Șomajul la un nivel minim al ultimelor decenii?
În decembrie 2016, în România erau 493.034 şomeri, iar rata şomajului a fost de 5,5%, potrivit datelor revizuite semnificativ în jos de către INS. Un nivel de 5,4% al ratei șomajului a mai fost înregistrat ultima dată în trimestrul III din 2008.
Spre deosebire de primele estimări, datele arată că numărul şomerilor este pe pantă descendentă încă din luna octombrie 2016 cu excepţia lunii decembrie, când a urcat uşor faţă de noiembrie. Datele revizuite arată că numărul şomerilor a scăzut cu circa 94.000 în ultimul an, de la 582.132 în ianuarie 2016. Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi a depăşit-o cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,9% în cazul celor de sex feminin).