Românii și-ar schimba jobul pentru 100 de euro în plus la salariu
Așteptările salariale ale angajaților români au crescut în ultimul an, în contextul evoluției economice favorabile care a dus la creșterea consumului și, implicit, a nivelului de trai. Astfel, dacă anul trecut un român ar fi acceptat să se angajeze pe un salariu mediu de 2.550 de lei, acum așteptările pornesc de la minimum 2.844 de lei, relevă studiul realizat de eJobs.
Cele mai mari diferențe apar în rândul tinerilor cu vârsta sub 24 de ani care au, în prezent, un salariu mediu de aproximativ 1.500 de lei, însă consideră că o remunerație justă pentru postul pe care îl ocupă ar fi cu 50% mai mare, în medie de 2.261 de lei. La polul opus, decalajele cele mai mici între salariile curente și cele considerate juste se înregistrează în rândul respondenților cu vârsta între 35 și 45 de ani, aceștia considerând că ar trebui să câștige cu 33% mai mult decât în prezent.
Candidații din management și construcții domină în topul așteptărilor salariale, depășindu-i pe cei din IT, bănci sau asigurări, potrivit studiului. Cel mai ridicat nivel al așteptărilor îl au cei cu poziții de management (4.547 lei lunar) și angajații din construcții (4.071 lei lunar), urmați de cei din IT Software (4.028 lei lunar). În cazul salariaților din bănci, salariul considerat just este în medie de 3.601 lei, iar în asigurări de 3.831 lei lunar.