Sase semne ca sefii planuiesc sa te inlocuiasca
Ni se intampla de multe ori sa auzim la birou fraze de genul “ Nu ma asteptam la asa ceva. Am fost chemat intr-un birou, mi s-au dat niste hartii la semnat si mi-au spus ca nu mai au nevoie de mine. Eram atat de coplesit de ce-mi spuneau, incat nu eram in stare sa inteleg bine.”
Cand iti pierzi slujba brusc esti in stare de soc, insa reactia este normala, mai ales cand nici prin cap nu-ti trecea ca se va intampla asta. Specialistii spun ca e bine sa fim mereu atenti la miscarile de trupe care au loc in companie. Cu cat suntem mai pregatiti, cu atat reactia noastra va fi mai adecvata situatiei.
1. Esti exclus dintr-un proiect important fara motiv
Daca lucrezi de ceva timp la un proiect mai mare, unde te descurci destul de bine, si, cu toate astea, esti indepartat brusc sau treptat, atunci ai motive sa fii banuitor. E o miscare destul de nerezonabila, in cazul in care motivul indepartarii tale nu este realocarea ta la un proiect nou. Daca nu ti se spune ce urmeaza sa faci, daca tu pui intrebarile si raspunsurile sunt evazive, atunci ar fi bine sa te apuci sa-ti cauti alta slujba.
2. Abilitatile tale sunt foarte valoroase dintr-odata
Daca seful te roaga sa-l inveti pe colegul cel nou care tocmai a venit in internship cum sa scrie un comunicat, cum sa faca un raport sau brosura cea noua de marketing, semnele nu sunt tocmai bune. Daca, dintr-odata, tot ce stii tu devine foarte valoros, insa in ideea de a-i transmite alcuiva cunostintele tale, ai incredere in instinctul tau.
3. Vechile conflicte dispar fara urma
Ne pasa de hotararile luate la locul nostru de munca, caci astfel simtim ca suntem conectati la centrul de comanda al organizatiei. Dezacordurile legate de strategia firmei pot fi inversunate adeseori si pot fi duse pana la nivel personal.
Daca te certai de ceva timp cu un coleg si, brusc, conflictul dispare fara urma, toate animozitatile sunt trecute cu vederea fara sa se discute nimic si totul e in ordine, e posibil ca acel coleg sa fi aflat ca tu vei fi concediat.
4. Habar nu ai in ce directie o va lua firma
Ne place ca, la locul de munca, sa intrevedem viitorul apropiat al companiei, cel putin pentru urmatorul an. Ne place sa stim ce planuri au directorii pentru firma noastra si sa auzim cat mai des cu putinta cat de aproape sunt de atingerea obiectivelor lor
Daca seful tau direct nu face nici macar o aluzie referitor la viitorul apropiat al companiei, acesta e un semn rau. Majoritatea oamenilor prefera sa spuna lucruri echivoce in loc sa spuna una si apoi alta dupa ceva timp. E posibil sa te tina in bezna inainte sa te puna sa-ti faci bagajele.
5. Sarcina pe care o aveai urgent de indeplinit nu mai e urgenta
Cand proiectul tau preferat, care era considerat prioritar de sefi, dispare brusc din peisaj si nu mai e nici macar pomenit, acesta e un semn cu litere de neon ca vei fi inlocuit. De obicei, explicatia este ca sefului tau inca ii place la nebunie proiectul, dar nu vrea ca tu sa te ocupi de el, dintr-un motiv sau altul, pe care tu nu-l vei afla. Asa ca ii diminueaza importanta si semnificatia pana pleci tu. Apoi proiectul va redeveni prioritar.
Cel mai bine e sa nu iei personal aceasta manevra. Nu are legatura cu tine, iar ideile tale grozave te vor insoti oriunde te-ai duce.
6. Intuiesti ca ceva nu e in regula
Daca simti o tensiune la birou, desi nu exista nici un motiv aparent, daca simti ca raportul tau cu colegii si seful s-a racit, ca se distanteaza incet-incet de tine, ai incredere in instinctul care-ti spune ca ceva nu e in regula. Lasa sentimentul sa se sedimenteze cateva zile. Daca persista, discuta cu seful si cu colegii.