traseul lor profesional viitor”, spune Andreea Ion.
De asemenea, împreună cu parteneri din domeniul trainingului, compania organizează programe personalizate, construite pornind de la strategia de business a companiei, de la valorile grupului și de la competențele pe care angajații trebuie să le dezvolte. Programele customizate sunt derulate pe o perioadă mai lungă de timp, în etape, iar la sfârșit angajații au posibilitatea să aplice ceea ce învață.
Academia de Management, de exemplu, este un proiect demarat în 2016, unde există deja două grupe complete, deci 32 de angajați care au devenit noi manageri. Cursurile au început în aprilie, iar programul se va finaliza în luna noiembrie, cu o școală rezidențială, un examen serios și o premiere motivațională.
„Angajaților performanți le oferim provocări, pentru că performerii iubesc provocările. Provocările îi ajută să își perfecționeze abilitățile pe care le au și să-și dezvolte altele noi, le dau posibilitatea de a-și testa limitele și, apoi, când reușesc, de a sărbători dulcele gust al victoriei”, explică Andreea Ion.
Mai exact, ei sunt implicați în proiecte noi, unde își pot manifesta creativitatea. Și, deoarece top performerii sunt preocupați de dezvoltarea lor permanentă, ei au acces la programe de training și dezvoltare.
Anul trecut și la începutul acestui an au fost organizate traininguri mai puțin formale: workshopuri cu traineri și consultanți (Robin Sharma, Ron Kaufman etc.), share experiences, simulări de business.
Compensații și beneficii
În ceea ce privește politica de compensații și beneficii, compania oferea până anul trecut tuturor angajaților săi același tip de pachet. Din 2015, deși au fost păstrate aceleași beneficii pentru toți, s-au făcut diferențieri pe criteriul seniorității în cadrul companiei, pentru zilele de concediu sau pensiile private facultative.
„Ne dorim să extindem această paletă, oferindu-le angajaților Policolor posibilitatea de a opta pentru beneficiile pe care și le doresc, în funcție de nevoi și de preferințe”, mai spune Andreea Ion.
În plus, compania mizează pe activități care să implice cât mai mulți angajați, uneori chiar și pe familiile lor. Anul acesta, de pildă, luna martie a fost dedicată în totalitate femeilor, pentru care au fost organizate o serie de ateliere, de dans, cosmetică handmade și nutriție. Luna mai a fost dedicată bărbaților, pentru care a fost „relocat” la sediul companiei un adevărat salon de înfrumusețare destinat domnilor. În iunie, compania a lansat programul „Copii sănătoși”, prin care au încercat să-i responsabilizeze pe cei mici în ceea ce privește alimentația sănătoasă.
De-a lungul anului sunt organizate diferite activități sportive, dar și „Luna sănătății”, prin care se încurajează orientarea angajaților către un trai sănătos. La acestea se adaugă programul Bookster, prin care se dorește stimularea angajaților pentru a menține cititul ca „viciu de relaxare” și îmbogățire a cunoștințelor generale.
Cum vede Andreea Ion, HR manager al unei companii cu 443 de angajaţi în România şi peste 1000 la nivel de grup, un angajator de top:
Un angajator de top are o strategie de retenție a talentelor și de dezvoltare a echipei. Vede Managementul talentelor ca pe o investiție crucială, de aceea alocă resurse – bani și timp –
pentru dezvoltarea lor, și le oferă oportunități multiple de dezvoltare a carierei.
Ca angajator de top trebuie să ai o cultură organizațională care te diferențiază și recrutezi candidați care văd oportunitatea de a contribui la succesul companiei. Ei promovează o cultură a performanței, în care succesul este recunoscut și celebrat.
Un angajator de top este cel care derulează programe și politici de HR adaptate culturii organizaționale, nu neapărat mai multe decât în alte companii, dar aliniate cu strategia de business a companiei și relevante pentru angajator și angajați.
Acest material a fost publicat în numărul 228 al Revistei CARIERE, din iunie 2016