Spune-mi cât lucrezi ca să afli cum trăiești
Sondajul realizat de BestJobs, la finalul lui 2018, pe eșantion de 1.230 de respondenți din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 si 65 de ani, din care 68% fără funcții de conducere, a indicat faptul că aproape 70% dintre angajații români din sectorul privat lucrează după terminarea programului de lucru, la birou sau acasă.
Peste jumătate dintre persoanele care lucrează peste orele de program au argumentat că volumul de muncă este foarte mare, în timp ce 27% spun că fac acest lucru ca urmare a presiunii angajatorilor, care văd în orele muncite suplimentar o dovadă de implicare în activitatea companiei.
În aceste condiții, viața personală a angajaților aproape că dispare din programul lor, în timp ce nemulțumirile, frustrările și stresul ajung să le afecteze grav sănătatea.
Pe lângă lipsa timpului, alte nemulțumiri legate de serviciu mai sunt: salariile mici, șansele reduse de avansare, supraîncărcare cu sarcini, lipsa de implicare la nivel de organizație, sarcini de rutină, o preocupare mentală legată de serviciu după terminarea programului de lucru.
Psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), afirmă că orice angajat care a lucrat vreodată a simțit, într-un fel sau altul, presiunea legată de locul de muncă determinată de un deadline sau sarcini mai dificile. “Din ce în ce mai mulți angajați nu scapă de presiunea de la locul de muncă nici acasă, unii răspund la emailuri sau dau telefoane și în timpul liber, alții își iau de lucru suplimentar, etc., iar acest comportament determină cronicizarea stărilor, stresul devenind copleșitor și dăunător sănătății fizice și psihice”, explică specialistul.
Stresul este reacția noastră mentală, emoțională și fiziologică la presiunile de zi cu zi, reacție care vine atât din afară noastră, cât și din interiorul nostru și ne poate îmbolnăvi.
“În prezent, stresul este privit din 2 mari perspective: Eustres („stresul pozitiv”), care apare atunci când este determinată încordarea și mobilizarea organismului pentru a trece la acțiune și disstres („stresul negativ”), care poate induce stări patologice, epuizare, anxietate, depresie, sindromul burnout, probleme de concentrare, motivație, probleme familiale și de cuplu, etc”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Cum poți găsi bucuria în job-ul tău?
Tot mai mulți specialiști în HR susțin că important nu este cât de multe ore de lucru petrec angajații la birou, ci relevant este stilul de lucru care poate determina performanță, dacă angajatul are motivația necesară.
Psihologul Alexandru Pleșea este de părere că nu mai știm cum să lucrăm, nu ne mai cunoaștem, respectiv nu ne mai ajutăm, nici pe noi, nici comunitatea, nici familia; și asta din cauză că, de cele mai multe ori, nu avem o direcție a muncii noastre, pentru că nu îi cunoaștem mecanismul de funcționare.
“Ca să învățăm cum să lucrăm, e nevoie să știm anumite legi umane. Nu cele de bun simt, care ni s-au tot băgat în cap, ci cele de funcționalitate umană. Legile umane sunt în manualele sacre, în toate religiile și arată înalta posibilitate de comportament a omului. Astfel, vedem că azi, în loc să ne comportăm cu Iubire într-un Job, ajutându-ne unii pe alții, învățând unii de la alții, noi urmăm doar Interesul – că așa e fashion, la modă și că așa e în Business. Direcția e la fel de bună, precum laptele nefiert la frigider. Joburile se deschid, sunt din ce în ce mai multe, pentru că oamenii se închid. Orice job are omul, daca o face doar in interes, îl va plictisi, dacă îl face pentru o anume virtute interioară, atunci îl va energiza constant”, explică specialistul.
Citește și 10 lucruri despre sănătatea mintală la locul de muncă pe care angajatorii și angajații ar trebui să le cunoască
Pentru a găsi plăcere și motivație în îndeplinirea task-urilor zilnice, psihologul Alexandru Pleșea a identificat 7 lucruri care ne pot ajuta:
- Creează un ritual de începere și de terminare a zilei de lucru. Ex: rugăciune, cântare, privitul soarelui, îmbrățișare, recunoștință pentru cineva etc.
- Menține atenția doar pe ceea ce ai în față ta, orice lucrezi. Planurile le faci după muncă sau pentru realizare seară înainte să închizi ochii.
- Simte-te când lucrezi. Prin asta vei transformă fiecare mândrie personală sau vanitate în demnitate și smerenie.
- Orice muncești, învață prin muncă disciplina, cu suferința ei cu tot.
- Ce muncești nu este cine ești
- Nu trebuie să iubești ce muncești, trebuie să știi că o faci în timp ce o faci. Dacă îți vezi mintea gândind, emoția lucrând sau mâinile făcând, atunci vezi realitatea muncii tale, aici începe drumul spre virtute.
- Prin muncă ai șansa să crești ca om. Orice muncești are sens, doar dacă înveți ceva din ea. Cu cât înveți acum, cu atât vei învața în viitor.
Revista CARIERE își dorește să afle ce îi motivează pe români la locul de muncă, iar în acest sens a realizat un sondaj.
Citiți și:
Spațiul de lucru și angajatul, o legătură esențială
5 lucruri simple care transformă interviul de angajare dintr-un calvar într-o experiență plăcută