Stefanini face noi angajări
Stefanini caută candidați atât pe zona de development (programatori seniori pentru .NET, JAVA și pe tehnologii precum PhP, IOS, Android), cât și pe zona de infrastructură – poziții de seniori și agenți vorbitori de engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, dar și cunoscători de bulgară și croată.
Citește și Softelligence face angajări
„Toate pozițiile deschise sunt centralizate pe site-ul Stefanini. Astfel, candidații pot aplica direct online, printr-un procedeu foarte simplu: selectează țara și domeniul de specialitate (spre exemplu, dezvoltator software, specialist infrastructură etc.), iar site-ul generează imediat toate pozițiile deschise din acel domeniu la momentul respectiv, fiind nevoie doar de un simplu click pentru ca CV-ul să fie preluat”, potrivit Danielei Vercellino, EMEA Recruitment Manager, Stefanini România.
În primele șase luni ale acestui an, Stefanini a recrutat 348 de persoane: 299 lucrează în biroul din București al companiei, iar 49 în biroul din Sibiu. Până la sfârșitul acestui an, compania de IT va ajunge la 1.300 de angajați în țara noastră.