Tinerii vor să se angajeze, dar nu prea își găsesc joburi
Odată cu declanșarea pandemiei, segmentul de vârstă 18-24 a urcat de pe ultimul loc pe locul 2 în topul celor mai activi candidați, aplicările lunare ale acestora depășind 330.000. Se pare că tinerii vor să se angajeze, dar nu prea își găsesc joburi.
Cu toate acestea, doar 17,7% dintre ei spun că s-au și angajat în ultimele 6 luni, conform celui mai recent sondaj eJobs România. Tinerii vor să se angajeze, iar principalul motiv care i-a determinat pe tineri să aplice mai mult în această perioadă e dorința de stabilitate financiară.
Totodată, studiul arată că următoarele motive au fost nevoia de a acumula experiență într-un timp cât mai scurt, faptul că au avut mai mult timp liber ca urmare a mutării cursurilor în mediul online, creșterea numărului de joburi remote, dar și nevoia de a-și putea acoperi cheltuielile pentru a nu se întoarce să locuiască cu părinții, odată cu trecerea în online.
De asemenea, 32% dintre tinerii care în acest moment nu lucrează au avut totuși o primă experiență profesională deja, dar au renunțat la job pentru că au vrut să se concentreze pe studii (49%), salariul era nesatisfăcător (26%), nu mai aveau suficient timp liber (19%), nu au vrut să se streseze (4%) sau stau cu părinții și nu au, de fapt, nevoie să lucreze (2%).
Află care sunt principalele provocări cu care se confruntă tinerii atunci când își caută un loc de muncă și care sunt cerințele sau abilitățile de care se lovesc la angajare din site-ul hrmanageronline.ro.