România, printre ţările din UE cu cea mai mare creştere a numărului de angajaţi în sectorul bugetar
Potrivit datelor Eurostat, citate de Agerpres, în perioada 2000 – 2016, cel mai semnificativ avans din UE al procentului de angajaţi în sectorul guvernamental s-a înregistrat România, Ungaria şi Slovenia, iar cel mai scăzut în Slovacia, Marea Britanie şi Italia.
În 2016, la nivelul UE, procentul de angajaţi în sectorul guvernamental era de 16%, cel mai ridicat nivel fiind în Suedia (29% din totalul angajaţilor), Danemarca (28%), Finlanda (25%), Estonia (23%), Lituania, Franţa şi Ungaria (toate cu 22%), iar cel mai scăzut în Germania (10%), Luxemburg (12%), Olanda (13%), Italia (14%), Portugalia, Irlanda şi Spania (toate cu 15%) şi România (puţin peste 15%).
Eurostat precizează că datele pentru Ungaria şi România sunt din 2015.
Printre cei care lucrează în sectorul guvernamental se află funcţionarii publici şi alţi angajaţi guvernamentali (la nivel naţional, regional şi local), precum şi forţele armate.
Limitele sectorului guvernamental variază în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, de exemplu locurile de muncă din domeniul educaţiei sau sănătăţii fac parte din sectorul guvernamental în unele ţări, în timp ce în altele nu fac parte.